Minune, Dodel şi Sînmărtean confirmă!
Trebuia să fie creatorii jocului şi punctele de echilibru ale echipei. Nu au fost decît puncte albastre pe fond verde De cînd InStat a devenit Biblia omului de fotbal, lumea s-a împărţit încă o dată în credincioşi şi necredincioşi. Primii […]
Trebuia să fie creatorii jocului şi punctele de echilibru ale echipei. Nu au fost decît puncte albastre pe fond verde
De cînd InStat a devenit Biblia omului de fotbal, lumea s-a împărţit încă o dată în credincioşi şi necredincioşi. Primii sînt în majoritatea lor oameni de fotbal care se împărtăşesc din potirul indicilor sfinţiţi de calculator: pase complete, recuperări, şuturi la poartă, posesie. Mă rog, tot pomelnicul. Necredincioşii, care pot fi de mai multe feluri – atei ai statisticii, eretici ai procentelor, blasfemiatori ai kilometrilor alergaţi -, au totuşi ceva în comun. În primul rînd, continuă să se uite la meciuri ca şi cînd s-ar uita doar la meciuri. Ca orice păcătoşi, microbiştii ăştia se hrănesc cu plăceri şi cu senzaţii. Invers decît în religia religie, ei cred fără a cerceta.
Evident, liber cugetătorii despre care vorbim înţeleg de cele mai multe ori altceva dintr-o partidă decît enoriaşii agenţiilor de monitorizare a jocului. De exemplu, destui microbişti neduşi la biserică nu sînt convinşi că Sînmărtean este un fotbalist atît de mare pe cît spun cifrele. Şi pe cît pretind cohorte de specialişti-prelaţi, căzuţi în adoraţia unui jucător ajuns la 34 de ani fără vreo mărgică în palmares. Ei, indivizii ăştia pe cale de a fi excomunicaţi, nu văd în „Lucian” decît un fotbalist cu abilităţi tehnice numai bune pentru o întrecere modestă precum Liga 1. Strălucitor în driblingurile de-a latul terenului, vulnerabil din punct de vedere fizic, inabil în tackling şi modest şuteur, aşa îl percep necredincioşii pe Sînmărtean.
Iar ororile liber cugetătoare nu se termină aici. O parte dintre amatorii de meciuri fără subtitrare în cifre au impresia că Tănase „Dodel” este o păcăleală de fotbalist. O farsă de dimensiuni cosmice vîndută drept meteorit care va sfîrteca trupul Planetei Fotbal cu realizările lui din teren. Lent, lipsit de clarviziune, cu o tehnică individuală totuşi peste media ciobănaşilor din campionat, Dodel este considerat de congregaţia dreptei credinţe piesă esenţială pentru angrenajul Stelei şi al naţionalei. Cu cît evoluează mai încîlcit, cu atît curg laudele mai abitir.
Şi cînd nimeni nu mai spera, a venit minunea. După meciul de la Kiev, toată lumea a observat că Sînmărtean şi Tănase au jucat prost. Credincioşii au fost de aceeaşi părere cu necredincioşii. Minune, cifrele au spus ce se vedea şi cu ochiul liber. Totuşi, să ne păstrăm calmul. Să ne îndoim. Să-şi fi băgat Necuratul coada atunci cînd Sînmărtean l-a scăpat din marcaj pe Iarmolenko? Sau atunci cînd, cu două-trei zile înaintea meciului cu Dinamo Kiev, Tănase a făcut kinetoterapie la un club de noapte cu trei domnişoare pînă spre dimineaţă? Nu-i exclus. Mi se pare însă mai probabil că Gâlcă să fi făcut nişte greşeli de alcătuire a echipei, de evaluare a capacităţilor fizice şi psihice ale unora dintre jucătorii lui. Titularizarea lui Tănase şi a lui Iancu, poate şi a lui Papp, introducerea în teren a lui Stanciu şi nu a lui Rusescu. O cunoaştere parcă insuficientă a forţei ofensive a adversarului.
V-o spune, dacă nu v-aţi dat seama, un necredincios care se uită şi peste statistici.