Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Părinţi proprietari de copii

Weekend-ul trecut a fost îndoliat de moartea a doi copii ucişi într-o avalanşă în Masivul Retezat. E vorba despre Dor Geta Popescu (14 ani) şi Erik Gulacsi (13 ani), multipli recordmeni la alpinism. Cei doi copii se aflau într-un grup, […]

...

Fotbal, ratări, simulări, accidentări, disperări, întrebări

Din nou senzaţia aceea neplăcută că Viitorul nu s-a prezentat la meci. Cu excepţia lui Râmniceanu, care trebuia din start să repare ce stricau Hodorogea, Boli, Benzar şi Ţâru, jucătorii antrenaţi de Hagi au arătat, timp de o repriză şi […]

...

Konta şi ce facem noi

E clar, nu o să uităm repede meciul de Fed Cup cu Marea Britanie. Şi poate că ar fi timpul să nu ne mai punem atâta cenuşă în cap. Ne murdărim şi oricum nu foloseşte la nimic. Nu vom arăta […]

...

Gică, Reghe, hai că se poate!

Numărul zilei, 15. 15 pase schimbă jucătorii stelişti pe minut atunci când se află în posesia mingii. Este cea mai bună medie din campionat şi vorbeşte despre omogenitatea tehnică a unei formaţii care a început să arate mai bine în […]

...

Principatul contra imperiilor

José Leonardo Nunes Alves Sousa Jardim este un portughez care s-a născut acum 42 de ani la Barcelona. Dar nu la Barcelona în Catalunia, despre care ştim „Is not Spain”, ci în Venezuela, în oraşul omonim. Mai renunţăm la câteva […]

...

Jethro Tull. Căderea

De ce "Too old to rock'n'roll, too young to die" trebuia să fie un avertisment pentru Ian Anderson

Permalink to Jethro Tull. Căderea
miercuri, 22 februarie 2017, 4:06

Compromiţător, pentru că îţi arată cât timp a trecut peste tine, anul acesta urma să aniversez 41 de ani de Jethro Tull. Calculul este simplu, în 1976 am ascultat „Songs from the wood”. Se întâmpla la doar câteva luni de la lansarea albumului. Era un vinil original adus pe căi oculte din Anglia, de tatăl unei colege de liceu. Aceeaşi sursă nepreţuită ne pusese în mână Pink Floyd, Yes, Led Zeppelin, King Crimson, Gentle Giant, Focus, Genesis, Emerson Lake and Palmer, Deep Purple, Black Sabbath. Ne înfruptam din lucruri interzise sau măcar ţinute sub cheia unei lumi obtuze. Trăiam într-o dulce disidenţă şi ilegalitate a adolescenţei, fiindcă lumea din jur asculta ori Aurelian Andreescu şi Margareta Pâslaru, ori Demis Rusos şi Nana Mouskouri. Noi eram ciudaţii.

Credeam că anul acesta urma să aniversez 41 de ani de Jethro Tull. Trebuia să aniversăm şi să celebrăm împreună o muzică aparte şi pe creatorul acesteia. Inegalabilul, neobositul, genialul, histrionicul, ludicul şi lubricul Ian Anderson. Ne adunaserăm acolo mai tineri şi mai bătrâni să ne desfătăm şi să fim transportaţi de flautul lui fermecat şi de sonorităţile unice ale muzicii Jethro Tull. Care nu este nici pe departe (doar) un amestec de tonalităţi ale haiduciei englezeşti, aşa cum susţin oameni cu studii şi muzică bună la cap. De gustibus.

Comemorare, nu aniversare
Trebuia. Ar fi fost frumos. După concertul de marţi, 21 februarie 2017, am înţeles că nu va fi nicio aniversare, ci o comemorare. Căderea absolută a vocii lui Ian Anderson este un deces cu reverberaţii planetare. Unul previzibil, dar pe care l-am constatat acum, în direct. Cu el pe scenă, cu noi doar la câţiva metri distanţă. Sună sumbru, dar oamenii care au fost marţi seară la Sala Palatului pot depune mărturie. A fost un public cunoscător şi (prea) binevoitor. Constat încă o dată că lumea şi-a pierdut exerciţiul critic. Aplaudă aproape orice, chiar şi atunci când actul artistic este înlocuit de o prestaţie îndoielnică. De surogate. Suntem prea politicoşi, prea civilizaţi. Am uitat să fluierăm, să batem din picioare, nu mai ştim decât să aclamăm, să aplaudăm furtunos. Ca la plenarele de pe timpuri. În cazul lui Ian Anderson, putem înţelege de ce. Fanii îl iubesc. Mulţi îl venerează. Este greu să te dezici de un idol. Şi atunci te prefaci. Că îţi place, că vocea lui sună ok, că nu simţi rutina, blazarea, formalismul, răceala cu care tratează asistenţa. Îţi spui că nu a devenit caraghios, deşi observi că nu prea îi mai stă bine maimuţăreala de pe scenă, care ne fascina în tinereţea lui şi a noastră.

