Nu a fost risc controlat, ci doar Riske

O victorie preţioasă după un meci ciudat, cum sunt multe în tenisul fetelor. În tenis, în general. Dar Simona Halep şi-a revenit la timpO victorie preţioasă după un meci ciudat, cum sunt multe în tenisul fetelor. În tenis, în general. Dar Simona Halep şi-a revenit la timp

Halep contra Riske. Blocaj total. Apoi, eliberare. Greu. Apoi, foarte uşor. Dezastruos. Apoi, defilare. Între 0-5 în primul set și 5-0 în al doilea se află miezul acestui sport complicat numit tenis. Dacă spui tenis feminin te recomanzi drept misogin. La fel dacă observi că Serena este cam grasă, intri în clubul în care stau confortabil Năstase şi Ţiriac. Serena nu este grasă, este Cat Woman, ce nu v-aţi dat seama?

Ce să înţelegem din primul meci al Simonei la Roland Garros? Că nimeni nu are imunitate conferită de valoare la un turneu de Grand Slam. Asta ştiam şi verificaserăm din nou după eliminarea Jelenei Ostapenko. Coşmarul Simonei din finala RG 2017. Ce trebuie să mai pricepem atunci când numărul 83 mondial este pe punctul să-i administreze un 6-0 numărului 1? Că în prima sută a clasamentului aproape orice este posibil. Că tenisul nu este un sport liniar, deşi se bazează mult pe geometrie. Între două jucătoare despărţite de peste 80 de locuri există şi un decalaj valoric, dar mai ales unul mental.

Puterea de concentrare impune diferenţa acolo unde calitatea tenisului este sensibil egală. De-abia după aceea vin loviturile care sunt din ce în ce mai adânci în terenul oponentei. Respiraţia care se reglează din mers, picioarele care intră în cadenţă cu ritmul jocului. Coordonare, atenţie, inspiraţie. Răutate. Nu neapărat în zone homeopate. Marii campioni nu vor candida niciodată la Nobelul pentru pace.

Nu doar tenisul mai bun al Simonei a învins-o pe Alison, ci rezistenţa psihică proprie unei campioane. Este un statut la care românca a ajuns prin muncă şi prin luptă constantă cu propriii demoni. Drăcuşorii aceia o deturnează uneori, nu numai opoziţia adversarelor. Iar teoreticienii tenisului pretind că o victorie după un meci complicat în primul tur la un Grand Slam poate fi un tonic pentru ce urmează. Cu completarea, adusă de Mats Wilander, că prea multe astfel de partide solicitante sapă alarmant rezervele fizice. Asta îi şi reproşa marele campion suedez favoritei lui, că pierde prea mult timp pe teren în prima săptămână de turneu. Cunoașteți deja, Simona este favorita permanentă a lui Mats.

Scor final, 2-6, 6-1, 6-1. Bine că la tenis nu se fac cronici pe seturi! Ca la fotbal, pe reprize! Aşa că nu o să ştiţi ce gândeam după primele 5 gameuri. Dar ghiciţi, este bănuiesc ceea ce gândeaţi şi voi. A, nu? Vi se părea că lucrurile merg bine de fapt, zăreaţi mugurii descătuşării care stătea să vină? Explozia, nu implozia? Bravo atunci!

Şi poate că ar trebui să vorbim un pic şi despre programarea nefericită a meciului Simonei. A totuşi numărului 1 mondial, stimaţi şi nepreţuiţi organizatori ai Roland Garros! Întâi marţi, seară, a treia zi de turneu. De fapt, din cauza reprizelor de ploaie şi a meciurilor înghesuite marţi pe arena Philippe Chatrier (de ce, mai ales că nu are nici nocturnă, acoperiş nici atât?), miercuri la prânz. Ce înseamnă asta pentru perspectiva imediată? Că Simonei i se va comprima programul, că va juca din nou mâine, fără zi de pauză. Dezavantaj Simona, avantaj toate celelalte.

A, dar lumea o plânge pe săraca Serena, împărăteasa cu echipament revoluţionar, frate. Este căinată că nu este cap de serie drăguţa noastră mămică. Ei, lăsaţi! Au avut grijă organizatorii, au melanjat ei ce au melanjat la „tragerea la sorţi” să i-o dea pe Kristyna Pliskova în primul tur, iar mai departe culoar cu australianca Ashleigh Barty, unul dintre cei mai accesibili capi de serie. C-aşa-i în tenis, regulile se mulează pentru cei puternici. Exact ca echipamentul negru al suplei noastre Serena.