Jucătoarea ei, nu a noastră
Simona Halep ne linişteşte. Nu este în criză, nu a obosit. Şi, terapie infailibilă, nu citeşte presa

Am convingerea că sîmbătă dimineaţă foarte mulţi amatori de sport au mers la chioşc să îşi cumpere Gazeta Sporturilor, pentru a putea citi interviul dat ziarului nostru de Simona Halep. Preţ exemplar, 2 lei (iată, presa de doi lei!). Sau că alţii, nu neapărat mai tineri, dar mai apropiaţi de relaţia cu PC-urile, tabletele sau telefoanele inteligente, au apelat la ediţia digitală a Gazetei. Fie şi pentru un singur număr, 0,5 euro plus TVA. Acum că am stabilit cine şi cum putea citi interviul, adică toată lumea, mai puţin cei foarte critici, dar care apelează doar varianta gratuită, site-ul GSP.ro, să vedem ce a spus jucătoarea noastră. În legătură cu eliminarea prematură de la Wimbledon, legat de felul în care îşi priveşte cariera în continuare ori apropo de subiectul schimbării dese a antrenorilor.
În primul rînd că aserţiunea „jucătoarea noastră” pare complet greşită. Mai corect ar fi „jucătoarea ei”. Simona Halep spune pe şleau că nu are nici o obligaţie faţă de nimeni din ţară şi că joacă în primul rînd pentru ea însăşi. A amintit ceva şi de fani, de care se bucură că există, a mai pomenit ceva şi de copii, cei care o aplaudă pe unde o întîlnesc, dar în rest, ăia care o critică, pfui! Sinceritatea merită premiată, dar poate fi şi comentată. Uite că mi-a ieşit şi rima! Aşadar, conform propriilor mărturisiri, Simonei Halep nu i se pare că ar fi în criză, nici că la mijloc e vorba de o cădere mentală, ci de o anumită oboseală mentală. Interesantă clasificare, demnă de un tratat de psihologie.
Şi continuă să se psihanalizeze „jucătoarea ei”. Simte nevoia unei reevaluări, a reaşezării jocului în funcţie de adversară, recunoaşte nevoia unei pauze, pe care şi-o va şi lua pînă la turneul de la Cincinnati. Vrea să le facă singură pe toate, dar nu i se pare că ar avea o problemă să asculte sfaturile antrenorilor. Victor Ioniţă? Final de contract, sfîrşit de contact vizual. Daniel Dobre? Vom trăi şi vom vedea. Prea dese schimbări de tehnicieni? Şi alţii procedează la fel. Participarea în turneele de dublu? Un mijloc de progres. Păcat că mijlocul de progres ţine doar un tur.
Odată trecută fierbinţeala care se presupune că ne-a cuprins după înfrîngerea Simonei Halep în faţa cehoaicei Jana Cepelova, rămîn totuşi nişte întrebări. Sau constatări. Vulnerabilitatea jocului ei. Tactică şi pe lovituri deficitare. În turul al doilea de la Wimbledon, Cepelova a fost victima Monicăi Niculescu, 6-3, 6-3 pentru „jucătoarea noastră”. Comentariu cu umor de bună calitate al Monicăi, „fata a avut ghinion că a dat peste mine, nu i-am trimis mingi pe care să le lovească de la şold”. Cunoaştem celebra execuţie slice de forehand a Monicăi, deci nu trebuie explicaţii suplimentare. Ce s-ar fi întîmplat dacă Halep şi Niculescu se întîlneau în turul secund? Greu de spus, dar merită un exerciţiu de imaginaţie. Ce s-ar întîmpla dacă Simona ar citi presa? Fiindcă mărturiseşte, cu o mîndrie a ignoranţei pe care am mai întîlnit-o şi la alţi sportivi, că nu o citeşte. Îşi refuză acest supliciu. Dar află de la alţii, care au grjă să-i spună cînd se scrie „de rău”. Cînd e „de bine”, tăcere, au grijă de asta tot amicii. Şi, în fond, de ce şi-ar amărî ea zilele citindu-i pe nişte amărîţi de ziarişti? Nimic bun, fiindcă oamenii care o critică sînt răi şi „nu cunosc ce se întîmplă în interiorul sportului pe care îl practic”.
Reţinem în final apelul la pozitivism al Simonei Halep. Un apel pe care mai an l-am auzit şi de la Hagi. Să fim pozitivi, să facem bine. De ce nu?, „să ne «simtem» bine”! În concluzie, posibil să ne fi inflamat noi mai mult decît era cazul cu Simona Halep. Aşa se întîmpă cînd îţi pasă de cineva, pui suflet, te implici, cîteodată eşti nedrept. Eu îi promit ceva Simonei, eliberat de presiunea că s-ar putea să o citească sau că ar interesa-o cît negru sub unghie. Şi mă leg că mă voi ţine de această promisiune. Îi voi urmări în continare meciurile, cu interesul omului căruia îi place sportul. Dar nu îmi va mai păsa foarte tare ce se întîmplă, nu voi mai pune suflet. Sau la suflet. Mă voi uita la un meci de-ale ei ca la unul al Andreei Petkovic sau al Christinei McHale, ca să zic aşa. Ceea ce, dacă îmi permiteţi, vă sfătuiesc şi pe dumneavoastră. Închei cu (încă) un citat din Halep fiica. „Perfecţiunea nu există”. Interesant!