Poveşti cu zâne sau arivism?
Întrebarea nu este cum a fost posibil, ci de ce? De ce un om care a marcat istoria muzicii – a muzicii în general îndrăznesc să spun, nu doar a rock-ului progresiv – nu a ştiut când să se oprească. Poate la mijloc este setea de agoniseală, proverbială se zice, la pachet cu zgârcenia. Poate nu vrea să renunţe, fiindcă renunţarea este nefiinţă. Poate este dorinţa a de a duce mai departe o poveste, asta ca să ne pretindem inocenţi care coabitează cu zâne, feţi-frumoşi şi robin hood-zi care cântă la flaut stând cocostârc, într-un picior. Dar e păcat, pentru el şi pentru noi. Trăim o farsă. Pe care o şi plătim. 200 de lei pentru un bilet într-un loc bun al sălii este un preţ. Chiar şi în Anglia. Promit să nu mai cad în ambuscadă. La concertul Steven Wilson de la Bruxelles, sala Ancienne Belgique, am plătit 35 de euro pe un bilet. Şi a fost un pic altceva, dacă mă înţelegeţi. Şi dacă ştiţi cine este şi ce cântă Steven Wilson. Şi ştiţi.

Too loud!
Nu o să insist asupra concertului propriu-zis. Au scris alţii înaintea mea despre reprezentaţia de la Timişoara şi au făcut-o bine. Vezi cronica lui Zoltan Varga din pressalert.ro. Nu are rost să ne torturăm detaliind felul în care, în special din cauza vocii care se rupea la „înalte”, au fost masacrate piese fundamentale precum Thick as a Brick, Nothing is Easy, Heavy Horses sau Jack in the Green. Noroc totuşi cu pasajele instrumentale, când totul părea că sună ca odinioară. Apropo. Actuala trupă din spatele lui Ian Anderson este compusă din muzicieni decenţi, corecţi şi cam atât, indiferent cât de tare încerca maestrul să îl pluseze mai ales pe chitaristul Florian Ophale. Care chitarist a fost şi protagonistul unei obrăznicii adresate unui fan entuziasmat de începutul lui „Too old to Rock’n’roll, to young to die”. La scandările înfocatului spectator: „Too old…!”, apoi „Too young…!”, Ophale a răspuns cu un „Too loud!” O măgărie neamendată de public. Deci, ne merităm soarta!

Am auzit oameni la final care erau mulţumiţi de calitatea concertului. Într-un fel îi invidiez. Noi, ceilalţi, am rămas cu gustul amar. Şi cu senzaţia apăsătoare că am asistat la un moment istoric. Căderea în derizoriu, apoi nefiinţă a trupei Jethro Tull. Nu este moartea muzicii lor, a se face diferenţa. Şi da, probabil că albumul „Too old to Rock’n’roll, Too young to Die” ar fi trebuit să acţioneze ca un avertisment. Sau ca o premoniţie. Dar marele Ian Anderson preferă să ne ia de fraieri şi să facă giumbuşlucuri la aproape 70 de ani. Jalnic! Pathetic, cum ar zice el.

 

Comentarii (45)Adaugă comentariu

Szakacs Ladislav (1 comentarii)  •  22 februarie 2017, 16:23

L-am vazut in concert acu 4 ani la Amnéville cu "Thick as a brick 2012". Era in plina forma si in plus m-a surprins placut prin faptul ça a fost un concert de inédite foarte reusite de altfel. Pe Steve Wilson l-am vazut in Luxembourg cu Porcupine Tree. De asemenea excellent

Cristian Geambaşu (471 comentarii)  •  22 februarie 2017, 20:20

Eu am vazut ultima data Jethro Tull acum 10 ani tot la Sala Palatului. De asemenea excelent, cu vocea la el Ian Anderson, dar si cu Martin Barre inca in trupa. Acum in schimb, nu vreti sa stiti

Aurel Plesa (1 comentarii)  •  22 februarie 2017, 16:38

Jalnic a fost si acum 2 ani la un concert in Galati. Il plimba prin tara Paul Nanca.

dan m (1 comentarii)  •  22 februarie 2017, 16:54

ian a început să-și piardă vocea de multă vreme. în 94, când a venit prima dată în românia, pe victoria, nu mai putea urca. vă treziți cam târziu.

fakinlol (5 comentarii)  •  22 februarie 2017, 16:56

La ce muzica buna ai ascultat, nu pot sa inteleg cum ai ajuns fanul securistilor de la Dinamo. Intelegeai si versurile, nu?

