Miki a noastră, ce m…ții mă-sii!

Dacă nu aţi văzut şi nu aţi auzit, mai bine. Dar limbajul vulgar începe să devină o problemă pentru Mihaela Buzărnescu

S-a întâmplat înainte de reprezentaţia lui Maradona. Undeva în Anglia, pe iarba de la Eastbourne, o româncă a câştigat dramatic meciul cu olandeza Kiki Bertens. După un set pierdut, 3-6, şi 2-5 în al doilea, Mihaela Buzărnescu a câştigat la tiebreak manşa secundă şi şi-a adjudecat decisivul cu 6-3. Dar nu asta este ştirea, mama mă-sii de viaţă! Asta ca să ne familiarizăm cu limbajul jucătoarei noastre.

O stângace redutabilă

Deocamdată, mai ales dacă sunteţi pudici, este bine să urmăriţi fără sonor meciurile ei. Aşa veţi vedea o jucătoare interesantă, ambiţioasă, deţinătoarea unor lovituri curate şi variate. Cu forţă, în pofida unei constituţii aparent firave. Stângace, cu toate atuurile care decurg de aici, inclusiv efectul spre exterior la serviciu în careul de avantaj, Mihaela se află în cel mai bun moment al carierei. După ani de suferinţă fizică şi dezamăgiri, după sezoane petrecute în turnee futures şi challenger, bucureşteanca de 30 de ani a ajuns la liman atunci când chiar şi ea îşi pierduse speranţa. Istoria ei este cunoscută deja, nu mai insist fiindcă picăm în melodramă.

30 pentru 30

La 30 de ani pe locul 30 în lume, ce vreţi recompensă mai mare? Plus două victorii categorice şi recente împotriva Elinei Svitolina. Una dintre jucătoarele cele mai în formă din circuit, locul 5 mondial. Natural, în acest punct începe liniştea pentru Mihaela, Miki pentru apropiaţi. Liniştea, nu huzurul. Un loc bun în clasament înseamnă şi confort material, şi posibilitatea de a prelungi participarea pe tabloul de concurs la turneele importante din circuitul WTA. Inclusiv Grand Slam-uri.

Defulare, decompensare?

Prudenţi, dăm drumul la sonor şi încercăm să pricepem de unde vine valul acesta de înjurături. Mihaela se oţărăşte la arbitri şi se ceartă pe ea. Până la un punct, adică până vorbele nu derapează în vulgar, treaba are oarece haz şi poţi înţelege. Da, s-au adunat multe acolo. Tensiunea meciurilor, de regulă de a fi sau a nu fi, ambiţia, dorinţa de a câştiga, frustrările stocate de-a lungul timpului. Să fie înjurăturile o defulare, o decompensare, vorba lui Maradona? Foarte posibil, dar de la acel punct încolo, pe care de cele mai multe ori nu îl vezi singur, povestea întreagă riscă să se ducă naibii. Sau în m…ţii mă-sii, vorba lui Miki. Frumuseţea sacrificiului, munca silnică şi speranţa că odată şi odată lucrurile vor merge bine dispar în spatele unui jet de vorbe urâte. Care sună şi mai urât în gura unei fete.

Odihnă până la Wimbledon. Şi tăcere

Încheiem ora de dirigenţie cu speranţa că Mihaela Buzărnescu va câştiga şi meciul acesta cu propriii drăcuşori care strigă porcării. Că este păcat de toată munca. Se mai dădeau în spectacol şi Năstase, şi McEnroe, şi Marat Safin, dar să-i ia la rând pe toţi sfinţii nu îmi aduc aminte. Iar Mihaela mai are până să ajungă la nivelul celor amintiţi. După înfrângerea scurtă din meciul cu Ostapenko, succesiv celui cu Bertens, jucătoarea noastră beneficiază de câteva zile de odihnă şi de reflecţie înainte de Wimbledon. Ipostaza de ţaţă în acţiune pe terenurile de la All England Tennis and Croquet Club chiar că i-ar băga definitiv în ceaţă pe londonezi. Deşi, mai ştii, poate că i-ar distra.