Simona apolitică

Asta este varianta comodă. Să nu te laşi anexat, bravo! Dar să trăieşti în turnul de fildeş unde nu te ating mizeriile cotidiene? Este posibil?

Ca de obicei pe fază, unul dintre comentatorii constanţi şi în general critici ai articolelor mele de pe blogul gsp.ro şi-a postat mesajul imediat după ce am publicat „Halep-Stephens, un clasic”. Cel puţin aici ne asemănăm, la promptitudine. Altfel, din câte mi-am dat seama, avem perspective politice diferite şi alte păreri fotbalistice. Ceea ce este formidabil într-o lume liberă. Surprinzător, acum omul mă lăuda. „Excelent articol până la «agent electoral»”, îmi scria Andrei.

Episodul Arena Naţională
Carevasăzică era o laudă compusă din două cuvinte şi o critică din patru. Tare! În locul emoticonului care râde cu lacrimi, voi explica de unde nemulţumirea cititorului. El susţine că Gazeta Sporturilor şi-ar fi demonstrat partizanatul politic (anti-PSD, ca să fim clari) atunci când „s-a folosit de numele Simonei care ar fi cerut ca festivitatea prezentării trofeului de la Paris să se facă în piaţa publică – agentul cui era în această situaţie?”. Iar Simona a declarat public că nu ar fi cerut un loc anume unde să îşi întâlnească suporterii, completează autorul mesajului.

Tenisul în plan secund
Nu ar trebui să mire că ultimul paragraf al articolului scris imediat după ultima minge a finalei de la Montreal a stârnit sumedenie de reacţii. Era cel în care nu vorbeam despre tenis! Sunt rândurile dedicate intervenţiei Simonei, care şi-a certat compatrioţii la festivitatea de premiere de la Montreal. Episodul în care campioana deranjată de scandările triviale ale unor suporteri români şi-a manifestat nemulţumirea a surclasat comentariile legate de dramatismul meciului în care Simona s-a dovedit încă o dată o jucătoare excepţională. Şi asta în faţa lui Sloane Stephens, probabil cea mai valoroasă şi cea mai periculoasă adversară a româncei în viitorul previzibil. Cât înţeleg şi eu din sportul ăsta, nu foarte mult dacă ar fi să ne luăm după specialiştii care ne împresoară.

Haştagi şi antihaştagi
Să nu deviem însă de la subiect. Strigături obscene contra PSD şi o reacţie neechivocă a Simonei. Unii cred că ea ar fi putut ignora ce au scandat cei câţiva români (dintre cei mulţi prezenţi acolo la finală) care au ţinut să invoce şi la Montreal sexul oral adresat partidului de guvernământ. Tăcând, nu ar mai fi pus paie pe foc, pretind adepţii teoriei. Pe canadieni oricum nu îi interesa subiectul şi nici nu pricep subtilităţile literare ale limbii române, ca Mircea Cărtărescu ori ca Gabriel Liiceanu.
„Haştagii” în schimb, cum îi alintă pesediştii pe antipesedişti, aplaudă necondiţionat gestul spectatorilor de la Montreal, în care văd o formă de solidarizare cu cauza protestatarilor. Şi acuză intervenţia Simonei, pe care o acuză că trăieşte într-un turn de fildeş. Egoistă, bogată şi insensibilă la problemele cât se poate de reale ale multor compatrioţi. Inclusiv ale celor din diaspora. Apropo, există un curent de opinie de ultimă oră printre antihaştagişti potrivit căruia, ţineţi-vă bine, expaţilor ar trebui să li se interzică dreptul de vot!

„Încăperea”
Nu mi se pare că Simona a greşit atunci când le-a făcut observaţie celor câţiva compatrioţi care şi-au strigat porcărioarele pe arena centrală de la Montreal. Zic că tonul putea fi ceva mai blând, dar ştim că Simona nu este o campioană a nuanţelor. Nu cred nici în ideea că a intrat ca musca-n lapte pe un subiect care o depăşeşte. Discursul ei rostit simplu, într-o limbă română care suna ciudat acolo, printre quebecoşi, a exprimat esenţialul.

Ea gândeşte că sportul se află dincolo de prozaicul vieţii curente, simţind probabil şi încercările de a fi anexată uneia sau alteia dintre cauzele politice. Totuşi, invocând „încăperea” aceea unde totul este curat şi pur, nu-i exclus să aibă ceva dreptate şi cei care pedalează pe metafora turnului de fildeş.

Altfel, fiecare om este nu doar liber să aibă o părere, ci chiar dator cu una despre societatea în care trăieşte. Cu atât mai mult cel mai valoros sportiv român în activitate. Nocivă este tocmai prejudecata că mizeria din politică trebuie lăsată numai pe seama politicienilor. Că tenismenii să-şi vadă de meciurile lor, inginerii să aibă grijă să nu greşească proiectele, chirurgii să nu-şi omoare pacienţii, iar ziariştii sportivi să numere, naibii, cornere şi să ţină scorul ca lumea.