Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Aşteptăm!

Înainte de Franţa-România putem uita câteva ore să fim critici şi analitici. Noi să fim suporteri, ei, fotbalişti. Diviziunea muncii

Permalink to Aşteptăm!
vineri, 10 iunie 2016, 9:09

Să ne facem curaj, suntem înaintea meciului cu Franţa! Pe vremuri, bătrânii cronicari prefaţau întâlnirile importante ale naţionalei cu un articol tras la şablon, intitulat obsesiv „Hai, băieţi!”. Nu îndemnul în sine era caraghios, ci repetarea lui care ducea spre un clişeu. Ca orice clişeu, era golit de conţinut.

Pe ei, pe ei, dar altfel
Timpurile s-au schimbat, clişeele aşijderea. Dar întrebarea a rămas. Cum ar trebui scris un articol în care să îţi manifeşti ataşamentul şi încrederea în ai tăi? Speranţa, aşteptarea pozitivă. Fără să sune fals, fără fraze sforăitoare, lipsit de încurajări pompieristice. Fără „Pe ei, pe ei, pe…”. Ceva simplu, care să meargă la inima suporterului, poate chiar a jucătorului care, din întâmplare, între o postare pe facebook şi un skype, ţi-ar putea citi rândurile. Ceva care pentru o zi să nu sune a critică. A prevestire rea. Ceva simplu în care să crezi şi tu, autorul textului.

Suporter ediţie 2016
Nu avem exerciţiul iubirii necondiţionate a echipei naţionale. Asta sună a axiomă, dar trebuie să pornim de la ceva. Să zicem că ne bazăm pe experienţă şi pe observaţii îndelungi la faţa locului. Pe stadion. Este suporterul român dependent de rezultat? Bineînţeles! Este el altfel decât ceilalţi suporteri? Mai degrabă nu, cu observaţia că există şi excepţii fericite. Vezi suporterul englez, britanic în general, care dincolo de beţie şi de capete sparte, are sublima putere de a-şi încuraja favoriţii împotriva rezultatului de pe tabelă. Sfidând realitatea din teren. Noi nu suntem aşa.

Nu trebuie să ne flagelăm din cauza asta, dar putem să ne educăm. Exerciţiul acesta presupune timp şi cizelare comportamentală. Din fericire, mi se pare că suporterul român al echipei naţionale ediţie 2016 arată substanţial mai bine decât omologul lui din anii ’90. Nu perfect, mult mai bine însă. Traiul printre străini nu aduce doar dezrădăcinare şi sacrificii, ci şi un grad superior de civilizaţie.

Instituţia izolării
I-am privit cu lupa pe fani. Să aruncăm o privire şi dinspre teren spre tribune. Au jucătorii echipei naţionale exerciţiul respectului necondiţionat pentru suporterii lor? Sunt ei stimulaţi să dezvolte acest respect, această formă de ataşament? Răspunsul abrupt este nu, iar tonul la tăcere este dat de oamenii care conduc naţionala. Există acolo o cultură a tăcerii şi a izolării care transcede numele selecţionerului ori al preşedintelui FRF. OK, Iordănescu şi Piţurcă au fost şi au rămas campioni ai noncomunicării, ce au făcut însă cei care i-au numit? Suporterii sunt invocaţi ca sprijin în momentele de cumpănă. Mai departe nu întâlnim decât gesturi formale.

Sclipirile, disciplina, inspiraţia. Totul
Aşteptăm pe Stade de France o echipă naţională a României, nu a lui Iordănescu. Aşteptăm atitudine, curaj, orgoliu. Bucuria de a fi parte la debutul unui mare eveniment. Aşteptăm sclipirile de fotbalist autentic ale lui Stanciu, disciplina lui Hoban, dăruirea lui Pintilii, viteza lui Adi Popa, reflexele lui Tătăruşanu, viclenia lui Stancu. Aşteptăm să fim mai buni decât ne arată calculul hârtiei.

