Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Dream Theater. Între vis şi stare de veghe

S-au întors în România după 12 ani. O viaţă de rocker! Între timp, Portnoy s-a îmbarcat pe un Transatlantic unde codul este bătut de Morse. Tot între timp, chiar înainte şi imediat după plecarea lui Portnoy, instituţia Dream Theater a […]

marți, 29 iulie 2014, 4:55

S-au întors în România după 12 ani. O viaţă de rocker! Între timp, Portnoy s-a îmbarcat pe un Transatlantic unde codul este bătut de Morse. Tot între timp, chiar înainte şi imediat după plecarea lui Portnoy, instituţia Dream Theater a continuat să producă şi să creeze muzică. Greu de spus în ce ordine. Dar momentul scindării nucleului originar Petrucci-Portnoy-Myung trebuie marcat cum se cuvine. Concertul DT de la Bucureşti, parte a „Along for a ride tour” a arătat cum şi în ce fel şi-a continuat existenţa una dintre cele mai marcante trupe de progressive rock din lume. Aş exagera nepermis să zic chiar din toate timpurile? Poate.

Puţini, dar în temă
Dream Theater s-a întors în România după 12 ani. Merita, fără îndoială, un public mai numeros. Aici apare o întrebare incomodă şi foarte directă. Cît de numeros este, de fapt, publicul de rock progresiv din România? Publicul acela dedicat, participativ, nu cel ocazional, cîştigat cu un solo de chitară al lui Petrucci. Nu cumva sîntem mult mai puţini cei care mai prizăm genul ăsta de muzică decît ne închipuiam noi? Fiindcă nu cred deloc în teoria absenteismului de la concert provocată de tandemul vară-concedii. Cine ştia şi voia să vadă/audă live DT, după o pauză de mai bine de un deceniu, nu îşi programa vacanţa peste data venirii lor pe asfaltul de la Romexpo. Bilete au fost din belşug, chiar şi luni seara erai îmbiat cu tichete mai ieftine decît la casă, preţurile acestora nu au fost descurajante, data evenimentului se ştia de acum 5 luni. Nici un alibi, aşadar. Doar ceva decepţie vizuală. Era trist să vezi că la întîlnirea cu LaBrie, Petrucci, Myung, Rudess şi Mangini s-au strîns cu chiu, cu vai 3.000-4.000 de oameni.

Recuperarea timpului pierdut
OK, înghiţim hapul amar. Sîntem sau am rămas destul de puţini. Tipi de toate vîrstele, dar parcă mai mulţi cei peste 30-35 de ani. Este şi ăsta un semn. Alte întrebări. Am fost, noi cei prezenţi, la înălţimea momentului? Dar ei, ei au fost la altitudinea aşteptărilor noastre? Ale noastre, cei puţini şi al naibii de exigenţi. Ne întoarcem la ideea revenirii după 12 ani şi a schimbării lui Mike cu Mike, Portnoy cu Mangini. Studiem un pic şi set listul şi obţinem cîteva răspunsuri. Nu definitive, dar foarte posibile.

Artişti şi meşteşugari

Strict statistic, şi-au promovat consistent ultimul album, „Dream Theater”, de pe care au prezentat 5 piese. Logic, deşi ultima lucrare nu mi se pare cea mai reuşită întreprindere muzicală a lor. Au mai fost încă 5 piese de pe „Awake” (toate incluse în partea a doua a concertului) şi 4 de pe „Metropolis”. De altfel, bonusul (bis-ul) a fost integral „Metropolis”, începînd cu Ouverture 1928 şi încheind cu Finally free. Dincolo de statistică, muzical vorbind asta înseamnă că nimic nu a fost lăsat la voia întîmplării. De la punctualitatea exemplară (au intrat pe scenă şi au început să cînte la ora 20:00), pînă la structura ideatică a concertului. Recuperarea absenţei de 12 ani s-a făcut prin materialul din „Awake” şi „Metropolis”. Saltul în prezentul imediat s-a materializat în cele 5 melodii din albumul apărut acum cîteva luni. „On the back of angels” şi „Breaking all illusions” de pe „Dramatic turn of events” sau „The shattered fortress” („Black clouds and silver linings”) au presărat condimentul necesar peste o evoluţie sclipitoare din punct de vedere tehnic. Totul a sunat impecabil. Rotund, compact, cu forţă. Cu maximă seriozitate în execuţie. Nişte artişti care nu se sfiesc să fie şi meşteşugari în acelaşi timp.

