Rus, o victimă

Nu este departe ziua când vom ajunge la concluzia asta. Amestecăm vinovăția cu puțin ulei și ne iese o maioneză grețoasă pe care o servim drept iertare

Să sperăm că Laurențiu Rus a fost din proprie inițiativă la spitalul unde victima lui primea asistență medicală. Chipul acestuia nu exprima nici pe departe compasiune ori îngrijorare în momentul în care părăsea terenul, urmare a eliminării dictate de arbitrul partidei Poli Iași –Craiova. Cei care au privit mai atent, dincolo de imaginile greu de suportat cu Mihăilă inert, suspendat pe granița subțire ca o pojghiță dintre viață și moarte, au observat probabil și gestul jucătorului care tocmai comisese agresiunea. Fiindcă asta a fost, nu un fault de joc.

Gâtul lui Mihăilă, corp delict

Rus își sprijinea cu mâna stângă mâna dreaptă, cea cu care îl lovise ca la karate pe Mihăilă. Adică, vezi Doamne, impactul avusese efect și asupra integrității lui corporale. Gâtul lui Mihăilă aproape că îi dăduse mâna peste cap! Pricepeți, că doar nu sunteți grei de cap. Și nu îl mai căinați atît pe oltean, ce n-ați mai văzut accidentări la fotbal? Se întâmplă, domnule, că e sport bărbătesc. De contact. Mă rog, chiar de fullcontact dacă e să judecăm după specificul acțiunii.

Și noi ipocriți!

O să băgăm de seamă că pe măsura trecerii timpului agresorul va colecta din ce în ce mai mulți avocați din oficiu. Mai an s-a întâmplat la fel cu Gabi Mureșan, îl mai țineți minte pe bravul colecționar de tibii și mandibule. Rusescu sigur nu l-a uitat. Ni se va da de înțeles din nou că dramatizăm și exploatăm emoțional o întâmplare ca oricare alta de pe terenul de fotbal. Că unii dintre noi sunt ori prea sensibili, ori din cale afară de ipocriți atunci când cer pedepsirea exemplară a vinovatului. Eventual ni se va servi încă o dată pilda christică. Cel care se știe fără pată să ridice primul piatra și să arunce cu ea în nefericitul care, de, a greșit și el.

Esența răului

Din această retorică întoarsă nu va ieși nimic bun. Nu vom învăța nimic. Pentru a nu știu câta oară vom amesteca victima și călăul într-o ciorbă călduță, de umanism sintetic. Încercați să nu luați amândoi termenii ad litteram. Mihăilă este o victimă, dar Rus nu este un călău. Este un om care a greșit grav și trebuie ajutat să își asume actul. Făcut să înțeleagă. Poate că violența pe terenul de sport are și alte rădăcini decât tensiunea luptei pentru puncte. Cei care comit gesturi ca ale lui Rus își privesc adversarii ca pe niște dușmani. Pe adversar încerci să îl învingi în luptă dreaptă, pe inamic vrei să îl nimicești. Răul are rădăcini mai adânci, înfipte și dezvoltate din ignoranță, din golăneală.

Disponibilitatea ca mită morală

Posibil totuși ca Rus să se căiască sincer. Să nu aștepte pedeapsa de maximum 10 etape a Comisiei de Disciplină. O autosuspendare pe termen nelimitat ar fi semnul că omul nu este neom. Să credem asta, la pachet cu speranța într-o lume mai normală la cap. Deci și mai bună. Naivi, destui vor fi tentați să înghită și gălușca pusă în farfurie de acel tînăr domn care trece drept finanțator al lui Poli Iași. Numitul Sabo a produs chiar un comunicat, al cărui final sună astfel: „Conducerea clubului nostru își manifestă disponibilitatea de susținere financiară în vederea activității de recuperare posttraumatică a jucătorului Mihăilă”.

Pe bune? Păi, atunci treceți la fapte, nu doar vă manifestați disponibilitatea. Dar punem pariu că totul va rămâne la stadiul de frumoase intenții care dau bine la publicul cu naturelul simțitor? Vorba lui Caragiale, ale cărui oglinzi ne arată și astăzi la fel ca în urmă cu peste 100 de ani. Superficiali, mincinoși, prefăcuți, trădători, bombastici, grandomani și pișicheri. Simpatici. Al dracu’ de simpatici.