Pentru o seară este posibil. Aşteptăm să profităm de faptul că francezii nu au jucat de doi ani un meci oficial la nivel de reprezentativă. Au strălucit în partide amicale, nu au avut însă nicio secundă presiunea rezultatului. Griezmann, Giroud, Pogba, Matuidi, Coman sunt fotbalişti foarte buni. Nu supraoameni. Să le arătăm că forţa grupului nu e vorbă goală! Altfel, ducă-se pe pustii!

Suntem necondiţionat alături de voi. Indiferent ce se va întâmpla. În felul nostru complicat, vă iubim!
Aşteptăm. Vă aşteptăm! z

Comentarii (31)Adaugă comentariu

dan (113 comentarii)  •  10 iunie 2016, 9:44

Pe scurt , asteptam sa-i vedem ca joaca un fotbal curajos . Asta inseamna si tactica si atitudine . Poate mai putin reusite , suntem de acord ca nu avem cea mai talentata generatie . Si mai vrem sa ramanem dupa acest turneu final cu sperante reale pentru viitor . Sa nu simtim nevoia unei reconstructii totale . Si sa vedem doar fotbal la televizor pe toata durata campionatului . Fara breaking news-uri despre oameni care-si ucid semenii . O fi mult ?

Marius (42 comentarii)  •  10 iunie 2016, 9:52

Keseru zicea ca viseaza sa scoata oamenii pe strada in Romanaia... ei trebuie sa-si dea seama ca daca o bat pe Franta diseara, vor scoate oameni in strada la Paris, Londra, Madrid, Roma etc etc... „Hai, băieţi!” :)

Bubucul (52 comentarii)  •  10 iunie 2016, 10:10

Frumos articol! Felicitări pentru tonul delicat din el!

dan_ (1 comentarii)  •  10 iunie 2016, 10:24

Excelent articol! Hai Romania!

Alexutu1 (2 comentarii)  •  10 iunie 2016, 10:29

Bravo!

SORIN (65 comentarii)  •  10 iunie 2016, 10:32

WOW! Sunt impresionat ! Daca n-as fi trecut demult de varsta naivitatii as crede ca commentul meu de ieri a avut oarece efect. Oricum apreciez efortul de a iesi din confortabila zona a criticii si analizei ( confortabila pentru ca ofera posibilitatea de a spune " v-am zis eu") si a intra in zona nesigura a iubirii neconditionate pentru echipa nationala.

Andrei F (698 comentarii)  •  10 iunie 2016, 10:35

,,Aşteptăm sclipirile de fotbalist autentic ale lui Stanciu, disciplina lui Hoban, dăruirea lui Pintilii, viteza lui Adi Popa, reflexele lui Tătăruşanu, viclenia lui Stancu. Aşteptăm să fim mai buni decât ne arată calculul hârtiei.,,Da,asta puteati face de mult timp...Nu stiu de ce si acum parca vi se strepezesc dintii cind o faceti...Uite in ziarul la care scrieti se spune ca Stanciu a fost remarcat de ziaristii spanioli si francezi...Sa credem ca aceia ne induc in eroare?Pina la urma nu este vina lui Chiriches sau a lui Rat ca in tara asta nu sunt jucatori mai buni pe posturile lor...V-ati gindit si asa?

Cristian Geambaşu (913 comentarii)  •  10 iunie 2016, 11:07

@ Andrei F

Nu stiu daca ma compar cu ziaristi francezi si spanioli, dar l-am laudat si eu constant pe Stanciu. Si in articole, si pe la TV. Poate nu le-ati citit/vazut. In schimb, dupa aceste interventii, nu o data, am fost atentionat de „oamenii de fotbal” ca nu ii fac bine, ca pun presiune pe el. Cica asa, daca lauzi un fotbalist cind joaca bine nu-i bine.

luciano (4 comentarii)  •  10 iunie 2016, 11:00

Bravo Cristian! Felicitari pt articol! Sa-l citeasca cine trebuie ;)