Alex68 (11 comentarii)  •  22 februarie 2017, 17:21

...depun marturie :) Am fost in sala. Pacat. S-a mai stins un idol, chiar daca nu inca si din viata. Doar din cea muzicala, din motive de lipsa voce la 70 de anisori. In sfarsit, cred ca este momentul sa-i inteleaga si el menirea lui : "too old for rock and roll" ...:(

dodo (36 comentarii)  •  22 februarie 2017, 17:22

Domnu inginer dinamovist, 24 de ani te-ai dat jurnalist (fara licenta). Acum ai trecut pe muzica; poate esti mai aproape. Apropo, 90% din piesele Phoenix sunt de inspiratie Jthro Tull. Exceptii: Negru Voda ,,vine de la,, Sweet Child in Time (vezi solo).

Cristian Geambaşu (471 comentarii)  •  22 februarie 2017, 20:04

De 27 de ani, nu de 24. Fara licenta, in cimpia muncii. Dar cu licenta de inginer. Ca si altora, vi se pare o meserie de dispretuit ingineria, deci va poftesc sa faceti un an, doi de politehnica, sa profesati alti citiva, sa proiectati un surub, ceva acolo si apoi sa vorbiti. Vedeti ca tot ce va inconjoara, toate minunile tehnice si tehnologice sunt inginerie. Nu ma refer la aia financiara. Cit despre Child in time ma indoiesc profund ca ar fi fost sursa de inspiratie pentru Phoenix. Chiar ma faceti sa zimbesc. Ca un inginer

Agamitza (32 comentarii)  •  22 februarie 2017, 18:01

Bre geambasule, daca aveai legaturi cu muzica trebuia sa stii ca Ian Anderson nu mai are voce de vreo 20 de ani. Cand de duci la un concert cu o intarziere de 40 de ani nu trebuie sa mai ai pretentii, nu te duci sa huidui. Daca vorbesti de Steven Wilson inseamna ca mai bine ramaneai la Doina Badea. Ar fi trebuit sa fii revoltat de ce face armata si Talpan, nu ca Ian Anderson si-a pierdut vocea. Ar trebui sa bati din picioare si sa huidui ca o gasca de terchea-berchea vor sa distruga ceea ce s-a intamplat mai frumos in fotbalul romanesc. Ian Anderson va ramane, vrei nu vrei matale, in istoria muzicii rock.

Cristian Geambaşu (471 comentarii)  •  22 februarie 2017, 20:06

Ti-a raspuns foarte la obiect Cris. Dar ai dreptate pe undeva, trebuia sa emeigrez ca sa vad Jetrhro Tull acum 40 de ani. Vai de noi si de noi!

Cris (22 comentarii)  •  22 februarie 2017, 18:59

Agamitza, n-ai inteles nimic. P.S. DAR DE CE SA NU SA NE REVOLTAM CA UN *** A PUS MANA PRIN ACTE ILICITE PE ECHIPA ARMATEI?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Anonim (104 comentarii)  •  22 februarie 2017, 19:42

Domnule Geambasu, ar fi trebuit sa nu mergeti la concert, sa nu fiti nevoit sa procedati in stil gazetaresc, adica sa criticati, facand uz de cuvinte foarte dure, precum "jalnic" sau "patetic". Pentru ce a reprezentat Ian Anderson in muzica, puteati sa va abtineti, sau sa-l criticati intr-un cadru restrans, intre amici! V-am inteles cand ati scris la superlativ despre Porcupine Trees si Dream Theatre, insa nu trebuia sa-l "faceti cu ou si otet" pe Anderson! A.

Cristian Geambaşu (471 comentarii)  •  22 februarie 2017, 20:17

Pacat ca ati inteles doar atit, ca l-am facut cu ou si cu otet pe Anderson. In fond, cine sunt eu sa am o parere? Ma rog, unul care ii asculta de 4 decenii si care nu o fi inteles prea multe, nu-i exclus.
„Stil gazetaresc” pricep ca este ceva de rau in acceptiunea dvs. Eu credeam ca este un fel onest de a-ti face meseria,gazetaria adevarata, de atitudine, de opinie, care implica mai ales observatii critice, dar, bineinteles, si laude cind este cazul.
Pai da, stimate Anonim (traiasca anonimatul la umbra caruia putem scrie si spune cam orice!), parca prea ne abtinem si inghitim nemestecat cam tot ce ne ofera dinsii. Inclusiv mitocania despre care am amintit in articol, pe care sunt convins ca l-ati citit cu mare atentie.
Apropo, este Porcupine Tree, nu „Trees” si Dream Theater, nu „Theatre”.

