Bătrînul şi mingea
Astăzi e ziua ediției speciale în care Gazeta Sporturilor decernează premiile sale care durează de 49 de ani. Conforma tradiției, fiecare laureat primește un laudatio. Acesta îi aparține lui Lucian Sînmărtean, cel mai bun fotbalist din 2014.
Cel mai bun […]
Astăzi e ziua ediției speciale în care Gazeta Sporturilor decernează premiile sale care durează de 49 de ani. Conforma tradiției, fiecare laureat primește un laudatio. Acesta îi aparține lui Lucian Sînmărtean, cel mai bun fotbalist din 2014.
Cel mai bun fotbalist român al anului 2014 este şi cel mai în vîrstă jucător care îşi adjudecă trofeul. Lucian Sînmărtean are 34 de ani. Cel mai bun fotbalist român al primei anchete a Gazetei Sporturilor a fost şi cel mai tînăr. Nicolae Dobrin. Se întîmpla în 1966, pe cînd Gîscanul avea 19 ani. Ca să înţelegem ce s-a întîmplat cu fotbalul nostru în intervalul de 48 de ani, de la Dobrin la Sînmărtean, trecînd prin nume ilustre ca Dumitrache, Dinu, Balaci, Hagi sau Gică Popescu, nu este nevoie să maculăm imaginea actualului cîştigător. Sînmărtean este campionul timpului său, aşa după cum noi toţi, indiferent de imaginea pe care ne-o construim despre noi înşine, purtăm pecetea timpului în care trăim.
Lucian Sînmărtean s-a copt la focul lent al unor vremuri prea rapide. Dar harul lui aparţine familiei îndrăgostiţilor de minge. Aici se întîlneşte cu faimoşii înaintaşi în arta driblingului şi a pasei subtile, o artă renegată de prea mulţi antrenori-salahori contemporani. Dacă îi datorăm cu adevărat ceva lui Luci, asta este reîntoarcerea la fotbalul jucat cu plăcere. Şi de plăcere. Pentru plăcerea publicului, pentru plăcerea personală. Fotbalul jucat ca joacă, nu ca ştiinţă.
Citește și:
Tolontan despre străinul anului, Lukasz Szukala » Liga 1 se învîrte în jurul urmașului lui Copernic
Theodor Jumătate îl elogiază pe antrenorul anului, Mircea Lucescu » Omul-torţă
Luminiţa Paul despre sportiva anului, Simona Halep » Istoria viitorului