Uzură sau oboseală trecătoare
Dacă există o problemă – bineînţeles, la nivelul lor foarte înalt -, asta este de natură componistică. De inspiraţie, de filon emoţional. Şi cred că, alarmant, a apărut după finalizarea muncii la „Dramatic turn of events”, o lucrare „legendară”, vorba unui bun prieten. Întreprindere la care participase şi Mike Portnoy, dar care a părăsit corabia înainte de înregistrarea albumului. Anunţat cu surle, trîmbiţe şi numeroase postări pe site-ul oficial, „Dream Theater”, proiect în care ni s-a spus că s-a implicat nemijlocit în procesul de creaţie şi Mike Mangini, ultimul album străluceşte în virtuozitate şi suferă vizibil în respiraţie artistică. Poate a fost compus în pripă, poate este un simptom trecător al uzurii. Vom afla ascultîndu-i în continuare. Nu avem competenţa de a-i judeca, dar avem dreptul de fani cu state vechi să ne punem întrebări.

Altfel de omagiu

A fost un concert foarte bun, dar nu pentru toată lumea. Nici măcar pentru toată lumea care ascultă DT. Au lipsit „şlagărele” sau hit-urile din repertoriu. Programatic. Nimic facil, nici un cadou sub forma mărgelelor de sticlă colorată. A fost un spectacol nu pentru amatori, ci pentru fundamentaliştii muzicii Dream Theater. Pentru cunoscătorii profunzi, cu urechi şi minte antrenate. De aceea, îmi permit să aduc un omagiu celor prezenţi, care au reacţionat exemplar la întîmplările de pe scenă. Nu mai zic că este o performanţă să rezişti trei ore de concert în picioare (minus sectorul VIP). Despre efortul lor, care în timpul ăsta au lucrat la cel mai înalt nivel, ce să mai spun! Poate „Strange deja vu”?

VIDEO Dream Theater – The looking glass

Comentarii (34)Adaugă comentariu

Bocanci (54 comentarii)  •  29 iulie 2014, 17:19

Ma mir ca s-au strans si aia 3-4000 de spectatori. Muzica DT nu atrage tinerii, ci pe cei trecuti de 30 de ani, adica cei ce au familie. Pune-te in locul unui familist: ‘nevasta, stai tu acasa cu copiii, ca eu ma duc la concert’. Sau ‘nevasta, nu putem sa mergem in concediu la sfarsitul lunii iulie, ca tre sa-i vad pe DT in concert’. Cei care au avut tupeu sa zica asta au primit niste facalete-n cap si s-au potolit.

paidece (2 comentarii)  •  29 iulie 2014, 17:24

mai multi cei peste 30-35 ani
da e un semn
vin alte gusturi din spate
1989 pustii de 12 ani alearga in fata taburilor si canta
vom muri si vom fi liberi
strigat la inceput cantat la sfarsit
2014 pustii de 12 ani stiu totul de la computer nu de la net e o deosebire f .mare
cei de 18 ani sunt uneori momiti de altii mai mari cu
5 pana la 10 ani sa iasa la manifestatii pro- anti-
organizatorii manifestatiilor sunt ongisti si au in jur
de 30 pana la 35 ani
ce striga si ce canta ei acolo ai auzit nu-i asa ?
plata e cu ziua si la sfarsitul programului ori cu audi ori cu bmw ori hai sa zicem fabia se cauta o terasa cu muzica la moda : ce o sa facem noi cand va … pe voi
in versiune romaneasca si mai des internationala
alte gusturi alte chestii byebye DE TE dute mai…..