ANTON LUPAN (9 comentarii)  •  22 februarie 2017, 20:02

Mai intai sa spunem ca nu are ce cauta in acest spatiu,nicio parere despre clubul ciobanului!Becali a fost,este si va fi o otrava in spatiul media romanesc!Un .... si o caricatura sinistra,un mitocan sinistru care a pus mana pe cai oneroase de clubul armatei si se da acum mare victima!Ma bucur ca l-a pus cineva la punct si ca i-a luat jucaria!Sa ramana cu ...(FCSB) si sa scapam de el forever!Legat de Anderson,ehe,aici e mare dandana!Trist este ca noi romanii,avem cumva vocatia distrugerii si a autodistrugerii!Dupa caderea comunismului,ma gandeam ca vom avea si noi ocazia sa vedem marile nume ale scenei rock pe plaiul mioritic!Si asa a si fost...Doar ca ,orice ciorba reincalzita,nu mai poate avea gustul ala bum ca atunci cand e fresh!Am vazut toti expiratii...de la Deep Purple la Ozzy....de la Dio la Robert Plant.....de la URIAH HEEP la YES......de la AC/DC la PAUL RODGERS...groaznic sentiment!!Toti imbatranim...dar unii,chiar imbatranesc urat!De fiecare data m-a incercat acel sentiment de regret maxim ca nu am putut sa-i vedem la vremea lor,atuncicand erau verzi si ""in vana""!De fiecare data aveam senzatia unui JURASSIC ROCK,a uor fosile ce se chinuie groaznic ca mai transmita ceva pe scena....din pacate,emanau,emiteau doar suferinta si jale maxima....iar la unii,actul artistic parea un chin teribil...o suferinta profunda!!!Mai ales la JUDAS PRIEST...ce face Halford pe scena este un chin teribil,am plecat dupa 10 minute!Ca sa concluzionam...Anderson e terminat de vreo 25 de ani....si ceeace face el,este o autodistrugere voluntara sau involuntara a propriei imagini!Vor ramane marile albume din epoca buna a trupei....fantasticele concerte din perioada de aur...si regretul ca am avut cortina de fier,care ne-a interzis placerea de a vedea marile nume ale rockului,la vremea lor!!!Acum...nu mai are rost!Pacat....si asta a fost una din ""marile binefaceri"" ale tot mai regretatului comunism,de unii...

Cristian Geambaşu (471 comentarii)  •  22 februarie 2017, 20:26

Foarte la obiect, multumesc! Mi se pare ca impartasim aceleasi deceptii. Bine ca mai sunt unii care pot vedea numai partea plina a paharului. Oricit de gol ar fi el

LMV (1 comentarii)  •  22 februarie 2017, 21:14

Totusi, ACDC si-au facut treaba profesionist

Jules (1 comentarii)  •  22 februarie 2017, 21:18

Eu am fost la concertul lui Cohen cand avea vreo 68 de ani si mi s-a parut divin. AC/DC la Bucuresti s-au prezentat excelent. Din pacate pentru multi din generatia tanara, care au avantajul varstei de partea lor, nu au stiinta batranilor de a face spectacol, de a relationa cu publicul. Din punctul meu de vedere acest gen de concerte facute la apusul carierei trebuiesc privite mai mult ca o oportunitate de a te bucura de muzica lor impreuna cu ei si mai putin privite cu ochi critic. Timpul nu iarta pe nimeni si daca ii iubesti sau i-ai iubit vreodata ii poti privi si mai ingaduitor. Mai ales ca nici nu prea mai avem din ce alege.

last_moromete (1 comentarii)  •  22 februarie 2017, 22:15

Ca degustător (şi nu foarte bun cunoscător) al muzicii anilor '60 - '70, m-am intersectat destul de rar cu Jethro Tull - m-am lăsat absorbit mai ales de Pink Floyd-ul lui Roger Waters. Tocmai mi-am petrecut seara degustând piese, versuri, interpretări, concerte, picanterii - gen "We used to know" versus "Hotel California", m-am lămurit şi eu că Ian Anderson nu-i Jon Anderson... Da, vocea maestrului lasă mult de dorit în ultimii ani, dar fără dezamăgirea unui cunoscător ca dumneavoastră acest articol nu ar fi existat şi eu aş fi trecut prin viaţa asta paralel cu frumosul oferit de un mare artist. Poate că e doar o umbră a celui care a fost, dar prestaţia lui dezamăgitoare ţine vii - adică în atenţia publicului - bijuteriile imortalizate prin înregistrare.O să fiu egoist şi-o să mă gândesc numai la câştigul meu din seara asta, aşa că-i mulţumesc lui Ian Anderson pentru dezamăgirea ce v-a produs-o şi dumneavoastră pentru articol. Un fel de parte plină a paharului în curs de golire...

