Ce făceai acolo, Ivan?

Dinamo întârzie cu transferurile şi mizează pe inflaţia de simboluri. Iar Patzaichin nu a găsit altceva de făcut decât să ţopăie cu steliştii după finala Cupei Ligii. Kakaia simbolistică mai e şi asta?

Gesturi simbolice şi gesturi concrete. La primele, Dinamo lucrează asiduu. Cu rezultate vizibile, dar discutabile. Gesturile concrete, vezi transferurile pentru noul sezon, sunt învăluite în perdeaua diafană a promisiunilor. Să le luăm pe rând.

Supralicitarea periculoasă a lui Hîldan
Gesturi simbolice. De pe spatele tricoului, chipul stilizat al lui Cătălin Hîldan apare acum pe faţa noului echipament dinamovist. Mesajul este clar, memoria căpitanului dispărut tragic trebuie păstrată, întreţinută, împrospătată, imortalizată şi purtată permanent ca un talisman.

Insistenţa cu care se apelează totuşi la memoria lui Hîldan, inflaţia de simbolistică, parastase şi pomeni dedicate acestuia par de la un punct încolo mai mult acte de marketing. Dispare ideea de pioasă amintire, de comemorare sinceră şi discretă, strecurându-se conceptul mai puţin creştinesc de a obţine un profit (şi) din suferinţă.

Dar Nelu Nunweiller şi Dumitrache?
Aici se vede că domnul Negoiţă este mai întâi de toate om de afaceri, şi de-abia mai apoi un înfocat suporter dinamovist. Există de asemenea observaţia susţinătorilor de o anumită vârstă, care înainte de a-l vedea jucând pe Hîldan trăiseră bucuria golurilor lui Dumitrache sau convieţuiseră cu eleganţa şi devotamentul altui mare căpitan, Nelu Nunweiller. Gândesc ei aşa. Nu cumva Nelu Nunweiller a fost un căpitan şi mai mare pentru Dinamo decât Cătălin Hîldan, cu deosebirea că a jucat mai mult, a câştigat nenumărate trofee, dar nu a sfârşit tragic pe teren, ci uitat şi bolnav?

Sună a erezie poate pentru mai tinerii membri ai galeriei, dar sunt lucruri care trebuie spuse şi lămurite. Cu ei ce facem, cu Dumitrache şi cu Nelu Nunweiller (primul „câine roşu” veritabil, apropo), domnule Negoiţă, îi ţinem ferecaţi în cutiuţa cu amintiri?

Unde apăruse statuia
Alt gest simbolic. Sau o apariţie simbolică. Ivan Patzaichin, simbolul absolut al clubului Dinamo. Marele campion al pagaei este, din fericire, cât se poate de viu şi de activ. Dar, totodată, Ivan Patzaichin este şi statuia din faţa clubului. Ivan Patzaichin, eroul în carne şi oase care coabitează cu propria statuie. Am mai combătut pe tema asta, dar, încă o dată, nu vi se pare cam mult? Nu vi se pare exagerat? Bun, să acceptăm că mai nou oamenii vii trăiesc în paralel cu statuile fără să li se facă rău nici lor, nici fanilor.
Dar statuile dinamoviste pot înmâna Cupa Ligii rivalilor de la Steaua fără ca nimeni să tresară? Fără ca nimeni să îşi pună vreo întrebare? Pentru că aşa s-a întâmplat, Ivan Patzaichin a înmânat trofeul steliştilor şi a participat la bucuria lor după victoria împotriva Concordiei. Imagine suprarealistă. Absurdul la cote ameţitoare.

Şi noi, şi voi îl avem pe Patzaichin!
Nu vi se pare ceva în neregulă? Cum de a acceptat Ivan o astfel de ipostază? Că nu cred că a apărut acolo împotriva voinţei lui. Sau pentru nişte bănuţi viraţi din contul LPF. Respectul pentru rivali este una, incompatibilitatea este alta. O fi fost invitat de Gino Iorgulescu să înmâneze trofeul, nimic de zis, nu cred că s-a autopropus, dar Patzaichin era dator cu un refuz civilizat.

Apropo. Cum ar fi ca la un ipotetic triumf în viitorul campionat, dinamoviştii să primească trofeul de la Cristian Gaţu, să zicem? Sau de la nea Imi Ienei? Şi ce banner să mai afişeze acum suporterii din Ştefan cel Mare? După celebrul „Noi îl avem pe Patzaichin, voi îl aveţi pe Caiac” (trimitere ironică la un interlop craiovean, mesajul cu pricina era destinat la vremea respectivă fanilor Universităţii Craiova), ce să scrie băieţii acum, „Noi îl avem pe Patzaichin, voi îl aveţi tot pe Patzaichin”. Trăiască unitatea stelisto-dinamovistă”?

Gesturi concrete
Ne-am lămurit cu gesturile simbolice sau măcar ne-am pus nişte întrebări. Cu concretul este mai greu, aşa cum remarca şi Ante Puljici acum câteva zile. „Urmărim zeci de jucători”, anunţa mai săptămâna trecută Ionuţ Negoiţă. „Mai avem nevoie de un atacant”, zgândărea Ioan Andone orgoliul patronului. Şi i-a mai adus patronul un portar, al treilea, pe Cobrea. După Brănescu şi după Jaime Penedo. În lot mai era oricum şi Muţiu. Dar să nu fim răutăcioşi!

Dinamo se mişcă, Dinamo îl doreşte pe Dan Nistor, Dinamo este în tratative cu Budescu. Poftim? Aşa cum aţi auzit. Ziceţi că sunt doar fumigene pentru adormirea concurenţei ori pentru liniştirea suporterilor? Ce, Azer Busuladzici, deci nu azerul Busuladzici, nu sună bine?

Mai avem de aşteptat câteva zile, până la meciul cu Astra. Vom vedea atunci cum arată echipa pregătită de Ando prin comparaţie cu aceea a lui Rednic.

Deocamdată, prin vocea antrenorului, Dinamo şi-a anunţat disponibilitatea totală de a se constitui într-un bun sparring pentru formaţia campioană în vederea „dublei” giurgiuvenilor cu Copenhaga. Acesta ar fi alt gest simbolic. Care arată cam care sunt pretenţiile unei echipe care îi are totuşi în lot pe Paul Anton, Palici, Gnohere sau Rotariu.