Paul Slayer Grigoriu (8 comentarii)  •  29 iulie 2014, 17:30

Da, a fost un concert foarte bun. Insa la capitolul absenteism trebuie sa tineti seama si de faptul ca acum se calatoreste mult mai usor. Eu insumi i-am vazut si in 2009 in Franta, la Hellfest – unde, apropo, pe cativa euro mai mult decat era acum biletul la Golden Circle, am mai avut parte de vreo suta de trupe. Una dintre ele, Queensryche, daca tot e sa vorbim despre progresiv. Dar am fost si aseara.
Tehnic nici nu se discuta, Mangini e foarte bun. Dar Portnoy avea mai multa personalitate, integrata in conceptul Dream Theater. Ceea ce se vede si din faptul ca Rudess insusi mi-a spus intr-un interviu ca, spre deosebire de predecesorul lui, Mangini nu compune. E un executant exemplar. Dar cam atat.
Altfel, dupa parerea mea „A Dramatic…” e singurul album DT care nu spune mai nimic. Ultima creatie pare ca mai aduce o raza de lumina. De gustibus.

Ducu (11 comentarii)  •  29 iulie 2014, 17:50

Concert greu. Plusurile sunt bine punctate de catre tine: virtuozitatea instrumentala individuala. Ca sa facem legatura cu fotbalul, avem valori dar nu mai avem echipa 🙂 Asta cred eu ca este problema trupei actuale aflate parca inca in soc post traumatic Portnoy. Nu e prima oara insa cand i-am crezut terminati, asa ca le acord toate sansele sa ne surprinda placut cu un nou album, pentru ca ultimul…e subtire rau. Aici ajungem si la minusuri. Mi-as fi dorit mai putina promovare de nou album si mai multe piese care au dat continut acestei trupe. Una peste alta un concert pe care nu regret ca l-am vazut, as zice intr-o atmosfera…intima, ca sa remarc si eu numarul mic de spectatori.

Cristian Geambaşu (301 comentarii)  •  29 iulie 2014, 17:50

Paul Slayer Grigoriu

Intr-adevar, de gustibus. Nu este deloc o drama ca nu ne atrag fix aceleasi lucruri la o trupa. Cit despre varianta despre absenteism legata de posibilitatea de a calatori, ader la ea doar partial. Si eu am vazut citeva concerte importante peste granite fara ca asta sa ma dea inapoi de la o experienta similara acasa. Dar nu este bine sa ne dam pe noi ca exemplu

Alter-Ego (16 comentarii)  •  29 iulie 2014, 18:09

Multumesc pentru relatare. Mi-ar fi placut sa fiu acolo.

Dragos (2 comentarii)  •  29 iulie 2014, 19:20

Am reusit sa merg la ei la Budapesta, cu doua zile inainte de Bucuresti si am ramas impresionat de ce au reusit sa cante. Am 22 de ani si ii ascult de pe la 9-10 (i-am ascultat cu tatal meu) si faptul ca i-am vazut in concert a fost un sentiment incredibil, parca nu-mi venea sa cred ca ii vad LIVE si ca se aude ca pe albumele care le-am pus pe ”repeat” timp de 10 ani.

stolo (1 comentarii)  •  29 iulie 2014, 19:56

DT au fost misto la un moment dat. Insa dupa Train Of Thought si Systematich Chaos nu au compus decat variatiuni pe aceeasi tema. Au devenit mult prea predictibili. Muzicieni execelenti, dar fara inspiratie. Metallica au evitat capcana asta prin Load si Reload.

Alex (1 comentarii)  •  29 iulie 2014, 20:12

Totul a sunat impecabil, într-adevăr. Aș spune chiar că au dat mai bine ca acum 12 ani, la Arene, în pofida lipsei lui Portnoy. Totul, în afară de LaBrie a cărui voce cam rupe lanțul atunci când iese din studio. Părerea mea…

Cristian Geambaşu (301 comentarii)  •  29 iulie 2014, 20:30

Dragos
Ma bucur ca esti pasionat de DT. Cred ca ne si cunoastem si impartasim citeva amintiri legate de muzica. Numai bine!

