O nucă verde. Irlanda de Nord
Peste o lună avem prilejul să verificăm valabilitatea cîtorva clişee. Şi să ne luăm o revanşă peste timp Irlanda de Nord este parte componentă a Regatului Unit şi o recunoaşte drept suverană pe Regina Elisabeta a II-a. În Irlanda de […]
Peste o lună avem prilejul să verificăm valabilitatea cîtorva clişee. Şi să ne luăm o revanşă peste timp
Irlanda de Nord este parte componentă a Regatului Unit şi o recunoaşte drept suverană pe Regina Elisabeta a II-a. În Irlanda de Nord domneşte o pace fragilă de la începutul anilor 2000. După decenii de lupte sîngeroase, IRA (Armata Republicană Irlandeză) a încheiat un armistiţiu cu guvernul britanic, transformîndu-se într-o grupare politică numită Sinn Fein, care militează totuşi pentru o Irlandă unită. Catolică prin tradiţie, Irlanda de Nord s-a văzut obligată să recunoască religia anglicană (protestantă) drept religie dominantă.
Fiţi pe pace, acesta nu este însă un tratat de istorie! Dar nu strică să ne cunoaştem şi altfel viitorii adversari din grupa preliminară pentru Euro 2016. Nu-i vorbă că majoritatea oamenilor noştri „din fenomen” nu vor să-i cunoască pe irlandezii cu capitala la Belfast nici măcar din punct de vedere fotbalistic. Motivul? Simplu! În mentalul colectiv, clişeele funcţionează ireproşabil pentru că sînt cel mai uşor de asimilat. Ce spun aceste clişee? Că nord-irlandezii, un soi de englezi second class, sînt jucători cu o voinţă remarcabilă, dar rudimentari din punct de vedere tehnic şi demodaţi din perspectivă tactică, fiind prizonieri ai unui stil de joc vetust. Bine pregătiţi fizic, dar tăietori de lemne. La propriu şi la figurat.
Irlanda de Nord are 9 puncte după primele trei meciuri şi devine principala adversară a României în drumul spre Franţa. Ungaria, Feroe şi Grecia au fost învinse pe rînd de fotbaliştii antrenaţi de M. O’Neill, iniţiala M venind de la Michael şi nu de la mult mai cunoscutul Martin! Fost fotbalist prin modestul campionat din Ulster (denumirea geografic-istorică a Irlandei de Nord), Michael O’Neill are 3 ani de cînd a fost numit selecţioner. Naţionala Irlandei de Nord este o echipă şi cu tineri, şi cu bătrîni. Alături de portarul veteran Carroll (37 de ani) şi de fundaşii Mc Auley sau Aaron Hughes, ambii 34 de ani, îi găsim pe tinerii Ryan McLaughlin (20 de ani), legitimat la Liverpool, ori Shane Ferguson, 23 de ani, de la Newcastle. Ca observaţie de ansamblu, toţi componenţii lotului nord-irlandez evoluează in corpore la echipe mai mici sau mai mari din Anglia sau din Scoţia. Vedeta grupului este fundaşul central Jonny Evans, echipierul lui United, iar omul de gol poartă numele Kyle Lafferty, de la Norwich City.
Nu vom reţine numele acestea aşa cum îl ţinem minte (unii dintre noi) şi acum pe Whiteside sau Quinn de la acel România-Irlanda de Nord 0-1 din 1985 care ne compromitea participarea la Mondialul din Mexic ’86. Dar poate ar trebui să facem un efort. Noi mai mic, cei care pregătesc partida de peste o lună, mai mare. Naţionala Irlandei de Nord este o mini Premier League, chit că nu toţi joacă în superliga engleză. Lafferty şi compania au trecut de la ancestralul kick and run la un fotbal mai aşezat, mai combinativ. Cu trasee studiate, cu ruperi de ritm, cu realizări personale. Aşa i-au bătut pe unguri şi pe greci. Cu stilul acesta proaspăt, care nu şi-a pierdut caracteristicile originare.
Între ei şi noi, noi sîntem cei conservatori. Am rămas fideli aceluiaşi stil speculativ, distructiv şi nespectaculos, în faţa căruia cedează din ce în ce mai puţini adversari. Pe 14 noiembrie avem meci greu, dragi tricolori! Şi drag selecţioner, cine vei fi tu!