Il Calcio. Vecchio şi corupt
Ne leagă multe de fotbalul italian. Din păcate, multe rele. Corupţia, evaziunea, rasismul. Plus lipsa de implicare a suporterilor.
Parma a primit 34,3 milioane de euro din drepturi TV în sezonul 2013-2014. Bayern Munchen a luat pentru acelaşi interval de […]
Ne leagă multe de fotbalul italian. Din păcate, multe rele. Corupţia, evaziunea, rasismul. Plus lipsa de implicare a suporterilor.
Parma a primit 34,3 milioane de euro din drepturi TV în sezonul 2013-2014. Bayern Munchen a luat pentru acelaşi interval de timp şi tot din drepturile de televizare cu doar 2,6 milioane de euro mai mult. Parma se află în pragul colapsului financiar, Bayern este unul dintre cele mai bogate cluburi din Europa. Bayern defilează în Bundesliga şi în Champions League. Parma este pe ultimul loc în Serie A, iar în ultima etapă de campionat meciul dintre „lanternă” şi Udinese a fost reprogramat din cauză că Parma nu a putut plăti stewarzii. Nici derbyul Sampdoria-Genoa nu s-a disputat, motivul fiind, aţi ghicit, lipsa banilor. O datorie de două milioane de euro a lăsat terenul pradă unei ploi torenţiale: firma care gestionează stadionul „Luigi Ferraris” a invocat restanţele celor două formaţii, refuzînd să întindă prelata de protecţie. Mai ţineţi minte cît de frumos ni se părea „Luigi Ferraris” la Coppa del Mondo 1990 cînd a început partida din „optimi” dintre România şi Irlanda? Şi cum cădeau pe noi zidurile arenei după ce Daniel Timofte rata la penaltyurile de departajare?
Povestea decăderii fotbalului italian nu ar trebui să ne lase indiferenţi. Italia ne-a fost şi încă ne este model, refugiu, sursă de inspiraţie. Pe cînd în România nu erau case de pariuri sportive, Pronosportul comunist propunea 13 partide din Italia, Serie A şi Serie B. Mulţi dintre noi au crescut făcîndu-şi icoane din Milan, Juve, Inter sau Roma. Istoria recentă a fotbalului italian, cvadruplu campion mondial şi deţinător al unui număr impresionant de trofee europene, rescrie cu litere mai apăsate întîmplările din fotbalul românesc. Patroni care nu sînt patroni, mîini băgate adînc în buzunarul statului, insolvenţe şi falimente care să fenteze Fiscul. Căderea lor este mult mai spectaculoasă dată fiind înălţimea de la care se produce, în rest simptomele bolii sînt aceleaşi.
Stadioane îmbătrînite, echipe sărăcite, patroni care fac balet la limita legii şi dincolo de ea. Aşa arată astăzi întrecerea care odinioară era cea mai tare din lumea fotbalului. Prezenţa lui Carlo Tavecchio în fruntea Federcalcio (Federaţia Italiană de Fotbal) este diadema de pe fruntea nobilului bolnav. Eufemistic vorbind, Tavecchio este un personaj controversat. Pe şleau, el este un individ în permanentă trîntă cu Codul penal. Campion al remarcelor rasiste, signor Carlo are la activ nu mai puţin de 5 condamnări începînd din 1970. Fals în acte publice, evaziune, violarea legilor antipoluare. Ca să înţelegem şi mai bine dimensiunea morală a Il Calcio din zilele noastre, să adăugăm că învinsul lui Tavecchio în cursa pentru preşedinţia Federcalcio a fost Demetrio Albertini, fostă glorie a squadrei azzurra şi a lui Milan, om de o probitate exemplară.
Nu avem o morală fiindcă nu avem o fabulă. Avem însă modelul german, care se bazează mai puţin de banii injectaţi de televiziuni şi mai mult pe banii mulţi obţinuţi din vînzarea biletelor de meci, din comerţul la vedere al magazinelor de reprezentare ale echipelor. Din contribuţiile acţionarilor, întotdeauna sub procentul minim de 51% care este deţinut în mod obligatoriu de club. Capitalism social contra capitalism de esenţă mafiotă, cam despre asta este vorba. Unde ne plasăm noi în intriga asta vă daţi seama foarte bine.