Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Puf, puf, puf! Nu de trei ori, de 20!

Ar trebui să fim surprinşi că Froome a fost prins dopat? Dar a fost dopat cvadruplul câştigător al Turului Franţei? Fiindcă trebuie să funcţioneze prezumpţia de nevinovăţie, aşa ne învaţă omenia şi prostia. Mai ales că ne aflăm în faţa […]

...

România, o pâiniţă interesantă

O cunoaşteţi pe Cyntia Tomescu? Acum poate că da, ea este singura jucătoare română care venit la declaraţii după înfrângerea în faţa Cehiei. Deşi nu evoluase niciun minut în optimea de finală care consemnase eliminarea României de la Campionatul Mondial. […]

...

4 fundaşi asistenţi

Să reţinem echipa aliniată de Steaua la Botoşani. Niţă – Enache, Larie, Bălaşa, Momcilovici – Pintilii, Filip – Man, Achim, Fl. Tănase – Gnohere. Nu a fost nici de data aceasta un „11” standard. Sau unul de gală dacă preferaţi. […]

...

Experimentul

Statistica ne spune că Steaua a jucat mai bine decât Lugano. Rezultatul final, 2-1 pentru elveţieni, arată altceva. Nu am descoperit cu asta vreun continent scufundat, dar presupusul paradox trebuie explicat cumva. Statistica parşivă Posesie superioară, 58 la sută contra […]

...

Helveţi şi halviţă

Impresiile la cald sunt periculoase. Ca şi scorul, 2-0 pentru Lugano la pauză. Lugano. Ştiţi, elveţienii aceia mai mult italieni, vai de capul lor, ce mai, au venit la FCSB, chiaburii, bogaţii Ligii 1, să cerşească un pic de milă. […]

...

Avertismentul Cristinei

Plăcerea de a o asculta pe Cristina Neagu este depăşită doar de bucuria de a o vedea jucând

Permalink to Avertismentul Cristinei
luni, 4 decembrie 2017, 8:18

Tripla câştigătoare a Balonului de Aur îşi plasează gândurile spre interlocutor cu precizia cu care aruncă la poartă. Şi nici măcar nu trebuie să fii de acord cu tot ce spune ea, tocmai asta e frumuseţea comunicării libere.

Naţionala feminină de handbal trăieşte pe excelenţa Cristinei Neagu. Asta poate fi o exagerare jurnalistică, dar nu o minciună. Evidenţa numerelor meciului victorios contra Sloveniei alungă orice fel de îndoială. 11 dintre cele 31 de goluri ale echipei noastre au fost înscrise de Cristina. Prezentă pe teren toate cele 60 de minute ale întâlnirii, numărul unu mondial a fost cea care a ştiut să strângă echipa în pasajele de suferinţă. 11 goluri şi 100% timp de joc înseamnă nu mult în handbal, ci cosmic. Dar nu doar cantitatea contează, ci şi calitatea. Golurile Cristinei au fost reuşite în momentele de cumpănă ale unei întâlniri pe parcursul căreia slovenele au avut avantaj şi de 5 goluri. Revenirea în partidă contrazice tradiţia modernă şi contemporană. Punct câştigat.

Rolul esenţial al vedetei
Modestă, vedeta absolută a României ne transmite că un meci de handbal nu se reduce la lupta dintre ea şi starul echipei adverse, Ana Gros. Ba să ne ierţi ignoranţa, dragă Cristina, uneori sportul ăsta, aşa, de echipă cum este el, tocmai la asta se reduce! Uneori, în momentele cruciale, sportul simplifică sublim. Duelul dintre tine şi Ana Gros. Sau cu Heidi Loke şi Nora Mork, dacă jucăm contra Norvegiei. Sau cu Isabelle Gulden, dacă adversarul se numeşte Suedia.

Aşa cum la fotbal Barcelona înseamnă Messi, iar Real, Ronaldo. Scuze pentru comparaţia cu fotbalul! Înţelegem şi preţuim contribuţia Denisei Dedu, probabil portarul naţionalei pentru următorul deceniu, ştim că Eliza Buceschi este locotenentul de nădejde al căpitanului, că Geiger, Udriştoiu şi veterana Ardean Elisei sunt elemente importante ale ansamblului. Dar fără strălucirea Cristinei, în lipsa personalităţii ei, naţionala feminină rămâne o competitoare solidă, nu însă o forţă capabilă să supravieţuiască în coliziunea cu Norvegia, Rusia sau Franţa.

