Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

O, Caroline!

Există o vorbă proastă în sport, să ştii să pierzi. Sper că nu asta va auzi Simona de la Darren Cahill după dezastrul cu Wozniacki

Permalink to O, Caroline!
miercuri, 25 octombrie 2017, 6:38

Nu trebuie să ştii să pierzi, de-abia atunci eşti rătăcit ca sportiv, când te familiarizezi cu înfrângerea. Dacă nu suferi când eşti învins, dacă te împaci uşor cu eşecul, mergi pe un drum înfundat. Trebuie să ştii altceva însă. Să accepţi că într-o zi adversarul a fost mai bun decât tine. Miercuri după-amiază, Caroline a jucat mai bine decât Simona Halep. Mult mai bine. Cred că Simona a înţeles asta.

Caroline, sora de arme a Simonei
Următorul pas este să ne explicăm. De ce s-a întâmplat astfel? De ce daneza a dominat cap-coadă meciul pe care l-a câştigat cu zdrobitorul 6-0, 6-2? Posibile răspunsuri. Pentru că a greşit mai puţin şi a rezistat în schimburi mereu o minge în plus. Wozniacki a servit precis şi tare, nu doar la procentaj. Wozniacki a alergat mult, a trimis tot ce se putea înapoi peste fileu. Şi ce nu se putea. Dar toate lucrurile astea le ştiam. Şi faptul că Wozniacki nu are nicio lovitură excepţională. Este o truditoare care îşi urmează neabătut planul de joc trasat de tăticul Piotr. Aşa a ajuns şi numărul 1 mondial acum câţiva ani. Fără să câştige niciun Grand Slam, la fel ca Simona. Caroline Wozniacki a fost şi va rămâne o adversară incomodă pentru Simona Halep tocmai pentru că are un stil asemănător. Nu identic.

Darren, învăţăm şi noi ceva?
Problema este că Simona nu a avut antidot pentru parcursul de regularitate al danezei. Un contra plan. Antidotul vine uneori din instinct, dar de regulă izvorăşte din strategia antrenorului. Sau din colaborarea cu acesta. Sigur îmi voi atrage alte ironii de la exegeţii acestei complicate discipline sportive, rămân totuşi la părerea că Darren Cahill lucrează la alibi cu Simona Halep. Tehnic vorbind, nu există îmbunătăţiri. Scurtele lipsesc în continuare cu desăvârşire, voleul rămâne o execuţie de coşmar, slaisul o armă folosită mult prea rar. Nici tactic nu simţi influenţa antrenorului în aproape nimic din ce întreprinde Simona pe teren. Izbeşte absenţa unui program. A unei lecţii asimilate creator, nu mecanic. Faptul că numărul 1 mondial la zi al ierarhiei WTA nu reuşeşte să schimbe ritmul jocului în funcţie de provocarea apărută în timpul unei partide care curge defavorabil ţine ori de un deficit de comunicare cu Darren ori pur şi simplu de o lipsă de soluţii a acestuia. Altfel, o penurie de soluţii împachetată în vorbe care sună seducător pe timpul scurtelor sesiuni de coaching din pauze.

Cum va arăta cu Svitolina?
Ştiu prea bine că Darren i-a antrenat pe Lleyton Hewitt şi pe Andre Agassi, cunosc şi cu ce rezultate, dar cu Simona Halep este altceva. Este un alt fel de om şi pe deasupra este şi fată. Bineînţeles că ultima afirmaţie va fi pusă în capul listei de misoginism. Dacă vom accepta totuşi că Simona este un om dificil, de multe ori necooperant, şi nu numai pentru că este femeie, deci mai capricioasă decât un băiat, putem avansa. Cred că Simona a ajuns numărul 1 mondial exploatându-şi la maximum calităţile, iar rolul lui Cahill a fost acela de catalizator al unui motor oricum puternic. Asta nu ajunge însă în momente cruciale. Finale de Grand Slam, Turneul Campioanelor. Să mă înşel eu şi să vedem cea mai bună versiune a Simonei contra Svitolinei. O Simona concentrată, nu nerăbdătoare. O Simona care rezistă în raliuri, cu răbdare, cu luciditate. Cu curaj, nu cu ţâfnă.

Pericolul cel mai mare vine dinspre calcule. Asta e, în lipsa unei victorii, apelăm la aritmetică. Da, Simona Halep se poate califica în anumite împrejurări şi dacă pierde întâlnirea cu Svitolina. Şi da, tenisul nu este deloc aritmetică, deşi pune mintea la contribuţie mai mult decât orice alt sport. Şi pentru că totul încă se joacă, cine ne opreşte să ne închipuim o finală Halep-Wozniacki? Teoretic este posibil. Să vedem dacă nu ne ucide practica.

