Miza Pancu

Îşi începe cariera de antrenor în acelaşi loc în care a strălucit ca jucător. Este cea mai grea demonstraţie

Va fi complicat dacă nu imposibil ca suporterii să îl închidă într-o vitrină pe Daniel Pancu. Cum să ţii un leu într-o cuşcă, nici măcar aurită? Asta le-a pretins însă fostul atacant celor care au fost alături de el peste 20 de ani. Şi pe care îi aşteaptă să fie lângă el în noua ipostază. Antrenor la Rapid în locul lui Constantin Schumacher.

Soluţia personaj paravan
La 41 de ani, Pancone nu este ceea ce se cheamă un antrenor tânăr. Dar este nou în meserie. Fostul atacant al Rapidului, al lui Beşiktas şi al naţionalei a zăbovit parcă prea mult în carapacea jucătorului. Aşa se face că Pancu nu are încă Licenţa A care i-ar da dreptul să fie şi în acte antrenorul echipei din Liga a 3-a. Nu este nici primul şi bănuiesc că nici ultimul pe această listă (vezi la timpul lor cazurile Rădoi şi Dică), iar soluţia patentată deja presupune un personaj-paravan posesor al calificărilor necesare. În situaţia concretă de la Rapid, Nicolae Grigore.

Rapidist obsesiv, demonstrativ
Să lăsăm totuşi patalamalele, deşi discuţia despre pasiunea pentru o meserie dublată de o calificare autentică nu ar trebui ocolită. Să convenim că în acest moment este mai importantă semnificaţia gestului lui Pancu. Prin tot ce a făcut în anii din urmă el şi-a dovedit ataşamentul faţă de Rapid. Unul aproape obsesiv. Uneori parcă demonstrativ. Niciodată fals. Pancu nu este genul de om cu două feţe, care colportează, care unelteşte. Cel puţin asta vedem noi, cei care nu trăim alături de el zi după zi.

Paradisul în care se mai bea şi fiere
Cei care au făcut-o cu o anume ritmicitate, precum Daniel Niculae şi, mai nou, Constantin Schumacher, sunt nuanţaţi. Altfel, ce să înţelegi din replica: „Sper să promoveze, îi doresc succes. Şi să aibă parte de susţinerea pe care mi-a oferit-o el mie!”? Vi se pare un mesaj de frăţietate rapidistă? Sau o înţepătură care confirmă teoria că Pancu şi Schumacher nu ar fi avut niciodată relaţii cordiale? Şi că în Paradisul noului Rapid, acela care vrea să îşi recupereze identitatea şi locul pe prima scenă, nu toată lumea cântă psalmi şi bea ambrozie.

Fidelitatea ca marfă premium
Le cere Pancu suporterilor să îl certe pe el, nu pe jucători, atunci când rezultatele nu vor fi pe măsura aşteptărilor. Sună altruist, dar va fi greu de realizat. Nici măcar o persoană care nu a trădat niciodată culorile vişinii nu poate fi sigură de gratitudinea veşnică a fanilor. Suntem deocamdată pe teritoriul presupunerilor, al bunelor intenţii. L-am admirat mereu pe Pancu pentru francheţea lui şi ar fi frumos să reuşească. Este un bun mobilizator, va fi interesant dacă echipa lui îi va moşteni spiritul ofensiv, chiar războinic.

Reuşita lui Pancu poate fi o miză pentru tot fotbalul românesc. Tipul care reuşeşte rămânând fidel unui club, oricât de jos ar fi ajuns acel club. Alături de ai tăi mai ales la greu. Sună uşor patetic, dar personajul exclude zonele călduţe.