Cine este şi ce vrea Ambros
Spaniolul Martin Ambros, la a doua lui competiţie majoră ca selecţioner al României după Euro 2016 (locul 5), trebuie încadrat şi el undeva în peisajul acestui campionat mondial. În interviurile de până acum, mai degrabă nişte declaraţii smulse de reporteri, a părut reţinut şi rigid. Neutru, impersonal. Sigur că nu aşteptam fior patriotic de la un spaniol care ne antrenează naţionala, omul nu a fost angajat să suspine la „Deşteaptă-te, române!”.

Misiunea lui este să aducă rezultate, ne vor atrage atenţia pragmaticii, nu să ne gâdile corazonul. Întrebarea este când. Acum sau mai încolo? Răspunsul ni-l oferă chiar el. Antrenor cu normă întreagă la Gyor, cea mai de temut echipă de club din lume, Ambros şi-a securizat postul de selecţioner-part-time la plecarea spre Germania. Ambros a anunţat că participăm la o competiţie-test în vederea marii încercări de la Jocurile Olimpice. Translatarea responsabilităţii poate fi o armă cu două tăişuri. Acest „Nu aşteptaţi nimic acum, dar aşteptaţi totul la Tokyo!” poate fi un mod de a le linişti pe fete, dar şi un instrument pervers de a le demobiliza.

Apărarea
După victoriile cu exotica Paraguay şi surprinzătoarea Slovenie, acum urmează Spania. Spania lui Ambros? Da, în măsura în care selecţionerul nostru ar putea fi bănuit de sentimente contradictorii. Ceea ce nu este cazul. Mai important este avertismentul Cristinei Neagu privind fragilitatea apărării. O echipă, a noastră, care primeşte aproape 30 de goluri pe meci are o problemă. Care nu se rezolvă mereu cu golurile Cristinei şi cu extraordinarele încurajări ale românilor prezenţi în sala din Trier.

Atenţie, apărarea! Aici este punctul precis în care intră în rol competenţa tehnică a lui Ambros. Să sperăm că spaniolul nu va amâna rezolvarea până la Tokyo fie măcar şi din respect pentru oamenii aceia care îşi sparg pieptul la fiecare întâlnire a lor cu Cristina şi compania. Bine, ei nu ştiu că ne pregătim pentru Olimpiadă!

Comentarii (20)Adaugă comentariu

razvyyc (14 comentarii)  •  4 decembrie 2017, 20:35

M-am oprit din citit aici: „Tripla câştigătoare a Balonului de Aur”….. Cam aici ar fi trebuit sa se opreasca si autorul. Nu exista in handbalul feminin un astfel de trofeu.

gica (24 comentarii)  •  4 decembrie 2017, 21:09

Eu cred ca tot mai bun era un „Antrenor Roman” si tinar nu straini care nu stiu romaneste si nu inteleg ca noi avem numai genii sportive in tara noastra . Daca nu devenim campioane mondiale, atunci Bossul Fed. Ro. de Handbal este cel mai vinovat si-i cerem de pe acum demisia in cazul unei nereusite.

ovidiu_3003 (488 comentarii)  •  4 decembrie 2017, 21:13

…da…Cristina Neagu este vedeta absoluta a Ro …foarte adevarat …

Musashimaru (3 comentarii)  •  4 decembrie 2017, 21:16

E simplu : sa le puna o caseta cu Romania din 2005 , cu evolutiile Aureliei Bradeanu,Simonei Gogarla, Stelutei Lazar si -mai ales in contextul actual,cand primim o gramada de goluri de pe extreme – ale Cristinei Varzaru. Iar daca n-au rabdare ori asta ar fi o presiune psihologica, sa le arate jocul de picioare, inainte si inapoi al campioanelor olimpice la scrima Ana Maria Branza, Simona Gherman, Simona Pop si Loredana Dinu, din meciurile cu SUA si China !
Daca nici la asta n-au rabdare sa le puna o caseta cu catenaccio-ul lui Ac Milan din perioada Franco Baresi si Maldini ! Iar pe superba Dedu s-o invete sa le zguduie la propriu pe cele din fata si sa tipe la ele si sa se bucure in stilul lui Omeyer, portarul Frantei, ce apara de 100 de ani …

Roman care vine la meciuri la Trier (1 comentarii)  •  4 decembrie 2017, 22:47

Tu,Geambasule,esti ala destept si stii ca ne pregatim de Olimpiada,pe cand noi romanii care venim la meciuri la Trier suntem niste fraieri si habar n-avem ca ne pregatim de Olimpiada.Pentru tine,noi suntem mult prea limitati sa ne informam si sa citim despre faptul ca Ambros a avertizat ca ne pregatim de JO.Nu e prima oara cand umorul tau e de toata jena.Vrei sa pari destept,dar tocmai pentru ca nu esti atat de stralucit jignesti vreo 1000 de romani,care platim bilet sa vedem Romania pe viu,spre deosebire de tine care stai la caldura si o arzi interesant.Noi venim la meciuri pentru ca sustinem cu adevarat Romania,indiferent de rezultat.Avem numai victorii pana acum,iar tu invoci deja alibiurile lui Ambros Martin.In plus ne mai si desconsideri.Daca esti barbat (si nu ma refer la sex),esti oare capabil sa intelegi ca ne datorezi niste scuze?

