Gata, Dîncu a găsit sponsor pentru Simona!
Fostul vicepremier amestecă patriotismul, Mioriţa şi capitalismul şi din ciorba asta îi rezultă 3 milioane de euro
Vasile Dîncu ne îndeamnă să donăm pentru Simona Halep. Astfel, precizează dumnealui, noi vom deveni principalii ei sponsori. Noi, adică poporul român. Ce mod mai frumos de a sărbători centenarul Marii Uniri?, se întreabă şi ne întreabă nu doar retoric fostul vicepremier. Chiar aşa. Chiar aşa?
Povestea lui Stângaciu
O istorioară înainte să vedem dacă domnul Dîncu are dreptate atunci când vrea să ne facă sponsorii Simonei. Prezent acum câteva zile la matinalul sportiv de la Digi, Dumitru Stângaciu a mărturisit că i-ar fi plăcut să fie jucător de tenis, nu fotbalist. Pentru cine a uitat sau nu ştie, Stângaciu a fost rezerva lui Duckadam în finala de la Sevilla, apoi titular la victoria din Supercupa Europei, contra lui Dinamo Kiev. Apoi titular şi la finala Cupei Intercontinentale de la Tokyo. Asta ca să nu creadă lumea că vorbim despre vreun veleitar care a participat la câteva duşuri cu Lăcătuş, Balint, Boloni sau Duckadam. Ce ne-a spus omul care a evoluat aproape 200 de meciuri în tricoul Stelei, al Stelei din perioada de glorie absolută? Că a ales fotbalul constrâns de sărăcie. „Părinţii mei nu şi-au permis să mă dea la tenis, dar asta mi-ar fi plăcut. Şi atunci, ca şi acum, tenisul era un sport scump”. Se simţea regret de cea mai pură esenţă în vorbele lui, iar faptul că, scăpat de grija zilei de mâine, Stângaciu de azi practică tenisul din plăcere poate fi o consolare.
Să aplaudăm iniţiativa?
Nu pentru că ar fi fost neapărat mai bogaţi, părinţii Simonei Halep şi-au dat fiica la tenis. Am înţeles că şi-au cheltuit şi ultimul ban, iar atunci când nu l-au mai avut s-au împrumutat. Nu ştim ce a fost mai întâi, pasiunea fetiţei sau ambiţia tatălui şi a mamei. Din fericire pentru toată lumea, Simona a reuşit. Mai reci, finanţiştii ar identifica în ea o investiţie profitabilă. Una dintre puţinele, fiindcă dintre miile şi miile de copii care se dedică/se sacrifică tenisului de performanţă, doar câţiva ajung actori pe marea scenă. De aceea trebuie să fim prudenţi când ne roade invidia şi începem să le calculăm câştigurile. Şi poate că ar trebui să aplaudăm iniţiativa lui Vasile Dîncu, născută pe Facebook în miez de noapte, atunci când se zămislesc marile opere. În fond, ce mândrie mai mare pentru un om obişnuit decât să doneze bani unui mare sportiv, care câştigă cât nici închipuirea săracului nu poate să ducă?
Suntem deja sponsorii Simonei!
Îl credeam un om foarte bine informat pe dl. Dîncu, mai ales ca fondator al unui institut de sondare a opiniei publice. De aceea, mi se pare curios că nu ştie că noi, românii, suntem deja sponsorii consimţiţi şi impliciţi ai Simonei. Când cumpărăm o chiuvetă de la Dedeman, să zicem. Sau un calorifer ori un bec. O parte din banii noştri se duc către sponsorizarea Simonei. La fel se întâmplă cu toate firmele româneşti care susţin performanţele Simonei. Contribuim şi noi cu o mică parte, dar probabil mai mult decât cu acel 1 euro pomenit de politicianul de la Cluj. Acesta este un mod sănătos, cu adevărat capitalist, prin care românii, pasionaţi sau nu de tenis, îi dau bani Simonei. Alternativa lui Dîncu se numeşte altfel. Demagogie. Politicianism. Fals patriotism. Care ţin toate de spiritul mioritic invocat în alt sens de politician.
O aproximare, ca la exit poll
Ce este cu adevărat haios este că noi, mioarele, suntem îndemnate să donăm de oameni care au făcut averi şi au construit imperii pe slăbiciunea Statului. Asta ca să ne exprimăm eufemistic. Donaţi dumneavoastră, domnule Dîncu! Dumneavoastră şi amicii dumneavoastră din Grupul de la Cluj. Reformatorii! Reformatorii a ce? Să doneze şi baronii locali din partidul dumneavoastră, şi dezinteresaţii care au sifonat sute de milioane de dolari în afacerea Microsoft. Că tot sunt liberi şi se pot plimba şi la Melbourne, şi la Paris. O să vedeţi ce de bani se vor strânge, nu doar 3 milioane amărâte de euro! Şi apropo, la finala Australian Open nu au fost 3 milioane de telespectatori, ci 1,5. Este numărul oficial comunicat chiar de Eurosport. Mă rog, aţi practicat o aproximare, ca la exit poll-uri, dar orişicât. Şi cum adică „am putea să scriem orice vrem pe pieptul acestei fete”. De exemplu „coletă” în loc de colectă?