Supunerea. Şi atentatul

Fără nici o legătură cu fotbalul. O fi el bucată de viaţă, dar nu are chiar orice întîmplare din Univers o legătură cu Majestatea Sa, fotbalul.

Fără nici o legătură cu transferurile lui Sînmărtean şi Szukala la Al Ittihad. Chiar […]

Fără nici o legătură cu fotbalul. O fi el bucată de viaţă, dar nu are chiar orice întîmplare din Univers o legătură cu Majestatea Sa, fotbalul.

Fără nici o legătură cu transferurile lui Sînmărtean şi Szukala la Al Ittihad. Chiar dacă vorbim despre o echipă din Arabia Saudită.

Dar cu o legătură precisă cu atentatul de la Paris, în care mai mulţi oameni au fost ucişi de un comando jihadist. Victimele erau de profesie jurnalişti şi practicau libertatea de opinie. Asta le-a adus moartea. Unii sînt de părere că jurnaliştii de la „Charlie Hebdo” erau obraznici, ireverenţioşi şi blasfemiatori. Unii susţin că angajaţii săptămînalului parizian au căutat-o cu lumînarea. Şi ei practică libertatea de opinie.

O coincidenţă stranie, ca să nu zic sinistră, a făcut ca exact în ziua atentatului să fie lansat, tot la Paris, ultimul roman al scriitorului francez Michel Houellebecq. Al celebrului şi polemicului Houellebecq. Publicată la editura Flammarion, cartea intitulată „Soumission” („Supunere”) este o ficţiune despre o Franţă a anului 2022, convertită la Islam şi aflată în pragul alegerilor prezidenţiale. În cartea lui Houellebecq, pretendenţii la cea mai înaltă funcţie în Hexagon sînt Marine Le Pen şi un cetăţean francez etnic arab de religie musulmană. Milioane de francezi se încolonează şi merg să voteze împotriva doamnei Le Pen, exponentă a dreptei radicale. „Soumission” este proiecţia unei societăţi adormite, a unei Franţe care se sinucide prin pierderea identităţii. Invitat în studioul „France 2” în seara dinaintea atentatului, Houellebecq a vorbit mai puţin despre semnificaţia cărţii şi mai mult despre libertatea de opinie. Despre libertatea de a gîndi şi de a scrie liber. De-abia apărut, dar deja piratat la greu pe net, romanul „Soumission” a născut reacţii negative în rîndul comunităţii musulmane. Este privit ca o replică peste ani a „Versetelor satanice” ale lui Salman Rushdie. Ştiţi povestea lui Rushdie, condamnat la moarte de ayatolahul Iranului. Apropo, altă coincidenţă. Ultimul număr din „Charlie Hebdo” are pe pagina întîi o caricatură adresată lui Houellebecq şi noului său roman.

Acum aproape o săptămînă, în mai multe oraşe importante din Germania au avut loc mitinguri împotriva „islamizării ţării şi a Occidentului”. Au fost paşnici, nu au scandat şi nu au purtat pancarte instigatoare la ură rasială şi au precizat că nu sînt împotriva musulmanilor. În zilele următoare, în aceleaşi mari oraşe din Germania au avut loc contramitinguri, care au condamnat „nazismul” celor dintîi.

12 oameni au murit la Paris pentru că satirizau violenţa. Unii cred că o căutau cu lumînarea. Asta este lumea în care trăim.