Cristian Geambaşu (601 comentarii)  •  5 decembrie 2017, 17:22

Ati inteles gresit. Pur si simplu pe dos. Era o ironie care batea spre declaratiile sablon facute de antrenori si unele jucatoare. Nu ca suporterii nu ar sti ca nationala se pregateste si pentru Olimpiada. Bineinteles ca stiu. In concluzie, daca citeati mai atent si mai calm, ati fi vazut ca era o lauda (fireasca) adresata suporterilor romani de le Trier, nu o jignire. Si mai bine era daca nu m-ati fi tutuit daca voiati un dialog civilizat. Lucru de care imi dati voie sa ma cam indoiesc

dani (4 comentarii)  •  5 decembrie 2017, 0:47

Cristina Neagu este o excelenta jucatoare de atac si o aparatoare modesta. De ce nu o menajeaza antrenorul, folosind-o numai in atac? Slava Domnului avem aparatoare. Este benefic pt echipa, sa fie epuizata Cristina, facind ambele faze ale jocului? Meci de meci, epuizata in ambele faze ale jocului, dupa 3-4 jocuri, Cristina nu mai are eficientza, rateaza mult, dispare din joc. Iar eficientza atacului echipei noastre scade dramatic. Un antrenor bun trebuie sa stie asa ceva.

Luca (1 comentarii)  •  5 decembrie 2017, 1:31

Domnule Geambașu dacă ai fi un urmăritor mai implicat al acestui sport, ar trebui sa conștientizezi ca aceasta echipa ne poate înfiripa speranța unei medalii și cu siguranța nu ne poate aduce certitudinea acesteia, cum s-ar fi putut întâmpla la alte competiții in trecutul nu foarte îndepărtat…de aceea Ambros Martin nu are nevoie de scuze in cazul unui eșec…in ceea ce privește selecția, este exact ca și la fotbal, câți suporteri atâția selecționeri…nu neg faptul ca mi-ar fi plăcut și mie sa le văd la lot pe Florina Chintoan și Laura Chiper, dar haideți sa le acordam acestor antrenori credit pentru alegerile făcute și sa speram ca au fost cele potrivite…in rest sa auzim numai de bine și articole mai inspirate!

Mozzie (22 comentarii)  •  5 decembrie 2017, 3:19

Bine ca a „stralucit” cu Paraguay si Slovenia.Mereu ne repezim cu elogiile la inceputurile de competitii,sa vedem ce va face mai incolo cand vom da peste marile puteri.

sundance kid (67 comentarii)  •  5 decembrie 2017, 3:38

Eu am prins generatia unde masculinul romanesc facea legea in sport . Echipa nationala de handbal de rugby si mai tirziu de fotbal precum si sportivi cum ar fi Nastase sau Hagi Nici nu aveam timp de feminin si chiar nu ma interesa cu exceptia Nadiei . Acum sunteti la picioarele doamnelor . In plus mai trebuie si sa va gateasca si sa va creasca copiii !