emillou (4 comentarii)  •  22 februarie 2017, 22:44

Mie mi-a placut. Mult de tot! Tie ce nu ti-a placut? "Vocea" de la Bouree? Chiar nu ti-ai dat seama pana acum ca vocea lui Ian Anderson este, de fapt flautul sau? Puteai sa te abtii.

Mircea Ioan (2 comentarii)  •  22 februarie 2017, 23:00

Cristian, sunt de acord cu tot ce spui în articol. nu am fost la concert dar am ascultat o înregistrare de la concert pe internet și a fost suficient să am aceeași părere. Totuși, ce părere ai de acest articol? http://andreipartos.ro/ian-anderson-izvor-de-energie-21-02/

Cristian Geambaşu (471 comentarii)  •  22 februarie 2017, 23:15

Ce parere sa am, exact ce am spus cumva si in articol. Aplaudacii de profesie care se simt bine unde-i pui. Nu ca noi, astia care nu vad decit catran si pulbere. Asta e. Unii vor sa vada doar partea plina a paharului, desi paharul e cam gol. Iar Andrei Partos, critic cu mare vechime (vechimea nu te califica) in domeniu, este prizonierul programelor de educare a tineretului in spirit comunist, cu „muzica tinara”, de sorgine adrian paunesciana. Uitati-va la el pe blog ce trimiteri are si va lamuriti

Marius (27 comentarii)  •  23 februarie 2017, 0:05

Sunt prea tanar sa stiu cine sunt Jethro Tull, dar macar pe inregistrare suna super bine. Mersi frumos!

danilaprepeleac (2 comentarii)  •  23 februarie 2017, 0:47

Tot articolul poate fi asemanat cu o remarca de genul, "Am fost zilele trecute in Paris si am avut ocazia sa o vad pe Brigitte Bardot si arata groaznic." O asemenea remarca e de-a dreptul stupida. Normal ca arata groaznic. Toti aratam groaznic la 20-30 +, de ani dupa perioada de glorie din tinerete. L-am vazut pe Ilie Nastase in America cind inca mai facea spectacol desi nu mai era pe locul 1 in clasamentul ATP si m-am bucurat mult pentru ocazie si si mai mult pentru scurta discutie cu el. Sa locuiesc in Bucuresti acum m-as duce in mare graba sa-l vad dind in minge si chiar la misto 5-10 minute chiar daca acuma poate nu mi-ar da nici un minut sa vorbesc cu el. Ce voi nu intelegeti este ca Nastase este acelasi MARE acum ce a fost si in 1973. Sa incepem acum sa-i analizam forhand-ul sau serviciul ar fi o idiotenie. ...Imi pare rau sa spun asta. Si inca ceva chiar daca Ceausescu ar fi lasat Jethro Tull sa vina in Romania in perioada lor de glorie, nu ar fi venit pentru ca oamenii nu ar fi putut plati sumele pentru care ei ar fi dat un concert. Acum toate acest grupuri concerteaza numai in fostele tari comuniste pentru ca in vest cam nimeni nu mai merge sa-i vada. Insa sint inca ascultate LP-urile lor si si toti acesti artisti mari sint la fel de iubiti, poate chiar mai mult decit in tinerete, pentru ca au lasat in urma lor ceva sublim. Nu-i suficient ce au facut? Sinteti voi in stare sa faceti ceva mai mult decit a critica la nesfirsit?

Nic (1 comentarii)  •  23 februarie 2017, 2:18

Eu am fost doar la primul concert Jethro Tull in 1994 si m-au dezamagit doua lucruri la vremea respectiva. In timpul concertului Ian se retragea ocazional in spatele scenei si ciocnea cite un paharel cu o cucoana iar inainte de a incepe Bouree a spus ca spera ca publicul sa fi auzit macar de Bach daca nu de Jethro Tull. Chestia asta a durut destul de tare, eram adolescent la vremea, mare fan Jethro. In continuare ascult la fel de mult Stand Up, Minstrel In The Gallery, Benefit sau Too Old Too Rock'n Roll dar am evitat de atunci sa mai merg la vreun concert de-al lor.

