Danciu ecumenic

Fostul golgeter din Ştefan cel Mare trebuie să împace şi capra, şi varza. Abia apoi se poate ocupa şi de adversarii din exterior.

Recordurile nu ţin de cald. Asta va fi una dintre primele concluzii la care va ajunge Ionel […]

Fostul golgeter din Ştefan cel Mare trebuie să împace şi capra, şi varza. Abia apoi se poate ocupa şi de adversarii din exterior.

Recordurile nu ţin de cald. Asta va fi una dintre primele concluzii la care va ajunge Ionel Dănciulescu, recent înhămat la munca de antrenor al lui Dinamo. Cît îi vor folosi în noua activitate cele 515 prezenţe în prima ligă românească (record absolut) şi cele 214 goluri marcate în aceeaşi competiţie (al doilea în clasamentul all-time, după Dudu Georgescu) este greu de spus. Poate în planul prestigiului pe care noul A1 de la Dinamo îl are are în faţa noilor lui elevi, dar nu mai mult. Antrenoratul seamănă cumva cu jurnalismul. Este o meserie complicată şi obositoare, dar care pare foarte simplă şi deosebit de lejeră din exterior. Detestată, dar foarte rîvnită şi despre care lumea crede că ar practica-o cu rezultate considerabil superioare decît ale celor implicaţi direct.

Nu am folosit întîmplător participiul „înhămat” şi nu „desemnat” sau „ales” şi bănuiesc că înţelegeţi de ce. Acolo, în Groapă, trebuie să tragi din greu pentru un dram de normalitate. Plus că adversarii apar de unde nu te aştepţi. Din afară, dar şi din interior. Cei din urmă, ascunşi în Calul Troian, fost Spartan, pozează în legende şi lovesc pe la spate. Contează să ştii şi ceva meserie, dar mai important este să ştii să te poziţionezi faţă de oamenii cu putere de decizie. Parte a unui sistem, Stoican a refuzat să explice motivele adevărate ale demiterii sale, lăsîndu-şi rivalii să colporteze. În momentul în care a devenit ireverenţios faţă de un cap al puterii bicefale de la Dinamo, a fost demascat ca plezirist şi veleitar. Mai româneşte, ca habarnist. Cu viteză luminică, fosta tînără speranţă a tehnicienilor cu pedigree canin s-a transformat într-un tip limitat în meserie, care împiedică progresul tehnico-tactic al echipei.

Dănciulescu ştie toate lucrurile astea. De aceea a ales să fie ecumenic, să colaboreze cu toate confesiunile din club. De la ortodocşii vechii ordini pînă la liber-cugetătorii recenţi. Liniştea se procură nu atît cu sacrificii, cît cu compromisuri, aşa că fostul golgeter vrea să fie în relaţii destinse şi cu Constantin Anghelache, şi cu Ionuţ Negoiţă, şi cu Cornel Dinu, şi cu Pîrcălab sau Augustin. Odată obţinută linştea, Danciu va putea începe şi munca propriu-zisă. Dar trecerea de la munca de lămurire la munca muncă este în fond o formă de eliberare. Danciu nu a fost niciodată un om de birou, iar amănuntul că fostul coleg de fapte de arme Claudiu Niculescu a luat startul în meserie ceva mai repede nu este în măsură a-l tempera.

Presimt că rivalitatea dintre cei doi va dărui partide memorabile fotbalului românesc în viitorul apropiat. Mi-aş dori să fie dueluri între oameni cu filosofii ofensive. Pînă atunci, pe Dănciulescu îl aşteaptă o competiţie în care Dinamo a ajuns o echipă tot mai puţin respectată. Aici are de lucrat mult noul antrenor din Ştefan cel Mare, iar asta nu se repară cu ecumenismul.