Profesioniştii. Azi, cu Zlatan şi cu Simona

Al cui este sportul, al profesioniştilor pe care îi interesează doar cecul sau al celor care susţin că luptă pentru glorie?

Profesioniştii. Nu este titlul unui film poliţist american. Nu este vorba nici despre emisiunea omonimă a Eugeniei Vodă. Deşi ar putea fi, acolo, în emisiune, apar profesionişti din toate domeniile, de la medicină la artă şi de la inginerie la sport.

Non-amatorul
Pe timpuri, comuniştii români inventaseră o struţo-cămilă. Non-amatorul. El era fotbalistul, în general sportivul român care nu se mai putea duce să semneze de formă condica la vreo uzină, că oricum nu mai credea nimeni. De exemplu, Lăcătuş, Tudorel Stoica, Mircea Rednic sau Ioan Andone, fotbalişti la Steaua şi la Dinamo, nu mai puteau pretinde că sunt amatori. Cine naiba a mai văzut amatori care să câştige Cupa Campionilor sau să fie semifinalişti ai aceleiaşi competiţii europene? Sau Ilie Năstase şi Ion Ţiriac. Un amator care să câştige US Open şi Roland Garros? Amatori victorioşi la dublu la Roland Garros? Prea de tot! Prea de la ţară! Pe de altă parte, ei nu puteau fi numiţi nici profesionişti, că asta venea în contradicţie cu doctrina marxist-leninistă, tovarăşi. Şi atunci, o minte sclipitoare i-a numit non-amatori. Nici cai de povară comunişti, nici măgari profesionişti. Aşa ne furam căciula înainte de ’89. Asta pentru cei care nu îşi aduc aminte decât (puţinele) lucruri bune de atunci.

Model pentru tineret?!
Interesant. Profesioniştii din sport. Să vorbim despre ei. Despre conceptul de profesionist. Auzim des, prea des, expresii de genul „Sunt profesionist, am amintiri frumoase de la fosta mea echipă, dar acum îmi fac datoria faţă de actualul meu club”. Sau „Jucătorii formaţiei X au dovedit că au mentalitate de adevăraţi profesionişti”. Dar în ce constă adevărata mentalitate de profesionist? Cum trebuie să se comporte un veritabil profesionist în arenă şi în afara acesteia? Trebuie el să fie un model pentru „tineret”, cum spun cei de o anumită vârstă? Un exemplu de urmat? Şi dacă profesionistul nostru este pur şi simplu un mercenar sută la sută, adică un om care îşi face bine meseria, insensibil la poveşti şi la sentimentalisme? Că asta înseamnă profesionist. Un chirurg care taie bine, precis, competent, dar care nu suspină pentru destinul pacientului. Un tip rece, eficient, care a avut grijă să-şi extirpe emoţiile. Aşa să fie?

Ibra. Abracadabra pe bani
Zlatan Ibrahimovici şi Simona Halep ne dau o mână de ajutor pentru elucidarea cazului. Simona Halep şi Zlatan Ibrahimovici sunt doi profesionişti de cea mai bună calitate. Chiar aşa cum ne este obturată privirea de cercurile olimpice, am putut vedea că Zlatan şi-a început în forţă cariera la Manchester United. A ajuns acolo de o lună şi jumătate şi deja este cel mai important om al echipei antrenate de Mourinho. La 34 de ani continuă să facă legea în teren şi să fie campionul rebelilor în afara acestuia. Dar Zlatan joacă extraordinar în tricoul lui United nu datorită faptului că respiră mesajul transmis de Old Trafford. Globe-trotter-ul Zlatan îşi face treaba la cel mai înalt nivel. Ca la PSG, ca la Milan, ca la Inter, ca la Barcelona, ca la Ajax.

Între cinism şi patriotism
Simona Halep s-a dus la Cincinnati, unde a defilat spre fazele finale ale turneului. Renunţând însă la turneul olimpic de tenis sub pretextul Zika. Nu-i aşa că ni se pare un pic altfel acum cinismul ei? „Trădarea”? Nu capătă aceasta o uşoară notă patriotică în noul context? Dar ea, Simona, a ales din interes pauza competiţională, apoi Cincinnati. Ea, ca şi Zlatan, şi-a stabilit priorităţile. Ştie ce vrea. Aceasta este ceea ce numim emfatic mentalitatea de profesionist. Cineva comenta pe un blog că Halep, spre deosebire de alţi sportivi renumiţi ai planetei, continuă să-şi plătească taxele în România. Şi că, la rigoare, asta este o formă de patriotism. Mi se pare un punct de vedere cât se poate de profesionist.