Cum l-a responsabilizat Viorel pe Gabi

Iancu a lovit din nou. Nu în poarta adversă, ci în sticlele de vodcă. Pentru returul cu bulgarii e nevoie de tărie Aţi observat probabil ce le place străinilor în România. De la expaţi corporatişti pînă la fotbalişti şi turişti, […]

Iancu a lovit din nou. Nu în poarta adversă, ci în sticlele de vodcă. Pentru returul cu bulgarii e nevoie de tărie

Aţi observat probabil ce le place străinilor în România. De la expaţi corporatişti pînă la fotbalişti şi turişti, aproape toţi încep cu femeile frumoase şi cu băutura ieftină. Cînd spun asta, un rînjet pofticios le apare pe chip şi simţi cum le curg balele. Vin la rînd apoi în enumerarea dragilor noştri vizitatori, dar la mare distanţă, frumuseţea peisajelor, ospitalitatea oamenilor, bucătăria tradiţională, pelicanii din Deltă şi mănăstirile din Moldova. Noi îi ascultăm cu atenţie şi simţim cum ne creşte inima de mîndrie. Deşi ar trebui să ne revoltăm. Nu admiraţie este în vorbele dînşilor pentru femeia româncă, ci altceva care vine la pachet cu berea ieftină.

Gabi Iancu a comis-o din nou. Gabi Iancu trăieşte în bucăţica de ţară pe care am descris-o mai înainte. Cu fete accesibile şi cu viaţă de noapte tumultuoasă. Gabi Iancu, jucător de fotbal la echipa Steaua Bucureşti, este un cetăţean român cu drepturi egale cu ale oricărui alt cetăţean român. Cetăţenii români cu vîrsta peste 18 ani pot merge conform legii în restaurante, cluburi şi cazinouri fără însoţitor. Iancu are 20 de ani, aşa că nici o problemă. Problema lui Iancu este că el abuzează de dreptul legal şi profită la maximum de programul barurilor pe care le calcă. Mai ales că, atunci cînd eşti fotbalist la Steaua, nu banii lipsesc. În principiu, Centrul Vechi al Bucureştiului este locul ideal pentru sesiuni de comunicări ştiinţifice între copiii de bani gata şi studentele cursului intensiv de la şcoala vieţii de noapte.

Ne ferim să dezvoltăm aici teoria fotbalistului ascet, care trăieşte în renunţare. Nu de alta, dar avocaţii tinereţii dezinhibate de-abia aşteaptă să-i sară în ajutor. Vreau totuşi să ne reamintim un episod recent care i-a avut ca protagonişti pe Gabi Iancu şi pe noul selecţioner al naţionalei României sub 21 de ani, Viorel Moldovan. Fostul golgeter, în prezent un antrenor respectat, cu dragoste de meserie, i-a dat banderola de căpitan lui Iancu. S-a întîmplat înaintea amicalului de succes cu Italia. Viorel ne-a explicat că astfel vrea să-l responsabilizeze. Cînd mi-am exprimat îndoielile în timpul unei scurte discuţii telefonice la DigiSport, antrenorul a părut contrariat, dacă nu cumva chiar deranjat. Totul pe un ton urban, însă. Moldovan este un om civilizat, care are şi avantajul de a fi trăit o importantă perioadă a vieţii printre străini. În ţări unde nu îţi permiţi să lauzi oferta de femele la hectarul de cluburi de noapte.

Nu trăiesc vreo satisfacţie că Iancu mi-a dat mie dreptate, nu selecţionerului. Pilda biblică a fiului risipitor, în cinstea căruia a fost tăiat viţelul cel gras din bătătură, n-a funcţionat. În viaţa reală, oamenii mai trebuie să şi ispăşească pentru greşelile lor, nu doar să fie mîngîiaţi pe creştet. Asta ca să rămînem în registrul biblic. În concluzie, Iancu nu a înţeles nimic. Sau a înţeles că i se tolerează orice, dacă reuşeşte un lob peste un portar norvegian o dată la două sezoane. Iancu nu este irecuperabil, dar va deveni un caz cu complicitatea involuntară a unor persoane bine intenţionate ca Moldovan. O vreme, el trebuia supravegheat, îndrumat, monitorizat. Educaţia nu se face doar cu biciul, dragă Viorel, dar se poate face cu constrîngeri. Cu o interpretare creatoare a învăţămintelor Cărţii Cărţilor. De exemplu, premiindu-i pe colegii cuminţi şi muncitori ai lui Găbiţă cu banderola cea grasă de căpitan.