Noul Bănel

Fostul jucător al Stelei şi al naţionalei aşteaptă să dea lovitura. Mai recunoaşteţi personajul? Vi-l mai amintiţi pe Bănel Nicoliţă? Pe fotbalistul Bănel Nicoliţă, nu pe şomerul cu acelaşi nume. „Free agent”, aşa scrie wikipedia, care, ce-i drept, nu este […]

Fostul jucător al Stelei şi al naţionalei aşteaptă să dea lovitura. Mai recunoaşteţi personajul?

Vi-l mai amintiţi pe Bănel Nicoliţă? Pe fotbalistul Bănel Nicoliţă, nu pe şomerul cu acelaşi nume. „Free agent”, aşa scrie wikipedia, care, ce-i drept, nu este nici Biblie, nici înlocuitor de bibliotecă, dar furnizează date elementare credibile despre ocupaţia unei persoane cu notorietate. Cum este şi Bănel, copilul Făureiului, care alerga mîncînd pămîntul să scape de sărăcie. 37 de meciuri pentru naţionala României plus 188 sub tricoul Stelei nu sînt de colea, cum nu era nici transferul la Saint Etienne din 2011, pe cînd eroul nostru avea 26 de ani şi o frumoasă carieră internaţională în faţă. În Hexagon, spaţiu al toleranţei şi al diversităţii.

Bănel Nicoliţă, fotbalist român de etnie romă, om care nu îşi ascunsese şi nu se ruşinase nici o secundă cu originea lui, dimpotrivă, trecuse bărbăteşte şi cu nobleţe peste măgăriile unor galerii croncănitoare. Chemat la comisii ca martor al propriei discriminări, Bănel susţinuse că fusese victima unei crize trecătoare de surzenie. Suporterii spurcaţi la gură primiseră o lecţie, el lua un premiu pentru fair play. Bănel Nicoliţă, fotbalist cu suflet mare, fotbalist harnic, dar şi puţin dezordonat în dorinţa lui nestrămutată de a face mai bine, mai repede, mai mult. Supranumit Jardel sau Bănelinho, Nicoliţă servea drept model nu doar minorităţii căreia îi aparţine, ci şi majorităţii instalate confortabil în clişee.

Vi-l mai amintiţi pe Bănel Nicoliţă? Fiindcă eu am început să îl uit. Mai ales că în locul lui a apărut un personaj scăpat de grija zilei de mîine, parcă şi niţel bourgeois, ceea ce e foarte bine, dar şi un tip mai reflexiv, ceea ce nu e neapărat de bine cînd nu profesezi filozofia, unul care cîntăreşte de vreo jumătate de an dacă să semneze cu o echipă din Ligue 1 sau din altă parte. „Sînt pe lista lui Napoli, aştept un semn”, spune Bănel, care ne mai anunţă că după consultări cu soţia a hotărît să rămînă în străinătate încă 3-4 ani, semn că se prevalează de dreptul oricărei persoane de a-şi decide viitorul, dincolo de patriotismul înţeles ca metodă punitivă. Ce cred că nu înţelege el este că, la aproape 30 de ani, o jumătate de an de inactivitate înseamnă rugină. Şi uitare, ieşire din circuit.

Experienţa lui Bănel în Franţa a început promiţător, dar a decurs şi s-a încheiat exact ca un film franţuzesc contemporan regizat de domnul acela austriac pe nume Michael Haneke, un film vîndut drept genial, o, la, la!, deci fără cap, fără coadă, fără subiect, fără predicat, de la care ieşi cu o accentuată stare depresivă. Ca să fiu mai puţin cinefil, cele 25 de meciuri la Saint Etienne, cu încă 17 apariţii la Nantes, totul pe parcursul a 3 sezoane, nu pledează deloc pentru integrarea fotbalistului Bănel Nicoliţă în circuitul Ligue 1, cu toată simpatia sinceră, dar şi instituţională cu care fusese înconjurat la debut. De aceea mă îndoiesc că fostul mijlocaş de bandă al Stelei şi al naţionalei îşi face un serviciu vegetînd în umbra iluziei că la un pocnet din degete echipe faimoase vor fi la picioarele lui care au încetat să alerge. Nu îl acuz, nu îl judec. Doar că mi-e dor de tînărul acela harnic şi modest care muncea pe rupte pentru o viaţă mai bună. Aveai o viaţă mai bună cînd fugeai în întîmpinarea ei, dragă Bănel. Dacă mă-nţelegi.