Comentarii (64)Adaugă comentariu

pamfletaru (16 comentarii)  •  26 octombrie 2017, 16:21

PINGPONGEALA OMOARA TENISUL DE CAMP !....tenisul contemporan a devenit o pingpongela .stai pe linie si trimiti rachete, nu mai vad pe cineva sa ajunga la fileu si sa isi puna adversara pe burta... ilie nastase trebuie iubit forever,chiar daca se mai boscorodeste cu nevasta, el avea talent,facea arta in tenis...acum ,fetele joaca pingpongeala si le intra banii in cont,nu mai au bunul simt sa faca spectacol...foarte urat,joaca doar pentru ele,nu pentru spectatori,sunt roboti, doar robotesc pe teren dupa bani si omoara tenisul ! :)

Jean-Paul (174 comentarii)  •  26 octombrie 2017, 16:52

D-le Geambasu, Dupa ce v-am citit articolul, am avut "chef" sa parcurg si comenturile. Tinand cont de toate acestea, cred ca vi se deschid trei drumuri in fata pentru viitor: 1) sa scrieti doar dupa victoriile Halepei, articole pline de superlative ,ca sa fie multumiti toti fanii ei; 2)sa nu mai scrieti deloc despre jocul ei fiindca orice ati scrie nu reusiti sa-i multumiti pe enoriasii Simonei; 3)Sa scrieti ca un jurnalist independent care nu are datorii nici fata de conducerea ziarului, nici fata de sportiv. Fanii tenisului de la noi au un mare merit: vor sa aiba si ei un motiv de mandrie patriotica si de aceea i-au ridicat statuie Simonei cu mult inaintea olteanului Mihalache. De aceea, ei se comporta precum comunistii francezi in disputa cu jurnalistii si analistii politici de centru- dreapta: "cica, doar ei, cei de stanga, aveau dreptul sa formuleze critici la adresa liderilor si politicilor promovate de stanga". Adica, dvs, ca jurnalist n-aveti voie s-o criticati fiindca n-ati contribuit cu nici un leu la intretinerea ei, nici la plata biletelor de vaion sau cazare cand era plecata in turnee, in prima parte a carierei ei. Tot din acest motiv, nimeni nu are voie s-a critice. Poate, daca le permite patriotismul nativ, sa se entuziasmeze cu privire la extraordinarele ei victorii cu jucatoarele de la turneul Bucharest BRD 2016, par example..... Personal, nu consider ca din motive de patriotism ieftin, ar trebui sa fiu mai ingaduitor cu Halep atunci cand joaca slab si pierde. Pe mine ma intereseaza in primul rand calitatea jocului prestat si, de abia in secundar, tin cont ca ea e romanca. Daca imi permit sa pierd timpul uitandu-ma la meciuri de tenis WTA, macar sa ma aleg cu un spectacol cat de cat. In fapt, eu nu am de ce sa o critic intentionat nici s-o ridic in slavi, fiindca nu asta e felul meu de a privi lucrurile. Dar sunt destui indivizi care o considera drept "cea mai buna tenismena din lume", doar prin prisma faptului ca a adunat ca o furnica multe puncte in clasament, dar la capitolul trofee sta mai rau decat multe alte jucatoare.... Fiind in top 5 de multa vreme, este clar ca in turnee are avantajul ca in primele tururi nu intalneste decat adversare slab clasate. Asta e valabil pentru toate jucatoarele din top 8. Deci, primele 3-4 tururi sunt deobicei usoare si deci se intra in sferturi fara a fi prea mult solicitate. Am vazut ca s-a facut mare caz in presa ca Simona a avut anul acesta vreo 11 turnee la care a "prins" sferturile sau semifinalele. Mi se pare, fara a fi rau, ca asta e egal cu a felicita pe un elev de clasa a V-a ca stie tabla inmultirii. In concluzie: romanii sunt prapastiosi(proverbul "a face din tzantzar, armasar" ne caracterizeaza f. bine) si sar dintr-o extrema in alta fara nici o problema. Entuziasmul exagerat dupa un meci castigat este urmat adesea de o disperare crunta, cum ca nu va ajunge niciodata sa castige un GS sau sa stea pe locul 1 mai mult decat intervalul dintre 2 turnee consecutive.

vasco (267 comentarii)  •  26 octombrie 2017, 18:53

Dar stati linistiti,Simona a scapat de amenintarea Muguruzei la locul unu WTA...Eh,nu pentru ca a batut-o ea,altele...Dar sa fim mandri!!!

gica (32 comentarii)  •  26 octombrie 2017, 21:59

Acum este clar de ce Daum nu o mai convoaca la Nationala pe Halep si-l prefera pe Alibec sau Budescu . Domnul Geambasu are mereu dreptate .

