Dinamo, o pseudoechipă

Nu te plictiseşti dacă urmăreşti meciurile trupei antrenate de Stoican. Comicăriile fundaşilor fac însă toţi banii!

Fai, Bunoza, Machado, Serginho. În aşteptare, pe banca de rezerve, Andrei Marc. Cu creastă. Şi mai departe, în tribună, speranţa Nedelcearu. Şi, în sfîrşit, dar nu în cele din urmă, accidentatul Du-ri-melll! Pentru cunoscători, dar nu numai, aceasta este defensiva lui Dinamo, titulari plus rezerve. Pentru cunoscători, dar numai pentru ei, alcătuirea apărării dinamoviste în partida pierdută cu 1-0 la Iaşi a fost ultimul semn al decăderii. 4 jucători de import, toţi străini de jocul în 11 contra 11, la o echipă care de-a lungul anilor îşi ranforsase blazonul cu fundaşi legendari. Sînt prea mulţi pentru o enumerare. Să spunem că Nelu Nunweiller a plecat la timp.

Dinamo nu este în criză. Dinamo este în disoluţie. Sau mai degrabă într-un exerciţiu de sinucidere colectivă pentru accederea în paradisul fotbalului pierdut. Ruşinea de la Iaşi trebuie totuşi explicată fotbalistic, nu mistic. Fără ochi daţi peste cap, dincolo de nostalgii blegoase. De ce pe rînd sau împreună Fai, Bunoza, Machado şi Serginho interpretează rolul de clovni pe lîngă atacanţii adverşi? Cine s-a gîndit că Bărboianu ar da randament pe postul de mijlocaş la închidere? În general, cine s-a gîndit că Bărboianu ar da randament pe vreun post al unei echipe de fotbal? De ce a fost transferat Nicolae Grigore, pentru că graseiază drăguţ sau pentru pasele lui de 2-3 metri de-a latul terenului? Ce se întîmplă cu Alexe, care la 25 de ani pare vlăguit şi plictisit ca un fotbalist trecut de 35? Unde este Vali Lazăr cînd intră pe teren? Dar Matei? Dar Rotariu, care crede că este pregătit pentru saltul unui transfer afară? Cu ce, dragă Roti junior, cu picioruşele tale de balerină anorexică?

Chiar şi o pseudoechipă ca Dinamo are totuşi un antrenor. În principiu, antrenorul este acea persoană care îşi pregăteşte fotbaliştii din punct de vedere tehnico-tactic. De partea fizică se ocupă pînă şi pe meleagurile noastre un preparator plătit anume, de latura psihologică ar trebui să răspundă, tot aşa, o persoană calificată. Flavius Stoican vrea să fie şi antrenor, şi mentor, şi dădacă, şi psiholog, şi prieten al fotbaliştilor. Reuşeşte cîte puţin din toate, iar rezultatul final se măsoară în cifre alarmante. Nici un gol înscris în ultimele 4 meciuri. 3 înfrîngeri, un egal şi o victorie, acesta este palmaresul lui Stoican de la revenirea în Ştefan cel Mare. Fără una dintre cele două victorii obţinute cu Teja pe bancă, Dinamo putea intra în hora evitării retrogradării.

După întîlnirea de la Iaşi, pierdută în faţa unui adversar omogen, disciplinat şi dăruit, Stoican a invocat ghinionul. Şi cadourile făcute adversarilor. Despre lipsa de coordonare a fundaşilor, despre ritmul scăzut, pasele chinuite, inexistenţa legăturii între compartimente ori lipsa tonusului fizic, nici o vorbă. Cocoloşiţi cu mesaje motivaţionale de nivelul Săptămînii altfel din şcolile primare, jucătorii nu vor înţelege nimic. Sau vor pricepe că astrele şi arbitrii hoţomani s-au aliniat împotrivă-le.

Stoican nu trebuia înlocuit cu Teja. Părea că încearcă să construiască. Dar dacă tot a fost pus acolo, Teja nu trebuia înlocuit cu Stoican. Şi el mergea pe o idee. O idee nu se coace după o lună, două. Şi nu declari indezirabil un antrenor după 3-4 etape. Sau o faci, dar îţi asumi incompetenţa managerială. Dinamo de azi este expresia finală a acestei incompetenţe. O jucărie trîntită de pămînt de nişte domni Goe pe care mamiţa şi mamiţica i-au învăţat să se bage în fotbal ca să aibă succes în afaceri.