Jelania manelistă

Asta am reţinut după partida România-Ucraina 1-2 a echipelor naţionale sub 19 ani

Ce mai vaiet, ce mai zbucium! Ce de bocete! Şi ochi daţi peste cap, şi freze de curci plouate, cu gelul de păr amestecându-se printre lacrimi. Aşa ne-au demonstrat „tricolorii” sub 19 ani că suferă după ce au pierdut calificarea la Euro în faţa Ucrainei. Pe pariu că nu va cădea niciunul în depresie?

Nu este nevoie de victime să îi crezi că au suferit din cauza pierderii meciului decisiv cu Ucraina. Alta-i problema. Exerciţiul tristeţii. Felul în care alegi să te prezinţi în faţa publicului într-un moment greu. Modul în care îţi manifeşti durerea în public este o prelungire a educaţiei primite în şcoală şi în familie, este o oglindă a mediului în care te-ai format. Comportamentul la bucurie sau la tristeţe nu ţine doar de impuls, de starea de moment.

Este parte a caracterului, dar şi a orizontului deschis de profesori şi aprofundat de antrenori. Este suma timpului împărtăşit cu prietenii şi cunoscuţii. Este decontul felului în care petreci şi a muzicii pe care o asculţi, este parte a felul în care mănânci şi bei, a ce a anume mănânci şi ce/cum bei. Este totul. Dacă aş pune aici şi suma lecturilor, veţi spune că sunt ori răutăcios, ori nerealist. Elitist se subînţelege.

Măţan, ce barosan!

Vor fi destui cei dispuşi să participe la această revărsare de tristeţe manelistă. Sunt aceiaşi care jubilează la dansurile din buric ale sărbătorilor fotbaliştilor. Băi, ăştia ştiu să petreacă, nu au morcovul în fund, ca intelectualii. De unde rezultă că noi, preţioşii care avem alt set de valori, urmează să fim ăia răi. Demodaţi, sigur că înţelegem această cocălăreală tip „Au inima mea!”, cu tăvălitul prin noroi şi smulsul părului din cap. Altfel, exerciţiu nereuşit, căci gelul întâreşte firul, dar nici nu lasă creierul să respire!

Joci ceea ce eşti, ceea ce mănânci şi ce asculţi. Vorbeşti în consecinţă, deci la schimbare îţi înjuri antrenorul, deşi ştii că toate camerele sunt pe tine, Măţan, marea vedetă a naţionalei mici. Şi pentru că, dragi „tricolori” mici, foarte mici, tot vă băgaţi şi vă scoateţi organele sexuale în cavităţile bucale ale profesorilor şi ale publicului, şi ale ziariştilor, încercaţi măcar să scrieţi corect româneşte „bă..m…aş”. O să vedeţi, măi băieţi, că este mai greu decât să daţi un călcâi sau o pasă cu ristul.

Ştiţi de ce nu s-a delimitat nimeni de prostia lui Moruţan?

Dacă v-a plăcut spectacolul oferit de alde Moruţan şi compania după ratarea calificării, înseamnă să sunteţi pregătiţi pentru ce va să vină. Tot astfel de jelanii de ţaţe deposedate de obiectul bârfei. Simulacre de înmormântări ale calificărilor pierdute, urmare a altor şi altor eşecuri din care nimeni nu înţelege nimic. Antrenorul Boingiu că nu a ştiut să-şi ţină echipa în priză şi că nu a găsit formula de echilibru mental (e adevărat, cu cine?), jucătorii care îşi iau apărarea unul altuia ştiind că prostia lui Moruţan putea fi a oricui altcuiva, jucători care, în afară de câteva numere personale sterile şi din altă epocă a fotbalului, au fost dominaţi cam la toate capitolele de nişte colegi de generaţie din altă ţară. Care, nu ştiu dacă aţi observat, arătau ca nişte băieţi pur şi simplu normali pentru vârsta lor. În special fără frezele alea fistichii, made în Ferentari. În particular, mai înalţi, totuşi suficient de tehnici încât să nu-i muşte mingea şi să facă şi posesie.

Teoria ucraineanului ciobănaş

Apropo, de unde ideea că ucrainenii sunt nişte ciobănaşi, că fotbalul din Ucraina ne este a priori inferior? Vă spun de unde, din ţopârlăneala noastră tradiţională. Din mândria asta prostească în virtutea căreia ne considerăm niscaiva brazilieni ai Europei. Din ignoranţa pe care o ridicăm la rang de virtute. Ucraina a dat trei câştigători ai Balonului de aur. Blohin, Belanov şi Şevcenko. Noi am dat ifose.