Pruteanu (1 comentarii)  •  23 februarie 2017, 8:12

Tolontan scrie de medicamente, Măriuca de Dragnea, matale de Ian Anderson. Toate aceste somități abia mai încap în singurul ziar de sport din România. Vă lipsesc doar ***. ***. PS Chitaristul ăla e foarte tare, dar matale n-ai de a te pricepe

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Anonim (104 comentarii)  •  23 februarie 2017, 8:26

Multumesc pentru amplul raspuns, nu ma asteptam. Am mai postat unele reactii, la obiect, de bun simt, fara vreo greseala, insa nu mi-ati raspuns. Daca as publica materiale pe vreun blog, as face-o folosind numele; asa, procedez ca multi altii si nu cred ca mi se pot cenzura postarile din cauza vreunui exces. Scuze pentru greselile strecurate in privinta celor doua grupuri; sper ca va dati seama ca au rezultat din neatentie! Prin "stil gazetaresc" inteleg critica asidua, cu orice pret; decat sa fii interpretat drept un ziarist obedient, mai bine critici si esti luat drept un jurnalist exigent! Revenind la prestatia vocalistilor, ea nu poate scapa scurgerii timpului; in plus, fata de soprane sau baritoni, excesele de orice fel (comune starurilor rock) lasa urme mai adanci... Prin definitie, pe durata concertelor interpretarile sunt diferite (nu neaparat mai proaste) fata de inregistrarile din studiouri, asa ca putem considera o prestatie modesta a unui idol drept una diferita de cea cu care eram obisnuti. In fine, si gesturile deplasate fac parte din arsenalul starurilor; placandu-ne acele grupuri, trecem cu usurinta peste astfel de ... detalii! A.

acciduzo (7 comentarii)  •  23 februarie 2017, 9:19

Ca sa fiu sincer nu am fost la concert! Pentru mine ceea ce se poate numi suprem in muzica pe care o ascult eu (fara sa am pretentia ca muzica pe care o ascult eu e si cea mai buna din lume!) a fost concertul din 2010 al lui AC/DC....la care am fost si care mi s-a parut perfect!! Baieții..... au fost fantastici!! In legatura cu Anderson.....probabil ca e mai bine ca nu am fost la concert pentru ca sigur as fi ramas si eu deceptionat daca lucrurile au stat asa cum le-ai descris tu Cristi.....si cred ca asa au stat pentru ca citind articolul si mai apoi unele raspunsuri pe care le-ai dat mesajelor, mi-am dat seama ca lucrurile asa au stat!! Prefer sa-l ascult pe Anderson cu Vangellis in foarte multe melodii..dar doua dintre ele mi s e par adevarate opere.....FREND OF MISTER CAIRO și HORRIZON!!..........................in rest................nimic despre HALEP.........NEAGU.............FCSB..............COSMIN CONTRAsamoaramamadacaiamfacutceva.................si lista poate continua..............ORDONANTA13....14......HASTAGREZIST(!!!!)......

nicolae ion (1 comentarii)  •  23 februarie 2017, 9:42

Pentru mine Jethro Tull s-a oprit de mult. La "A". Si acum 10 ani a sunat rau. Dar bucuria de a-i vedea live a compensat sunetul prost. Cand te gandesti cati au plecat anul trecut, parca te bucuri ca mai ai ocazia sa mai vezi cate unul in viata...

Ereb (3 comentarii)  •  23 februarie 2017, 10:07

Undeva prin '79 sau '80, Ian a suferit o operatie la laringe care i-a modificat semnificativ vocea. Lucrul asta se poate observa atat pe albumele cat si in prestatiile live. Moment in care a decis sa-si incheie socotelile cu denumirea de "Jethro Tull". Presiunea caselor de discuri l-a facut sa se razgandeasca scotand si albumul A tot sub denumirea de JT. Apoi a continuat asa, schimbandu-si si stilul. Un lucru asemanator s-a intamplat si cu Black Sabbath incepand cu albumul Seventh Star. Nah... din nefericire... marketing, vanzari, bani. In 2014, in timp ce Costa Rica producea una dintre surprizele de la campionatul mondial din Brazilia, il vedeam pt prima data live pe Ian. Din primul rand al salii palatului, de pe un loc pt care a mai fost vandut un bilet (apropo, poate face Tolo o investigatie in legatura cu faptul ca din 3 concerte la sala palatului, la 2 mai avea cineva bilet pe acelasi loc cu al meu. Si aparent asta nu se intampla rar acolo). A fost una dintre cele mai triste zile din viata mea. Mai mult decat vocea m-a deranjat sunetul metalic, agresiv si violent al unui chitarist care credea ca e pe scena alaturi de Metallica sau Bon Jovi. Ceva clar nu se potrivea acolo. De asemenea vitalitatea lui Ian imi parea prea oximoronica. De data asta mi-am luat bilet stiind la ce sa ma astept. Si... nu am fost dezamagit. Exceptand inceputul concertului, cand a trebuit sa ma obisnuiesc cu o voce care nu mai era adaptata pt ceea ce se canta. In mare parte impartasesc parerile dumneavoastra, mai putin aciditatea. Inteleg dezamagirea si surpriza legata de vocea lui Anderson dar, pe de alta parte, pt *** de 20-30 de ani, ca mine, faptul ca mai pot vedea o trupa pe care o ascult inseamna ceva. Atunci cand Chris Squire e mort, la fel si ***, cand formatii precum Genesis, Gentle Giant, van der Graaf, Camel nu mai existra, un concert prost e totusi un concert. Nu de alta, dar parca as vrea sa ma pot bucura si de alte concerte exceptand cele ale Celelalte Cuvinte.

