Zîmbetul de pe malul Pacificului
Simona Halep ne transmite un mesaj de la capătul lumii. Este relaxarea dinaintea încleştării
Sînteţi siguri că lucraţi astăzi?, întreabă un pic nelămurit băiatul de la recepţia imobilului în care avem redacţia. Este ora prînzului, duminică 3 ianuarie. Pe stradă, lume puţină, zgribulită şi grăbită să ajungă în case. La Bucureşti termometrul arată minus 10 grade Celsius, dar aplicaţia de pe telefon te avertizează că „real feel” sînt minus 19. Tehnologia te obligă uneori să afli şi lucruri pe care nu ţii neapărat să le ştii.
Sîntem siguri că lucrăm, da. Nu sîntem convinşi că ne dau afară din casă subiectele, asta este altceva. Nu pozăm nici în victime, nici în eroi fiindcă muncim în zile de sărbătoare, că în portofoliul nostru sîmbetele şi duminicile sînt lucrătoare. Asta este meseria şi, împotriva a ceea ce pot crede unii, o facem cu o plăcere care nu s-a tocit de-a lungul anilor. Dar se poate şi mai şi. De exemplu, colegii de la siteul gsp.ro au avut liber de Crăciun şi de Revelion doar prin rotaţie, acolo nu se închide niciodată. Aşa că efortul lor de documentare, perceput senzorial numai prin zgomotul discret al tastelor, ne ţine în viaţă. Ştirile puţine, cîte sînt, de acolo vin. Bunăoară aceea despre plaja de la Pacific pe care tocmai s-a bronzat Simona Halep. Alături de mama ei şi de antrenorul Darren Cahill. Imaginile care sosesc de la Antipozi arată o Simona zîmbitoare şi relaxată. Nu pare să fie doar o poză care să vîndă o imagine tonică.
Veţi obiecta vizibil iritaţi că ştirea este alta. Un ziar de sport adevărat ar trebui să anunţe cu sobrietate că turneul de la Brisbane stă să înceapă. Aveţi dreptate, întotdeauna evenimentele se văd mai bine de la distanţă. Şi din liniştea căminului în care prezenţa bradului împodobit a devenit cumva anacronică. Într-o lume fără internet, fără reţele de socializare, fără WhatsApp, fără aplicaţii pe telefon şi pe ceasul devenit deştept din deşteptător, în acea lume pierdută, nici mai bună, nici mai rea, ci doar altfel, ei bine, acolo poate că aşa ar fi trebui să arate ştirea. Vorba lui Dan Voicilă, veteranul crainic radio, minutul şi scorul. Numele turneului şi adversarele. Felul în care se prezintă jucătoarea numărul 2 a lumii acum la început de sezon. Fizic, psihic, tehnico-tactic.
Vedeţi totuşi care este frumuseţea poveştii? Pentru că nu ştim cu adevărat cît de pregătită este acum Simona şi cît a recuperat ea după oboseala unui 2015 contradictoriu, fiindcă nu am aflat de tare a schimbat-o colaborarea recentă cu Darren Cahill, devenit între timp antrenor cu normă întreagă, atunci ne bazăm pe mesajul unei poze venite de pe o plajă de undeva de la capătul lumii. La Brisbane vor fi prezente Şarapova şi Muguruza, Ivanovici şi Belinda Bencici, Cibulkova şi Makarova. Şi Azarenka, pe care Simona o poate întîlni în turul secund. Tenisul se trezeşte devreme la început de an, luxoasa lui caravană se pune în mişcare cu un turneu care strînge laolaltă tot ce are mai bun acest sport. Exceptînd-o bineînţeles pe Serena Williams, ea însăşi marea excepţie a tenisului.
Zîmbetul Simonei Halep de pe o plajă din Australia. Mi se pare că este chiar zîmbetul ei. Mai departe trebuie să vină şi tenisul.