Hei, hei, Hermannstadt!

Tentaţia este să vorbim despre învinşi, că ei dau dimensiunea surprizei. Ce ar fi să îi privim mai atent pe învingătorii la scor ai vicecampioanei?

Hermannstadt, adică Sibiu. Trecut medieval atestat de zidul cetăţii care străjuieşte centrul istoric. Clădirile masive seculare. Muzeul Brukenthal. Sibiu, capitală culturală europeană în 2007, capitală europeană a teatrului în fiecare an din 1991.

Festivalul internaţional de teatru de la Sibiu este considerat a treia manifestare de gen de pe continent, prin amploare şi prestigiu artistic, după faimoasele Edinburgh şi Avignon.

Pentru o altă categorie de public, deşi nu neapărat, să nu uităm nici Artmania. Festivalul de muzică rock ajuns şi el la a 13-a ediţie. Cunoscătorii ştiu de ce mai ales în anul în care şi-a confirmat prezenţa la eveniment Steven Wilson. Sigur că aici vor apărea unii care vor întreba pe ce post joacă Wilson ăsta. Daţi căutare pe Google şi aflaţi!

Pe fotbal!
Acesta este foarte pe scurt oraşul Sibiu. Unul în care te simţi bine pur şi simplu, fiindcă nu te controlează nimeni dacă ai legitimaţie de mitic, de bănăţean fruntaş sau de ardelean suspectat că s-a dat cumva şi el de partea ungurilor. Echipa de fotbal care a preluat numele german al urbei s-a înfiinţat acum doi ani şi jumătate, a pornit din Liga a IV-a, în prezent activând în Liga a II-a, unde se bate din nou pentru promovare.

Până la o eventuală ascensiune pe prima scenă, Hermannstadt a reuşit o calificare răsunătoare în dauna FCSB-ului, calificându-se în semifinalele Cupei României. Atenţie! Acest 3-0 pentru Hermannstadt, obţinut pe fotbal curat şi minimalizat imediat de partea adversă, nu va tulbura viaţa sibienilor. Nu le va altera bunele obiceiuri. Dar transmite un mesaj.

Nu mai interesează fotbalul?
Prezenţa masivă a localnicilor la meci, în două rânduri, dată fiind amânarea întâlnirii, contrazice teoria potrivit căreia lumea s-a săturat de fotbal. Care fotbal, cu toată regenţa lui afişată faţă de celelalte sporturi, ar sucomba la concurenţa cu alte tentaţii ale vieţii moderne. Atracţii tot una şi una. Mall-uri, cluburi, berării, restaurante şi alte lăcaşuri de cultură. Uite că la Sibiu lumea a venit pe un stadion îmbătrânit şi neprietenos, pe o vreme potrivnică. În special în seara de miercuri! Şi da, posibil că o parte semnificativă a spectatorilor erau suporteri stelişti din Sibiu, cunoscută fiind simpatia de care se bucură cam peste tot în ţară roş-albaştrii.

Cine vine de nebun la stadion?
Dar reacţia oamenilor din tribune la golurile lui Rusu şi Blănaru spune şi altceva. Bărbaţii, femeile şi copiii prezenţi la meciul din sferturile de finală ale Cupei vorbesc limpede despre dorinţa de a vedea fotbal pe viu. Sunt cetăţenii unui oraş în care nu e nevoie să vină circul ca să se trezească lumea la viaţă. Sunt, pe de altă parte, şi cetăţenii unui oraş care doresc să fie alături de echipa lor, protagonistă în faţa formaţiei cu cel mai bogat palmares în România.

Nu vine nimeni de nebun să stea în ger la minus 10 grade vreo 4-5 ore dacă nu are sentimente pentru spectacolul pe care fotbalul îl poate oferi dincolo de prea luminoasele vitrine ale Champions League sau ale Cupei Mondiale. Poate că acesta este punctul de sprijin pe care să construiască toţi cei care vorbesc despre însănătoşirea fotbalului nostru. Putere sau opoziţie, nu contează.

Provocarea
Şi pentru că Hermannstadt este încă o echipă susţinută financiar mai ales de comunitatea locală, o discuţie serioasă nu trebuie să ocolească modalitatea de finanţare. Dimpotrivă, ar trebui să o provoace. Dacă Ionuţ Lupescu şi cei care îl sprijină vor identifica o soluţie care să nu îi facă pe cetăţenii oraşelor importante să vadă că banii lor merg la fotbal în loc să fie canalizaţi spre asanarea spitalelor sau construirea de noi şcoli, atunci da, Răzvan Burleanu şi compania au o problemă. Sau o provocare cum le place lor să spună.

Unii cu munca, alţii cu pamfletul
Deocamdată, să aplaudăm demonstraţia fotbalistică a formaţiei antrenate de Alexandru Pelici, fără a căuta să o explicăm prin aşa-zisul dezinteres al FCSB-ului. Mi-a plăcut modestia sinceră afişată de Pelici după meci, argumentaţia lui simplă despre cum a gândit întâlnirea cu vicecampioana. Sunt oameni care înţeleg să îşi facă meseria onest, chiar dacă nu sunt decât întâmplător sub lumina camerelor TV. Asta e bine să reţinem.

Despre penibilul băieţilor lui Dică ar putea să vorbească avizat cei cu talent pamfletar din interiorul clubului. Ar fi un excelent exerciţiu de igienă mentală.