Rasvan (1 comentarii)  •  23 februarie 2017, 10:23

Te inteleg perfect, am avut acelasi sentiment la concertul de la Sala Palatului cu Mark Knofler. O prestatie plictisita, departe de adevaratul Mark. Bomboana pe coliva e ca la bisul din final a cantat 3 piese una dupa alta ireprosabil ca si cum ar fi zis : "vedeti fraierilor, daca voiam va ofeream un regal". Trist, comparativ cu concertul STATUS QUO unde o trupa de "batranei" intre 60 si 70 ani a cantat senzational, cu o bucurie netrucata, ma rugam sa nu faca vreunul infarct pe scena

constantin radu vasile (1 comentarii)  •  23 februarie 2017, 10:39

Ian Anderson nu si-a pierdut vocea din cauza bătrâneții, nici chiar a cantităților imense de alcool consumate. Omul a suferit numeroase laringite si infectii in gât care au culminat cu o operație. După asta putea sa fi devenit un bătrânel deprimat si alcoolic, dar in schimb e în continuare pe scenă si asta poate e o lecție, poate ca în cea despre cub, unde nu perfecțiunea e idealul. In 2007 la Sibiu, nici eu nu am fost prea încântat de prestația lui, dar căutând sa aflu cauza pierderii vocii, am găsit că am judecat un aisberg după vârful lui.

Emil (8 comentarii)  •  23 februarie 2017, 11:08

Sincer nu-mi place nuanta pe care ati dat-o articolului. Nu-mi place modul asta de a te grozavi cind prinzi un star intr-o zi proasta, gata trintesc un articol in care il fac cu ou si cu otet pe respectivul ca sa ma dau mare. De acord, Ian Anderson nu mai e nici pe departe ce a fost, mai ales "fara" Jethro Tull. Dar putin respect nu strica. Cel putin asa cum fac adevaratii cunoscatori de muzica sau o mare parte dintre criticii muzicali. Am vazut concerte cu adevarat penibile a unor trupe cu staif (ex.Dream Theater la Madrid prin '98 de Craciun, cind uitasera si melodiile ) si eu chiar sint fan al lor. Sau un concert Eric Clapton la Londra cind maestrul parca uitase limba engleza si abia se mai tinea pe picioare (de altfel nici nu a terminat spectacolul). Si nimeni n-a aruncat cu pietre in ei, pentru ca exista un respect pentru adevaratele valori. Si ca sa nu existe comentarii, ascult muzica din copilarie, am o colectie bunicica de albume (8400 de viniluri, in majoritate discografii complete printre care 64 de discuri cu Jethro Tull - albume, compilatii si discuri single ; primul album cu acestia l-am primit in 1969 - un cadou pe care nu l-am uitat niciodata). Am fost la concert, adevarat mi-a lasat un gust amarui, dar simpla apropiere de marele artist care emana un magnetism aparte, merita mai mult de 200 de lei amariti. Oricum (o sa ma uriti pentru remerca asta) J. Tull inseamna mult mai mult decit Porcupine Tree chiar si prin simplul fapt ca au fost deschizatori de drumuri si au un stil propriu inconfundabil.

Cristian Geambaşu (471 comentarii)  •  23 februarie 2017, 14:24

Nu va urasc pentru ultima remarca fiindca are un sens. In simbolistica. Dar Porcupine Tree si cam tot ce a facut dupa aceea Steven Wilson inseamna de asemenea o schimbare de perspectiva in muzica progressiva. Nu sunt de acord totusi cu atitudinea asta begnina vis a vis de fake-urile care ne sunt servite nu o data pe post de perle si nestemate. Ii iubim, dar nu pentru ipocrizie.

