Halep, subiect tabu
Continuă discuţiile despre numărul 1 în clasamentul WTA. Dar nu este o dezbatere, ci un vacarm

Mai mulţi români fac zid în jurul Simonei Halep, pe care o consideră monument naţional. Alţi români, nu se ştie câţi, poate la fel de mulţi, dar nu atât de gălăgioşi, observă că liderul clasamentului mondial joacă prost în ultimul timp şi participă la două turnee în China doar pentru a face act de prezenţă şi pentru a ridica premiul de 1 milion de dolari. Este posibil ca şi unii, şi ceilalţi să aibă dreptate? În niciun caz.
Ce mai vreţi, măi săracilor?
Nu discutăm aici despre cei care nu citesc articolele, dar postează comentarii injurioase, în care recunosc veseli că nu s-au ostenit să parcurgă 25-30 de rânduri de text. Probabil că într-un viitor nu atât de îndepărtat, când va exista un filtru electronic de întrebări simple prin care să produci dovada că ai citit articolul pe care vrei să îl comentezi (sistemul există deja în alte ţări), lucrurile se vor regla de la sine.
Nu despre trolli vijelioşi ai blogurilor este vorba însă, ci despre oamenii sinceri, care sunt convinşi că orice îndoială sau întrebare atentează la bunul naţional numit Simona Halep. Logica este simplă. Este numărul 1 WTA de un an, păstrează o distanţă confortabilă între ea şi adversare, a câştigat Roland Garros, a făcut finală la Melbourne. Deci ce mai vreţi, măi săracilor care îi număraţi banii? Nu vă e ruşine? Trăiţi de pe urma ei, nu aţi pus mâna pe o rachetă în viaţa voastră, vă muşcă tuşele terenului şi o certaţi pe fata asta care a sacrificat totul! Vă sunt familiare aceste idei pe cât de neaoşe, pe atât de false.
Contraexemplul Messi
Păreai mai degrabă suporterul ei îngrijorat în articolul scris după eliminarea de la Beijing, îmi zice un coleg. De unde atunci reacţiile acelea? Şi despre Messi s-au scris mii de articole critice. Iar Leo este cel mai bun fotbalist din istorie, continuă el. Da, îi spun, dar nici în Spania, nici în Argentina, cei care au vorbit sau au scris critic despre Messi nu au luat vreun premiu de popularitate. Plus că mai la vest de graniţele României, avidă de cultul personalităţii, critica nu este act de lezmajestate. Aşa cum nu ştim să (mai) mergem la stadion să ne susţinem echipa favorită, nu ştim nici să acceptăm părerile contrare. Asta nu ne-a plăcut niciodată. Gândul care nu defilează umăr la umăr cu majoritatea aspiratoare de clişee.
Între admiraţie şi cinism
Simona Halep merită respectul şi admiraţia noastră pentru tot ce a realizat. Dar Simona Halep nu merită să fie subiect tabu. Nici statuie pe faleza din Constanţa, nici pictură în naosul Catedralei Mântuirii Neamului. Nu este un sfânt, este un sportiv excepţional. Este un om care poate avea zile proaste şi care poate face alegeri greşite. Scriind despre tenisul ei diminuat de la US Open încoace nu o jignim. Semnalăm o stare de fapt. Ne supărăm acum şi suferim, tot aşa cum ne-am hrănit cu bucuria triumfului de la Paris.
Este cinică alegerea asta a ei, să participe la două turnee doar ca să ia bonusul de 1 milion de dolari? Deşi ştia că este accidentată? Da, este cinică. Ar fi făcut la fel şi Serena Williams, Caroline Wozniacki sau Angie Kerber şi oricine altcineva? Poate că da. Dar nu vă grăbiţi cu răspunsul. În loc de răspunsuri, trebuie să ne punem întrebări. Mereu. Doare, dar sunt şanse de însănătoşire.