Albanezul

Golgeterul la zi al Ligii 1 are o poveste care merită spusă. Poate vom şi înţelege ceva din ea

Llullaku. Azdren Llullaku. A nu se confunda cu Lukaku, fotbalist belgian de naţională, legitimat la Everton. Azdren Llullaku joacă la nivel mai mic, la Gaz Metan Mediaş, în România. Înainte de asta încercase pe la echipe din diviziile inferioare şi amatoare italiene, nu mai puţin de 6 la număr. Numele acestora compun o hartă neştiută a Peninsulei, dincolo de strălucirea marilor oraşe. Milano, Roma, Torino, Florenţa.

Unde a învăţat meserie
Auziţi! Conegliano, Sacilese Calcio, Sudtirol, Domegliara, Tamai, SandonaJesolo. Stăpâniţi-vă imboldul de a zâmbi! Sau zâmbiţi, că face bine la ten, dar hai să înţelegem împreună! Jucătorul cel mai la modă din Liga 1 românească a deprins abecedarul, apoi buchea cărţii şi mai apoi darul povestirii fotbalului tocmai la acele echipe cu nume exotice. Poate că asta a fost marea lui şansă, să înveţe meseria de fotbalist la cea mai solidă şcoală. Poate nu cea mai revoluţionară, sigur nu cea mai spectaculoasă, dar cea mai aşezată şi cea mai temeinică. Şcoala italiană.

Scurt portret de golgeter
Albanez născut în fosta federaţie iugoslavă şi alungat de acasă de războiul etnic din Kosovo, Azdren Llullaku ajungea în Italia la 12 ani, împreună cu familia. În România a venit peste alţi 12 cu temele făcute, la pachet cu dorinţa de a munci şi de a trăi mai bine. A reuşit, ajutat de o ambiţie pe care am regăsit-o şi la alţi conaţionali. După ce ne-am ferit în ultima clipă de fatidica generalizare – albanez egal voinţă, ambiţie şi răutate -, putem privi în sfârşit spre fotbalistul de 28 de ani al Gazului, golgeter la zi în campionatul României cu 12 goluri. Din nou numărul 12! Posesor al unui fizic obişnuit, nici prea înalt, nici foarte musculos, Llullaku compensează cu o tehnică solidă susţinută de soluţii simple şi de execuţii în regim de viteză. Lucid, nu îşi pierde energia în acţiuni inutile de hărţuire a adversarului. În gura „specialiştilor”, asta înseamnă că nu prea participă la faza a doua.

Am uitat cine suntem?
Unde a fost Llullaku până la 28 de ani? Şi, dom’le, stai să-l vedem la o echipă mare, Steaua de exemplu, că alta nu se pune! Simpatice obiecţiile oamenilor noştri de fotbal sceptici în privinţa golgeterului care pe baza evoluţiilor de la Gaz Metan a prins şi naţionala Albaniei. Simpatice pentru un fotbal care nu a mai crescut un golgeter adevărat de pe vremea lui Dănciulescu şi Claudiu Niculescu. Haioase, ce mai, pentru un fotbal în care tinerii sunt puşi la fezandat până bate retragerea la uşă, un fotbal anchilozat în care regula fotbalistului sub 21 de ani a coagulat energii demne de o cauză mai bună.

Balint şi Danciu, fanii lui Azdren
Apropo de Dănciulescu. Mă bazez pe ochiul lui de fotbalist cu peste 200 de goluri înscrise în prima divizie, mai am încredere şi în flerul de copoi bătrân al lui Gabi Balint. Colegi de emisiune la „Fotbal Club” de la DigiSport, urmăream împreună meciul Gazului cu ASA. N-am pierdut satisfacţia cu care au întâmpinat Gabi şi Danciu golurile lui Llullaku. Am înregistrat încântarea succesivă driblingului scurt care putea să-i provoace o criză de sciatică lui Cordoş, dribling urmat de şutul care l-a învins la primul gol pe Mingote. Dar sigur că noi, toţi cei cărora ne place Llullaku, ne putem înşela. Şi bineînţeles că a compara Gaz Metan Mediaş cu Leicester este o uriaşă exagerare. Problema este că am uitat, mă includ în acest plural, să gustăm micile bucurii aduse de un campionat care scârţâie din toate balamalele. Chiar dacă uneori vin din bocancul unui albanez. Care vorbeşte româneşte mai bine decât trei sferturi dintre coechipierii săi români, ba chiar cu accent ardelenesc.