Paris, oraşul întunericului

Încă un atentat sîngeros. Şi o legătură nemijlocită cu fotbalul, care iese foarte prost din tragica întîmplare. Cum altfel?

Era un meci de fotbal. Amical. Şi cred că era Evra la minge cînd s-a auzit explozia. Jucătorii au continuat meciul. De parcă cineva aruncase o petardă mai zgomotoasă în afara stadionului. Nimic nou. Fotbalul îşi permite luxul să închidă ochii şi să-şi pună timpane la urechi. Şi să meargă mai departe către nicăieri. Dar despre conştiinţa jucătorului de fotbal, care se măsoară doar după cifrele PIN-ului, altă dată. Sau niciodată, nu avem timp de prostia lor, iar ei nu au timp de noi fiindcă îşi numără banii cîştigaţi pentru că „şi-au rupt picioarele”.

Stadionul era Stade de France şi ţara era Franţa. Să punem timpul prezent? Dar mai este ceva acum cum era înainte?

Evenimentele se derulează dureros. CNN preia de la BFMTV, canalul de ştiri cel mai în vogă din Hexagon. Numerele cresc. Numerele sînt oameni. Oamenii sînt victime. Alţi oameni sînt călăi, dar se consideră mesageri ai mîniei divine. 20. Apoi 30. Peste alte minute suspendate în stupoare şi teroare, 40. La sfîrşit, 60. 60 de morţi în atacul terorist din Paris. Dar este acesta sfîrşitul? Ce se va întîmpla cu cei 100 de spectatori ostatateci din sala de concerte Bataclan? Un concert rock. Un alt concert rock. Forţele antitero din capitala franceză intenţionează să intre în forţă peste atacatori. Spitalele din Paris au declanşat Planul alb de urgenţă.

La televizor apare Francois Hollande, cu aerul lui cel mai grav, deci profund ridicol. Monsieur Hollande tocmai fusese evacuat de urgenţă de pe stadion, unde fusese să vadă ce mărgele mai ouaseră elevii lui Deschamps. Înaintea lui Hollande făcuse o declaraţie şi preşedintele american Barack Obama. Mai degrabă de complezenţă. Rosteşte totuşi cuvintele „atac terorist”. Chipul domnului Obama exprimă tristeţe, dar şi resemnare. Poate este doar o părere. Liberte, egalite, fraternite! Sprijin pentru autorităţile şi poporul francez. La cîteva mii de kilometri distanţă, în ţara cu cei mai mulţi practicanţi musulmani din Europa (poate citiţi romanul „Supunere” al lui Michel Houellebecq), Hollande decretează starea de urgenţă şi anunţă închiderea graniţelor, dar cere conaţionalilor să nu cadă pradă terorii. Ocupantul fotoliului de la Palatul Elysee îşi încheie discursul constipat cu un „Vive la France!” fals ca tot mandatul lui. Mîine vor apărea clonele lui, prim ministrul Manuel Valls şi ministrul de interne Bernard Cazeneuve, care după Charlie Hebdo anunţase că Franţa este pregătită să prevină asemenea atacuri teroriste. Nu era, dar cine mai ţine minte ce spusese el acum 8-9 luni?

Circulă ştirea că un kamikaze ar fi provocat măcar una dintre exploziile de la Stade de France. Dacă aţi uitat cumva, Franţa organizează în vară turneul final al Campionatului European de Fotbal. Sau ar trebui să organizeze. Bineînţeles, nu despre asta e vorba acum. Să-l lăsăm pe Benzema să-şi şantajeze prietenii care postează filmuleţe tîmpite pe net. Prietenii prietenilor lui Benzema ar putea fi printre atentatori. Ar putea fi oricine. Ar putea fi oricine?

Cineva, un invitat telefonic la Digi 24, cred că Matei Vişniec, dramaturg român stabilit în Franţa, spune că Franţa este în război. Şi explică de ce, cu un calm înspăimîntător. Dar doar Franţa?

Update 1

AFP anunță cel puțin 100 de morți la sala de concerte Bataclan. Au procedat francezii ca rușii la teatrul din Moscova?