Cerber pentru Kerber

Atitudinea ofensivă a Simonei Halep a scris istoria unui meci complicat şi frumos. Urmează finala cu Woznicki şi demonstraţia finală

Respiraţie precipitată. Privirea care caută ultima lovitură. Timp în afara timpului. Autul nemţoaicei. Apoi un nod în gât. La sfârşit de tot, la naiba, ceva care îţi umezeşte corneea, sigur nu lacrimi. Posibil oboseala ochilor. Înţelegeţi. Şi bineînţeles că nu contează ce simţim noi. Chiar deloc.

Curaj!
Curaj. Acesta a fost cuvântul ales de Simona după victoria în faţa lui Kerber. Curajul ca armă surpriză, lance care a înlocuit scutul prudenţei, tactica aşezată, aşteptarea. Curajul a definit meciul pe care Simona Halep l-a făcut în faţa unei jucătoare neobişnuită să împartă cadouri adversarelor. Kerber nu a abdicat de la acest principiu nici în faţa liderului mondial. Vrei să câştigi? Trebuie să treci peste mine, să loveşti mai tare, mai plasat şi mai mult cu o minge decât mine. Să ai nervii mai tari şi mâna mai sigură. Da, Simona? Bine, Angie, am înţeles! 6-3, 4-6, 9-7.

Şi nemţii pot fi învinşi, nu-i aşa?
Poate că ar fi timpul să mai umblăm la zicerile clasice ale sportului. Nu de alta, dar devin stereotipuri. Nu aţi obosit să auziţi mereu „pe nemţi ştii că i-ai învins doar atunci când s-au urcat în autocar”? Dar pe Simona când ştii că ai bătut-o? De câte mingi de meci ai nevoie ca să fructifici una? Două, trei? Kerber a avut două, la pachet. Lauren Davis, 3. Noroc? Da, pus la treabă de o fată ale cărei visuri rele nu sunt populate cu balauri sau vampiri, ci cu spaima că a uitat să joace tenis. Nu este o figură de stil, este absolut adevărat. Ştiu sigur că a mărturisit asta cuiva. Vă daţi seama ce înseamnă ca subconştientul să lucreze ca prelungire a stării de veghe? Câtă pasiune fierbe în spatele acestei frici nocturne?

Nemiloasă. Campioană
Tenisul este cel mai mare furnizor mondial de paradoxuri. M-am temut de acel debut prea bun de meci. 5-0 şi totul mergea atât de uşor pentru Simona de parcă dincolo de fileu se afla o adversară din turneele ITF. Apoi revenirea nemţoaicei, primele momente de îndoială ale româncei. Un set doi cu urcuşuri şi coborâşuri, cu o Kerber care semăna din ce în ce mai tare cu Kerber. Fără să producă un joc extraordinar, cu puţine lovituri câştigătoare, ceva gen ceas cu cuarţ, silenţios, nespectaculos, eficient. Dar Simona Halep a rămas acolo, nu impasibilă, concentrată însă, atentă, cumva nemiloasă. Nu cumva, pur şi simplu nemiloasă, rece, hotărâtă, oferind o lecţie pentru arderea tuturor clişeelor care spun că sportivul român, românul în general este aşa şi pe dincolo, ştiţi cum, numai rele. Uite că este aşa cum vrea el, aşa cum se construieşte.

Mesaj pentru Caroline
Setul decisiv i-a mulţumit pe organizatorii turneului şi i-a făcut fericiţi pe neutrii din tribune. Câţi or fi fost, că la tenis este anapoda să fii neutru. Nu poţi să te bucuri cu adevărat şi să fii neutru, asta e valabil poate la Ateneu, când aplauzi şi solistul şi corul, şi violonistul şi trompetistul. Puterea Simonei a pus capăt unei întâlniri în care ea a fost cea care a dictat ritmul. În care a atacat! Acesta este un mesaj şi pentru Wozniacki, care o aşteaptă în finală. Locul 1 mondial şi primul Grand Slam este dubla miză a marelui meci. Daneza a progresat, nu mai este doar tunul care trimite minge înapoi, dar calitatea loviturilor ei este inferioară celor ale nemţoaicei. Psihic şi emoţional Caroline se află sub nivelul lui Kerber, implicit sub cel al Simonei.

„Eşti prea logic”, mi-a atras atenţia amical Radu Cosaşu. Marele cronicar a rostit cuvinte ca excepţional şi extraordinar, tocmai el care se fereşte de beţia epitetelor. Asta înseamnă că trăim zile frumoase. Ne-am promis să ne sunăm şi sâmbătă. După victoria Simonei, i-am spus luat de val, ca un surfer imprudent pe coasta australiană. Cred că a zâmbit.