Andrei F (698 comentarii)  •  10 iunie 2016, 11:17

Daca si pina acum ati scris si vorbit si de lucruri bune legate de echipa noastra bine ati facut...Poate gresesc si eu am ramas cu cele scrise despre Chiriches...Daca sunt unii care spun ca Stanciu si altii care au mai facut cite ceva nu trebuiesc vazutii pentru ca se pune presiune eu va rog sa-i intrebati pe ceilalti daca atunci cind se critica la unison nu se pune aceiasi presiune...Adica mai putin cu lucrurile bune si din plin cu cele rele?Eu cred ca ar trebui procedat invers...Ati vazut cum in cazul Chiriches se ajunsese ca unii sa se ocupe si de capul lui-asemanat cu al unui animal?...

Bogdan (1 comentarii)  •  10 iunie 2016, 11:26

Subscriu ... si comentez. Acest European pentru mine, ca suporter, este un desert. Vreau sa ma bucur de acest desert, nu unul oarecare, ci unul servit de echpa MEA nationala intr-o sala de gala. Este o onoare pentru mine sa fiu un suporter servit intr-o sala de gala. Indiferent de rezultate imi doresc de la acest desert sa fie servit constiincios. Sustin aceasta generatie de sportivi care, ne place nu ne place - ne reprezinta. Ne reprezinta nu ca si prezenta la Euro, ci ne reprezinta ca si stadiu de performanta al societatii noastre. Nici mecanicii, nici medicii, nici actorii nu mai sunt la fel ca cei din "generatiile de aur". Nu stiu daca cei de astazi sunt mai buni sau mai putin buni. Sunt doar "altfel". Si eu sunt altfel.

observator_federal (32 comentarii)  •  10 iunie 2016, 12:03

"sclipirile de fotbalist autentic ale lui Stanciu, disciplina lui Hoban, dăruirea lui Pintilii, viteza lui Adi Popa, reflexele lui Tătăruşanu, viclenia lui Stancu" - foarte frumos!. Le verificam, punct cu punct, dupa meci. La calitatile legate de fortza fizica nu ati mentionat pe nimeni? Poate ca pe teren, in lupta fizica 11 contra 11, ar fi fost mai utili niste "barbati puternici" asa cum avem (altii) in lot sau lasati pe acasa. Acum insa, "zarurile au fost aruncate" (nimic peiorativ sau aluziv in aceasta expresie...), sau, dupa cum zic de regula fotbalistii nostri in interviuri: "mergem inainte, important este sa ne facem jocul, la sfarsit tragem linia". Hai Romania!

greier4 (1 comentarii)  •  10 iunie 2016, 12:14

Ii iubesti dumneata, poate. Nationala de rugby o iubeste cineva? Nu de alta, dar printe 50 de mii de articole despre semiamatorii astia, ati scris fix 5 randuri despre meciul de rugby, fara sa publicati pe pagina principala.

Andrei F (698 comentarii)  •  10 iunie 2016, 12:45

@observator_federal De ce sa verificam dupa meci?...Poate va juca altcineva bine sau mult mai bine...Inseamna ca daca Stanciu nu va iesi in evidenta nu trebuia laudat ca a jucat 5 meciuri bune la nationala?Poate pleaca in China si nu va mai auzi nimeni de el,poate se lasa de fotbal si iarasi nu se va mai sti nimic de el....de asta trebuie apreciat la fiecare meci lucrurile bune mai ales ca nu sunt asa multe...Si Stanciu pentru mine este doar un nume in care se poate regasi toti jucatorii din seara aceasta...