Frodeck (13 comentarii)  •  26 octombrie 2017, 22:45

Draga Simona ti ai depasit demult conditia de om avand in vedere desigur tara din care faci parte. Ar fi trebuit sa iesim cu totii in strada, chiar daca ai luat bataie, sa te apreciem mai mult, avem o singura scuza suntem invidiosii si romani ceea ce e aproape pleonasm. Am asteptat 34 de ani sa avem iarasi un nr. 1 mondial aproape la fel ca rata unui cutremur demn de luat in seama. Ce a facut sportul romanesc pt Simona? Nimic, nu avem dreptul sa o judecam nici macar cei care au investit in ea nu il au. E trist sa se prabuseasca cerul dupa o infrangere, e trist si sa fim contemporani cu tine si sa iti cerem atat de multe.

Bogdan (17 comentarii)  •  27 octombrie 2017, 0:11

@Frodeck De ce e rau sa-i cerem mai mult Simonei? Daca o iau exemplu pentru copiii mei? E un simbol national si le da un exemplu prost copiilor prin astfel de evolutii...chiar asa? Poate ca sunt oameni care se pricep la tenis, care vad ca ea poate mai mult si ca merge pe un drum gresit! de ce sa nu o critice nimeni, nu e perfecta! Acum ca a ajuns pe locul 1, e datoare cu evolutii incantatoare, nu cu ''una calda-una rece''. Cu astfel de evolutii isi va darama singura statuia si se va autoeradia din memoria noastra!

Radu (1 comentarii)  •  27 octombrie 2017, 5:25

Chestia cu chematul antrenorilor in timpul seturilor e jignitoare pentru antrenori. De fapt o jucatoare frustrata de prestatia jalnica il cheama pe antrenor pentru a-si varsa nervii pe el. Nu m-as mira in curand jucatoare ca Halep, Svitolina sa inceapa sa ii ia la palme si la suturi in fund. Halep este exemplul cel mai elocvent. De la datul cu racheta de pamant a trecut acum la chematul antrenorului. Nu asculta nimic cand Cahill ii da sfaturi dar e pe pozitia de a-l lua la bataie, cine stie ce o fi in sufletul saracului Cahill. E clar ca este chemat fiindca el e de vina ca jocul e flat, ca voleul nu merge sau ca serva e anemica. Dupa ce isi varsa nervii pe el exista sansa sa joace mai bine, nu pentru vreun sfat primit, ca oricum nu asculta, dar pentru ca s-a mai descatusat dand vina pe antrenor. Se merge pe regula, cand joc bine si castig e din cauza mea, cand joc prost si pierd e din cauza ta. Cred ca e materie de luni pana Halep il va lua la palme pe Cahill cand pierde cu 0-6, 2-6.

Scrie opinia ta (4 comentarii)  •  27 octombrie 2017, 7:01

@Jean-Paul, Mai e si varianta 4 sau de fapt no1: aceea de critic ***(gen Banciu) sau atoate-stiutor cand Simona pierde. Cand castiga ii lasa pe altii sa comenteze. E plina Romania de alde-nimeni care se cred docenti in ceea ce habar nu au. Dar datu' cu parerea e la liber, daca prezentam datu' cu parerea ca pe o analiza(mai ales critica!), se spune ca ne dam destepti, desi suntem cam prostovani.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Scrie opinia ta (4 comentarii)  •  27 octombrie 2017, 7:07

De fond Geambasu atinge niste puncte sensibile. Jocul Simonei, desi a devenit no1 e plat, ne-adaptabil la adversar(am avut a zi proasta, nu simteam mingea) Simona a reisit un lucru formidabil prin munca si ambitie sa ajunga no1. Aici insa, ne'ar place sa vedem caracteristicile unui no1: imaginatie, adaptabilitate, fie ca pierde sau castiga, In rest, nici un pacat, felicitari Simonei pentru ce a reusit la cat poate.

Scrie opinia ta (4 comentarii)  •  27 octombrie 2017, 7:13

"Respectat, temut și foarte apreciat" Tata, astea le pot spune altii despre tine, tu daca le spui iti pui eticheta de prost pe frunte. Cum Dumnezeu poti comenta atata tupeu sau doar ignoranta?

Ady Din B ucale (2 comentarii)  •  27 octombrie 2017, 7:50

Imi aduc aminte ca numarul 1, UNU, mondial din 2014, Serena, a pierdut si ea la acest turneu cu ... 6-0,6-2 de la ... o jucatoare, si nimeni nu s-a luat de viata ei ! Acum Simona este luata la misto de toti ... nerealizatii . Fata asta este un om implinit si daca nu cistiga azi ... tot milionara in Euro, ramine. Voi ?

Comentează