Ionescu Cornelia (1 comentarii)  •  5 decembrie 2017, 3:51

Stimate domn, va urmăresc comentariile și nu-mi ascund surprinderea pentru modul insidios în care încercați sa desființați orice antrenor străin care activează în sportul romanesc. Ca este antrenorul Simona Halep, australianul Cahil sau este antrenorul echipei de handbal, Ambros Martin. M-Am tot gândit de unde vine aceasta reacție și cred ca am găsit un posibil răspuns în complexul și frustrările pe care noi, romanii, le tot acumulam în confruntările cu ceilalți. Ca este fotbal, handbal sau tenis. A nega competenta unor antrenori străini pentru ca nu simt românește sau nu înțeleg spiritul romanesc este, în cazul dvs, o maniera de a analiza performantele echipelor pe care le antrenează. Dar ceea ce dvs va faceți ca nu observați este ca acești antrenori au adus în sportul romanesc un lucru extrem de important, respectul de sine. Acesta a făcut posibila revenirea în meciului cu Slovacia. Acesta a creat spiritul de echipa și nu racnetele și injuriile cu care sunt obisnuiti/e sportivii romani. Și asta încă de mici. A nu recunoaște plusul, în plan uman, pe care acești antrenori l-au adus cu ei în peisajul încărcat de violenta, cel puțin verbala, care acompaniază sportul și viața din România, este nu numai o greseala ci este o încercare stupida de a alunga orice corp străin din peisajul romanesc. Și îmi permit sa va atrag atenția ca acest tip de abordare se înscrie în mai vechiul „nu ne vindem tara” de la începutul anilor ’90. Nu știu care va fi performanta lui Ambros Martin, dar văd ca fetele noastre vin cu plăcere la națională, se exprima liber despre problemele acesteia și nimeni nu le pune la colt pentru asta. Și da, obiectivul naționalei poate fi Tokyo în conditiile unei reconstrucții. A pune în permanenta presiune pe acești antrenori, „care nu simt românește”, este nu numai neelegant, este chiar periculos pentru ca atrage după sine un soi de enclavizare în mediocritatea noastră, pur românească.

Cristian Geambaşu (601 comentarii)  •  5 decembrie 2017, 17:17

Ati interpretat gresit observatiile mele. Am crezut dintotdeauna ca antrenorii straini pot veni cu metode noi. Dar unele experiente au spus cu totul altceva decat asteptat. Deci, ce voiam sa spun. Nu conteaza ca este spaniol, suedez sau roman. Eu vorbeam despre mesajul transmis, care cred ca nu este cel mai potrivit.
Apropo, am jucat cu Slovenia, nu cu Slovacia

Borat from Kazakhstan (7 comentarii)  •  5 decembrie 2017, 9:51

Ma rezum la a spune doar atat.Ambros Martin a adus la nationala capacitatea dorinta de a lupta pana la capat intr-un meci.E greu pe defensiva, ne lipseste Perianu care este accidentate.Cu ea si Pintea centri pe aparare eram foarte greu de depasit.Dar asta este, am jucat fara ea si la europeanul de anul trecut.Repet, nationala arata putere de lupta, atitudine si capacitatea de revenire indiferent de situatie.Iar asta e doar meritul spaniolului.Mereu vor exsita carcotasi, dar eu prefer sa urmaresc si sa ma bucur de meciurile nationalei indiferent de rezultat.

florea (2 comentarii)  •  5 decembrie 2017, 12:47

nu stiu daca va mai fi olimpiada la Tokyo, tinand cont de puterea militara imensa a coreii de nord…daca mai pui si rusia care e cea mai cea, chiar ca nu cred in olimpiada aia…

Neagu#theBest (5 comentarii)  •  5 decembrie 2017, 12:48

@Roman la Trier: *** nici de handbal nu prea are habar. A scris un articol cu informatii culese din corespondentele lui Ursescu sau declaratiile lui Neagu sau Martin. Iar l-au urechiat unii pe aici, dar el nu se satura… Razvy, trebuia sa citesti articolul pana la capat. Cum au spus si altii, echipa are un spirit de lupta extraordinar, Martin a facut bine ca a temperat asteptarile unora, imense, doar ca o avem pe Neagu. O avem, dar nu avem inter dreapta, nu avem centrii, desi Eliza si-a mai revenit in repriza 2, nu avem bloc central sudat, Perianu lipseste enorm, Stam in 7-8 jucatoare care vor obosi cel tariu in optimi, avem 9 debutante, dintre care singura alternativa la Zuzi pe extrema dreapta este o scolarita de 18 ani

duck_ati (2 comentarii)  •  5 decembrie 2017, 14:38

Hai Romania! Nu cred ca vem o echipa care sa ocupe locul 1 acum, dar ce conteaza e prezenta spiritului de lupta. Se poate intampla sa pierdem, dar conteaza ca pierdem fara sa ne „debarasam” de demnitatea noastra. Asa ca eu nu pot decat sa sustin atitudinea acestei echipe nationale . Hai Romania!

vasco (193 comentarii)  •  6 decembrie 2017, 8:26

@Roman la Trier,
foarte corect comentariul tau.D-le Geambasu,prin raspunsul pe care i l-ati dat ati mai comis-o odata,adica n-ati inteles nimic.
Fetele si Ambros merg totusi inainte,isi vad de treaba si uita ca au batut si Spania…Hm,parca Ambros e spaniol…Hai Romania!Succes Ambros!

