Viața care începe la 28 de ani

O reverență pentru Marius Copil. Și încă una pentru Andrei Pavel

Acum câteva luni părea o glumă să te gândești că Marius Copil ar putea disputa o finală ATP. Iar una contra lui Federer, după victorii în aceeași săptămână la alți doi jucători de Top 10, Cilici și Zverev, ar fi fost un scenariu demn de filme de anticipație. Cine susține altceva, cine pretinde că a intuit explozia românului de 28 de ani clasat pe poziția 93 înaintea turneului din orașul natal al lui Roger înseamnă că este un strălucit specialist al tenisului și în egală măsură un vizionar. Nu sunt nici una, nici alta.

Apropo de anticipație. Înainte de partidă, ni se părea că tot ce puteam spera de la o întâlnire dintre Federer și Copil era o prestație decentă a românului, cu câteva gameuri câștigate pe propriul serviciu. Un serviciu de elită, de jucător familiar cu zonele înalte ale tenisului. Observație tehnică. Copil este tenismenul român cu cel mai puternic serviciu din toate timpurile. Aceasta nu este o impresie, ci o realtate matematică. Iar cine crede că te naști cu un astfel de serviciu doar fiindcă ești un băiat mai cu mușchi, se înșală foarte tare.

Copil a pierdut finala cu cel mai bun jucător din toate timpurile. 7-6, 6-4. Dar a pierdut-o jucând tenis. Curajos, demn, cu gândul că are în față un alt sportiv, unul de excepție, dar nu un supraom. Iar asta este deja o demonstrație. Românul nu s-a mulțumit să fie doar decent și să asigure cadrul adecvat unei alte victorii a lui Roger în fața concitadinilor. După un prim set cîștigat la tiebreak de Roger, un tiebreak muncit și el, a urmat un set secund în care tabela arăta un neverosimil 3-0 pentru Marius. Apoi 4-1. Și o prezență solidă pe teren nu doar în spatele serviciului de ciocan pneumatic. Reușita de la cele trei loburi de rever ca și scurtele lui Marius vorbesc despre un filon probabil prea puțin exploatat de antrenorii lui de până acum.

Ajungem astfel la Andrei Pavel, omul care lucrează cu Copil de câteva luni. Iar asta, sper să fim de acord, se cunoaște la nivelul concentrării, al calității superioare a reverului, plat sau slaisat, la felul în care viitorul număr 60 mondial arată că știe mai nou să schimbe registrul tactic. Inclusiv variația serviciului mi se pare că poartă amprenta bogăției stilistice a singurului jucător român de după Năstase care a reușit să câștige un turneu Masters. Andrei Pavel a cărui contribuție la șlefuirea jocului Simonei Halep a fost prea puțin sesizată și apreciată.

Colaborarea lui Pavel cu Copil își arată primele roade. Ceea ce s-a întâmplat la Basel nu este o coincidență. În tenisul de un anumit nivel astfel de performanțe nu sunt fructul hazardului. Următorul pas este ca elevul lui Andrei să stea în meci pe toată durata acestuia. Fizic și psihic. Căderea de la 4-1 la 4-6 este simptomul outsiderului care își pierde suflul în fața campionului care are inteligența să ia aerul adversarului.

Și poate că la 28 de ani nu este prea tîrziu, cine știe? Na Li a intrat în tenisul mare pe la 27-28 de ani, vă amintiți?