flanco (1 comentarii)  •  10 iunie 2016, 14:16

intr-un ziar din marsilia scrie ca : ,,e imposibil sa nu batem pe acesti *** ***...." iar la comentarii abunda injuraturile la adresa romaniei si romanilor..tineti cont ca marsilia e un oras incarcat cu straini..sunt enorm de multi africani, arabi, asiatici..in general arabo-francezii si afro-francezii au cel mai urat comportament fata de romani...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

shabsys (1 comentarii)  •  10 iunie 2016, 14:31

In sfarsit ai reusit sa te debarasezi de tonul *** si ai scos un articol decent. Sa vedem ce vei scrie maine, dupa ce (foarte probabil) Romania nu va reusi sa scoata un rezultat pozitiv in fata mult, mult, muuuult mai valoroasei echipe gazda. Cam stiu ce vei scrie.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ionut M. (2 comentarii)  •  10 iunie 2016, 14:43

Ati observat ca pentru prima data presa franceza nu mai foloseste jigniri xenofobe inaintea unui meci cu Romania...?

Jean-Paul (174 comentarii)  •  10 iunie 2016, 14:45

D-le Geambasu, Eu daca as fi in locul dvs as trimite acest articol lui Mos Teaca cu rugamintea sa-l citeasca celor ce vor intra in iarba. Sunt sigur ca ar avea mai nult efect asupra jucatorilor decat bla bla bla-ul selectionerului. Deci, sper ca ati receptat felicitarea mea implicita pentru continutul articolului. Din enumerarea celor de la care asteptati evolutii sclipitoare, oricare dintre noi cititorii au remarcat sau vor remarca, increderea dvs doar in si ex-purtatorii culorii ros albastre. In acest context, sa intelegem ca Andone, daca va fi titular, nu va reusi sa ne faca fericiti? Sau ca Gaman, daca se va apela la el pe parcursul meciului, nu are nici o sansa sa se ridice la nivelul asteptarilor noastre? Si, cu titlu informativ, va spun ca va puneti prea mari sperante in Stancu, Popa sau Pintilii. Sa dea domnul sa ma insel, ca nu m-as supara. O seara buna, va doresc tuturor! P.S.Daca, printr-o minune, vom face diseara egal, va trebui sa-l felicitam in primul rand pe d-l prim ministru Dacian Ciolos, fiindca a negociat strans rezultatul. Nu stiu ce i-ar promite in schimbul acestui egal, dar alta motivatie nu gasesc, oricat de optimist as fi.

Mircea (1 comentarii)  •  10 iunie 2016, 14:56

Sa nu ai in nationala nici un jucator de la echipa campioana mi se pare o jignire la adresa bunului simt si a oricarei logici. Si mai putin inteleg linistea comentatorilor si a suporterilor fata de aceasta anomalie....

ciupi (376 comentarii)  •  10 iunie 2016, 15:01

cand nu astepti un rezultat peste ce astepti, asa gandesc eu, care am o viata in spate, as fi multumit sa jucam in asa fel incat cocoseii sa declara a doua zi "a fost greu, dar ne asteptam sa fie asa". poate ca a fost greu pentru ei ori fiindca au jucat sub asteptari, ori pentru ca i-au considerat pe ai nostri mai buni decat ii consideram noi, fanii in rosu galben si albastru.

Obiectiv (17 comentarii)  •  10 iunie 2016, 15:07

Andrei F, mai usor cu aprecierile la adresa lui Stanciu. Stanciu este un jucator care joaca binisor de maxim un an, in conditiile in care compune lotul stelei de vreo 3 si nu se remarcase anterior (a fost nevoie sa plece grosul echipei steaua, in principal a lui sanmartean, ca sa se evidentieze). Sa nu uitam ca Budescu este cu o clasa peste el, fiind si cel care a calificat Romania la Euro, si sta acasa. Acest Stanciu nu e un jucator rau, dar nici nu exceleaza, fiind genul de jucator care se evidentiaza in anumite meciuri si e de prisos in cele mai multe. Nu e defel de nivelul lui Hagi (doar un necunoscator al fenomenului ar putea face i comparatie). Oricum, HAI ROMANIA!