Neagu#theBest (5 comentarii)  •  6 decembrie 2017, 18:14

@vasco: subscriu. Pe mine m-au moderat pt ca am scris ca cg nu e barbat. Prin aceasta moderare el confirma ca intr-adevar nu este. Nici vorba. Cat despre fete, au aratat o unitate si un spirit de lupta iesite din comun. Diferenta cu Spania a fost facuta de Dumanska si Neagu. Superba si Pintea, inima apararii si de neoprit pe semicerc. Superb si publicul roman, elogiat de comentatorii straini.

vasco (193 comentarii)  •  6 decembrie 2017, 18:20

Acuma ce mai zice „regele” filozof nevoie mare,Spania are handbal?Dar a auzit ” majestatea Sa” ca Spania are si fotbal?Ce spiritual poate fi!Ne mandrim cu inteligenta Sa…)))Stie hagi ca Paraguay are echipa de fotbal?Ar putea sti,parca la ultimul CM ei au fost…iar noi,cu mareata „generatie de aur” ne-am cam uitat la TV….Burleanu nu este bun pentru ei,pe mircea sandu si pe mitica dragomir i-au lasat in pace si se vede unde a ajuns fotbalul romanesc.Erau parte,prin fratii samsari la castiguri diverse,mai o prima,mai o numire de „selctioner”,mai o ” revenire spectaculoasa a cumnatului „baci” la nationala …. si atunci am aflat si noi ca Slovenia are fotbal..Hm,sa te tot mandresti cu asemenea realizari!Cum sa n-ai pretentia sa-l inlocuiesti pe „impostorul” Burleanu care a dsitrus fotbalul romanesc..?

Gigel (12 comentarii)  •  7 decembrie 2017, 4:34

Cat imi plac mie romanii care stiu ei exact ce a vrut sa spuna cineva. Daca Ambros declara : azi am baut ceai de menta; pai maine apar 3 articole in care mega-jurnalisti deduc faptul ca Ambros a baut ceai de menta pentru ca are emotii cu privire la nu stiu ce meci si menta pe el il linisteste.

Geambasule/ Geambi/ Cristi/ Domnule Geambasu/ cum doresti sa iti spunem, inceteaza sa mai faci afirmatii care nu au o baza reala. Atata timp cat Ambros nu a spus „bai nu va asteptati la nimic acum, vedem la Olimpiada” inseamna ca nu a vrut sa spuna asta. Ce crezi tu in suflet/minte/instinct n-are legatura cu realitatea. Europenii din vest asa sunt ei cand vine vorba de declaratii: scurti si neutrii. Nu se lauda niciunu ca o sa faca si o sa dreaga sau ca el e cel mai potrivit pentru postul respectiv…pentru ca nu ii intereseaza spotlightu.

Da,participam la o competitie-test. Pentru ca Olimpiada este mult mai importanta. Romanul-ziarist-sportiv se asteapta ca odata ce Guardiola/Ambros/David Blatt au venit drept antrenori/selectioneri gata nationala o sa zboare si o sa rupa tot. Dureaza foarte mult sa formezi alte automatisme (special in baschet sau handbal), sa incepi sa te misti dupa alte tipare cu care un alt antrenor a venit, sa inveti sa iti dozezi altfel efortul. Romanul vrea performante dupa 1 saptamana. Altii cand semneaza cu echipe mari au proiecte de 2-3 ani si nu zice nimeni nimic. Bai dar la noi, tara disciplinei si a seriozitatii, trebuie sa ai rezultate dupa 3 zile ca altfel iti fac baietii articole prin ziare si te iau la 11 metri ca iti bati joc de talentul romanesc (mai ales la fotbal).

Inca o chestie: care aparare primeste aproape 30 de goluri pe meci? A cui? A Romaniei? In ultimele 28 de meciuri disputate de Romania (incluzand Jocurile Olimpice din 2016), nationala de handbal a primit aproape 30 de goluri in doar 6 meciuri (28 cu Slovenia, 27 cu Polonia, 29 cu Austria, 28 cu Cehia, 29 cu Ungaria si 28 cu Norvegia). 6 din 28, aproximativ 21%; in conditiile in care Ungaria si Norvegia au niste jucatoare extraordinar de talentate, ofensive si greu de oprit. Deci da, avem o mare problema: primim aproape 30 de goluri in 21% dintre partidele disputate.

Cum am mai spus si la articolele despre tenis (atat eu cat si alti „postaci”): scrie ce stii. Faptul ca esti in sfera sportiva de 100 de ani nu te face cunoscator al tuturor sporturilor. Maine-poimaine te apuci sa scrii de darts sau bowling.