Şi Pinocchio avea ruptură de ligamente?
Continuă originala campanie de transferuri a lui Dinamo. Pe margine, lumea se amuză. În interior, atmosfera e sobră
Negoiţă Pinocchio este un personaj inventat de suporterii dinamovişti, care trăieşte deocamdată doar pe unul dintre pereţii stadionului din Ştefan cel Mare. Negoiţă Pinocchio nu este un mincinos simpatic, precum creaţia bătrânului Geppetto din povestea scriitorului italian Carlo Collodi. În primul rând că Pinocchio cel adevărat nu lua pe nimeni la mişto, cum pretind suporterii. Pinocchio din Groapa de la Rin seamănă mai mult cu Hagi Tudose, personaj proverbial pentru zgârcenia lui.
Castelul de pe Valea Loirei
Astăzi, cel puţin în mediile dinamoviste, zgârcenia se numeşte austeritate. Este acelaşi lucru, dar sună mai bine. Una dintre ultimele declaraţii ale directorului general Adrian Mutu ne lămureşte pe deplin care este politica de transferuri a clubului din Ştefan cel Mare patronat de Ionuţ cel Mic. Ne lămureşte buştean.
„Nu putem, dar nici nu vrem să plătim milioane de euro pe un fotbalist”
Adânc! Că „nu putem” ne lămuriserăm demult. Că „nu vrem” este altă poveste. De ce „nu vrem”? Ca să nu facem jocurile impresarilor? Ale capitaliştilor, ale imperialiştilor? Este aici o fractură de logică vizibilă şi de pe pista de atletism a himerei noului stadion, dragă Adi. Există jucători care valorează un milion de euro sau chiar mai multe milioane de euro. Există jucători care merită sumele astea. Şi da, probabil că nimeni nu valorează 100 de milioane de euro sau 200 de milioane de euro. Nici măcar Messi sau Cristiano Ronaldo. Dacă Dinamo nu îşi poate permite jucători care costă ceva, nici vorbă de un milion, asta-i altă poveste. Ca povestea prietenului meu îndrăgostit de Franţa. Visează că la pensie s-ar muta acolo, undeva pe Valea Loirei. Acolo unde sunt şi castele de vânzare pentru cine are bani. Dar prietenul meu nu îi are. Asta nu înseamnă că nu ar vrea un castel pe Valea Loirei. Dar s-ar mulţumi şi cu o căsuţă care costă mai puţin decât un apartament de două camere pe Calea Moşilor.
Nu vă uitaţi la genunchi!
Dinamo s-a mulţumit până acum cu transferul a doi jucători. În ordine cronologică, portughezul Diogo Salomao şi grecul Giorgios Katsikas. Primul, un mijlocaş de bandă în vârstă de 28 de ani, fostă mare speranţă a fotbalului lusitan, cel de-al doilea un fundaş central în vârstă de 27 de ani, înalt de 1,88 metri. În poză, amândoi arată bine. Doar să nu le vedem genunchii operaţi de ruptura ligamentelor încrucişate! Numerele portughezului (nu cifrele, cum greşit se spune!) sunt alarmante. În 7 ani de carieră profesionistă, a jucat (în) 123 de partide şi a înscris 10 goluri. Mai puţin cu două decât Hanca în 41 de partide disputate sezonul trecut!
Pe vine!
Previzibil, Salomao şi Katsikas au semnat din postura de jucători liberi de contract. Adică nu au costat nimic. La fel ca italianul Margiotta, dacă tratativele directorului Mutu se vor finaliza cu o înţelegere. A naibii coincidenţă: Margiotta a fost şi el victima unei accidentări grave la genunchi! În aceeaşi ordine de idei, să spunem că ultimii bani cheltuiţi de Negoiţă Pinocchio-Hagi Tudose pentru un transfer au fost cei 30.000 de euro daţi pe Daniel Popa de la Târgovişte! Sigur că există şi avantaje majore care decurg din această filozofie de afaceri. Nu te bagă lumea în seamă! Ager, aşteptând şi celelalte achiziţii no-cost, care „sunt pe vine”, Cosmin Contra susţine că ăsta e argumentul lui Dinamo în bătălia din viitorul campionat.
O întrebare nevinovată în loc de concluzie. Dacă Dinamo merge pe ideea cheltuielilor minime şi a valorificării resurselor interne, unde sunt tinerii jucători din propria pepinieră promovaţi în lotul primei echipe? Bineînţeles, exceptându-i pe Liviu Gheorghe şi Ion Gheorghe, luaţi în cantonamentul din Slovenia mai mult de gura lumii. Zice gura lumii, nu Pinocchio al lui Geppetto.