Nani, Lazio, nani!

Steaua-Lazio 1-0, un meci şi un rezultat care atentează adânc asupra complexelor noastre de inferioritate

Diferenţa de cotă dintre Milinkovici-Savici şi Nedelcu sau Man arată de ce fotbalul nu trebuie transportat în zona ştiinţei pure. Ai toate şansele să te faci de râs dacă analizezi numai după sume şi branduri. Şi sigur că imaginea primei reprize a meciului Steaua-Lazio nu reflectă raportul de forţe dintre Liga 1 şi Serie A. Chiar dacă Serie A de astăzi este departe de vremurile când personaje precum Sergio Cragnotti domneau peste ceea ce era, odinioară, cel mai bogat campionat din lume.

Echipa lui Dică a arătat infinit mai bine în faţa echipei lui Simone Inzaghi decât în faţa echipei lui Dan Petrescu. Există o Steaua de uz intern, previzibilă, nesigură, parcă şi blazată. Dar există şi o Steaua de export, curajoasă, atentă, oportunistă. Norocoasă este mereu, bravo ei! Această metamorfoză perpetuă a roş-albaştrilor, care îşi scutură de fiecare dată colbul adunat în întrecerea internă atunci când luptă în Europa, este o stare de spirit cultivată de-a lungul deceniilor. Pretenţios spus, posibil să ne aflăm în faţa unei moşteniri culturale. Această schimbare nu poate fi doar întâmplare, aşa după cum am convenit că nu este nici ştiinţă.

Dar poate fi meşteşug. Presingul permanent în terenul lazialilor, secvenţă a jocului la care participa inclusiv Budescu, omul antipresing, oferă una dintre cheile care au desfăcut apărarea biancocelestilor. Nu foarte sigură, de altfel, în formula Bastos, Luiz Felipe, Caceres şi vizibil surprinsă de forţa lui Gnohere. Golul de 1-0 înscris de francez a fost o demonstraţie de fotbal rapid pe traseul Man-Budescu-Gnohere. Însă temperatura unui astfel de meci trebuie menţinută constantă încă 45 de minute, altfel demonstraţia unei reprize poate fi nesemnificativă. Fiindcă Lazio, într-o formulă, aşa, ca pentru o deplasare în România, arăta de la început fluenţă la construcţie, plus o forţă şi o viteză sensibil superioare roş-albaştrilor.

Aceste evidenţe nu le poţi nega, dar le poţi aspira jucând cu atenţie şi cu o dăruire pe care nu o arăţi cu CFR-ul. Asta a reuşit Dică să le transmită jucătorilor lui, dincolo de programul de rugăciuni recomandat de patron. Iar atunci când Inzaghi cel mic îi trimite pe Immobile şi pe Felipe Anderson pentru ultimele 35 de minute ale meciului de pe Arena Naţională, înseamnă că adversarii au început să te respecte. Te respectă, dar te înghesuie în careul propriu. Numai că aspiratorul lui Dică funcţionează, timp şi pentru pianistul Budescu să dribleze şi bara porţii lui Strakosha. Nu contează, demonstraţia a fost făcută. Acasă. Urmează călătoria la Roma. Să fie mai mult decât o excursie!