Andrei F (698 comentarii)  •  10 iunie 2016, 15:54

@Obiectiv Cind a calificat Budescu...?Dupa tine ar trebui sa iesim in strada pentru ca Papp nu a fost luat nici macar de incercare in cantonamentul din Italia...Stii ...Papp este fundasul care intr-un meci a marcat singurele goluri din acea partida...Sa propunem sa-i faca si o statuie?...Treaba cu Stanciu a pornit din faptul ca trebuie sa vedem si ceva bun...Daca jurnalistii spanioli si cei francezi au spus ca este de urmarit poate ca asa o fi...Daca Stanciu va face ceva bun nu stiu sigur dar dupa ultimele care sunt si singurele lui meciuri de la nationala ar putea fi de urmarit...Daca astepti un nou Hagi si tu ar trebui sa mai astepti mult si bine...

ovidiu_3003 (644 comentarii)  •  10 iunie 2016, 16:08

sigur ca asteptam...dar ca deobicei...astepatm degeaba...nu se baga nimic ...niciun gol ...

ovidiu_3003 (644 comentarii)  •  10 iunie 2016, 18:17

de fapt la meciul acesta asteptam un accident ...o intamplare ...un egal ...nimic ...

Octavian Stăncioiu (27 comentarii)  •  10 iunie 2016, 19:26

”Traiul printre străini nu aduce doar dezrădăcinare şi sacrificii, ci şi un grad superior de civilizaţie”. Oribil. Gazeta devine, tot mai mult, o foaie de propagandă antinațională.

Adrian (5 comentarii)  •  10 iunie 2016, 19:46

Va rog mult sa folositi pe pagina principala a GSP prescurtarile tarilor in conformitate cu ISO 3166-1 alpha-3 codes. Este jenant sa vad denumirea tarilor prescurtata precum ROM, ANG, SPA etc. Chiar nu stiu cui sa ma adresez sa faca aceasta modificare!

drcd (1 comentarii)  •  10 iunie 2016, 20:13

Stancioiu ai drepatate insa flotantii tarani asa au fost de cind se stiu ei, slugarnici fata de straini si lipsiti total de caracter si demnitate. N-au avut niciodata prea multa minte, dar acum par sa-si fi pierdut si ultimile cioburi care alcatuiau "inteligenta" lor de care sint atit de mindri desi au distrus total si tara si natia romana. Asta e civilizatia aia mareata: http://www.gandul.info/stiri/un-partid-din-suedia-cere-legalizarea-incestului-si-a-necrofiliei-de-la-15-ani-reactiile-au-fost-dure-ce-urmeaza-legalizarea-sexului-cu-hipopotami-15089547 http://www.theaustralian.com.au/opinion/thought-police-muscle-up-in-britain/story-e6frg6zo-1225700363959 http://www.activistpost.com/2016/05/shock-report-more-americans-killed-by-police-since-911-than-soldiers-killed-in-war.html La unele articole te-ai lovit deja de political correctness-ul promovat de voi *** iar aia care-l folosesc sint spalatii pe creier tot dintre voi. Cind te vei trezi n-o sa-ti convina deloc Geambasule dar o sa fie prea tirziu!

Andrei (222 comentarii)  •  10 iunie 2016, 20:54

Iti revii tu maine daca pierdem, nu-mi fac griji, iar daca printr-o minune invingem, te poti bate cu caramida-n pept cum optimismul tau a turnat plumb in jambierele africanilor. Pardon, francezilor. E win-win, stai bine, monser! :)

ovidiu_3003 (644 comentarii)  •  10 iunie 2016, 21:49

de fapt nu toata Ro tine cu nationala blatista a bucurestenilor ...sunt 30 la suta care nu se uita la meci si din acestia 10 la suta se roaga se venim sanatosi acasa pe 20 iunie ...

Andrei (222 comentarii)  •  10 iunie 2016, 23:53

A castigat selectionata africii

jean (1 comentarii)  •  11 iunie 2016, 2:23

Domnule Cristian, Romania o sa castige cand veniti cu o freza noua. Cand v-ati uitat ultima data in oglina?

Comentează