Din Timisoara (1 comentarii)  •  23 februarie 2017, 11:29

Am fost la concertul din Timisoara : impecabil, atit din punct de vedere artistic cit si tehnic. Nu am auzit niciodata un sunet mai bun la Filarmonica. Ian Anderson era racit, a tusit intruna in timpul solourilor celorlalti membri ai trupei. Adevarat insa ca vocea nu mai face fata si acest lucru l-am putut constata inca de la Heavy horses. Dezamagirea a constat in faptul ca nu au oferit al doilea bis desi au fost ovationati de o sala in picioare. La trei scaune de mine, Marius Giura ( organizatorul Garina Fazz Festival ) a trait la maxim concertul, aplaudind frenetic si rizind in hohote in momentele in care Ian ducea expresia artistica spre comic. Faceti si dumneavoastra la fel, domnule Geambasu, lasati deoparte exigenta asta exagerata si bucurati-va cit ii mai avem.

Sorin Camner (3 comentarii)  •  23 februarie 2017, 12:57

Precum am discutat in pauza. Cat despre chitarist - cand a inceput "Tocatta si Fuga" chiar mi-a venit sa fug.... Parca avea Malmsteen o varianta. Pacat, Si nici n-ai spus despre momentul in care i s-a facut rau in prima parte.

Cristian Geambaşu (471 comentarii)  •  23 februarie 2017, 14:20

Ce sa mai spun, nu ati vazut ca oricum multi ma acuza ca sunt pricinos-hater? Lumea vrea sa fie mintita, nici macar frumos

Anonim (104 comentarii)  •  23 februarie 2017, 15:20

@ acciduzo Am tastat gresit numele a doua grupuri dragi lui Cristan Geambasu si am fost admonestat pentru asta; ce sa mai zica dl. ziarist cand citeste despre o confuzie asa de mare ca in cazul dvs? Jon Anderson (fondator al grupului Yes) a colaborat cu Vangelis, nu Ian Anderson! I-a fost jena sa va corecteze... A.

Emil (8 comentarii)  •  23 februarie 2017, 18:26

@Cristian Geambasu. Ramin totusi la parerea mea in ceea ce priveste respectul fata de marii muzicieni chiar asa "cazuti". E minunat sa poti vedea live (poate pentru ultima data) pe cei care au scris pagini de istorie in muzica. Imi amintesc de ultimul interviu luat lui Petre Tutea. La prima vedere un batrin decrepit, aflat in ultimile zile de viata care tremurind abia articula citeva vorbe. Si totusi cita profunzime puteau avea acele ultime cuvinte rostite cu atita truda....Anyway, cu toate ca nu sint intotdeauna de acord (rar, recunosc) cu unele idei din articolele dvs. , ramineti un ziarist remarcabil, cu o paleta larga a discursului, poate cel mai bun "produs" al GSP, si motivul pentru care accesez des acest site. Indiferent cum, tineti-o tot asa.

NINI (1 comentarii)  •  23 februarie 2017, 19:05

O mica rectificare ,daca imi este permis .Songs from the Wood nu putea fi ascultat in 1976 pentru ca a fost lansat in 4 Februarie 1977 ! I-am vazut in 1994 pe Victoria (Dinamo 2) si in 2004 la Sala Palatului.Parerea mea este ca de atunci il cam lasase vocea.

Cristian Geambaşu (471 comentarii)  •  23 februarie 2017, 23:53

77 sa fie atunci. Memoria bat-o vina!

bogdan (9 comentarii)  •  24 februarie 2017, 11:42

daca zici ca ti-a dat atatea la vremea lui,ti-a largit orzontul,da-i si tu ceva acum.da-i putina ingaduinta,subiectivitate

Mihai (14 comentarii)  •  25 februarie 2017, 0:05

Cred ca problema vine de la asteptari. Nu cred ca este realist sa te mai astepti de la vreo trupa din anii '70 (care nu lucreaza pe playback) sa "livreze" acum ca in urma cu 40 de ani (desi concertul Black Sabbath din vara a fost exceptional, insa Ozzy este cu 5 ani mai tanar). Dar este frumos sa mai dezgropi amintiri. Mergi la Pink Martini.

Grig (1 comentarii)  •  31 martie 2017, 21:47

Corecta caracterizarea lui partos...***..care scria in ziarul securitatii 'săptămana '...același stil pe care i-l are si acum pe blogul lui..'holbarile' fiind un exemplu f clar.un psiholog ratat..un prăfuit si nostalgic ***...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.