Alex
Nu este doar parerea ta, e o mica problema la LaBrie. Dar luni seara nu a exagerat cu vocalizele si tremolo-ul

quda (1 comentarii)  •  29 iulie 2014, 21:34

Este o muzica mult prea complexa pt generatiile mai tinere de 30 ani. Nu mai pun la socoteala si nivelul lor cultural super-poluat. Eu am auzit de DT imediat dupa ’90 (aveam 14 ani). Altceva atunci… Images & Words… ce vremuri! Acum pe media sunt numai mizerii. Cu regret, dar genul asta de muzica va disparea in 10-15 ani. Vor ramane doar „consumabilele”; Dupa Train Of Thought din pacate s-au pierdut in propria lor arta… „progressive” a ramas doar sintagma, muzica lor e mai degraba stagnanta ca concept pe undeva intre ’95 si 2000.
Domnule Geambasu, ma bucura ca si dvs consumati asa muzica. O sa citesc mai des GSP (recunosc ca e prima data cand intru pe situl ziarului dvs.)

Kendo (45 comentarii)  •  29 iulie 2014, 22:33

@bocanci – aiurea, eu mi-am lasat consoarta cu copilul acasa si am fost la concert. Alta data raman eu cu copilul acasa si merge ea la cine stie ce concert. Nu suntem noi perfecti, dar cred ca asta se cheama „viata de cuplu”. Aiureala aia cu facaletele in cap e din vreo sceneta de Revelion.

Si, ca unul care a cam pierdut legatura cu Dream Theater dupa „Six Degrees”, desi am inceput sa-i ascult de pe vremea lui „Images and Words”, concertul de aseara a fost o mare dezamagire. Stiam ca sunt instrumentisti senzationali, dar eu, ca „amator”, nu „fundamentalist”, asteptam hiturile. Care n-au venit, cu foarte mici exceptii.

emisan (1 comentarii)  •  29 iulie 2014, 23:06

Am avut o mare pasiune pentru Dream Theater…
Practic era formatia care o ascultam zilnic acum 12-13 ani, dupa ce am luat contact cu „Scenes From A Memory” si „Six Degrees of Inner Turbulence”, albume-concept care, din punctul meu de vedere, constituie climaxul muzical al formatiei.
Albumele din ultimii 10 ani, cu mici exceptii si sclipiri, mi s-au parut tot mai mult, sub stacheta ridicata de formatie in anii 90.
Asta poate si din cauza faptului ca incet incet, m-am retras si eu spre „radacini” (Yes, Genesis, Rush, Pink Floyd, King Crimson, Emerson Lake&Palmer, Led Zeppelin, Judas Priest, etcetcetc)
Insa Dream Theater ramane la nivel mondial, probabil cea mai influenta formatie de progressive-metal (nu progressive-rock) din ultimii 100 de ani :).
Cu toate astea, e una din formatiile carora nu le suport interpretarile live. LaBrie in afara studioului este ….. (nu gasesc un cuvant foarte potrivit). E una din cauzele pentru care nu as merge la concertele lor si banuiesc ca mai sunt si altii in aceesi situatie.
Motivul pentru care Dream Theater (si nu numai) nu vor reusi niciodata sa umple stadioanele in Romania, este in primul rand, cultura muzicala extraordinar de slaba a romanului.
Sunt 100% sigur ca procentul ascultatorilor romani de prog/art-rock/jazz este extrem de mic, iar aici ma refer la romanul de 30-60 de ani, cu studii medii-superioare, „crescut la oras” si cu acces la tot ce inseamna media, pentru ca daca extindem esantionul, cifrele devin infioratoare.
Cat despre situatia in randul tineretul interesat de rock, balanta inclina mult mai mult spre genurile moderne/comerciale ale rock-ului.
Chiar daca pare dura exprimarea dar vara si concediile nu sunt decat scuze pentru a acoperi lipsa acuta de cultura muzica si dezinteresul pentru cultura in general, in Romania.

flg (24 comentarii)  •  30 iulie 2014, 7:38

rock= destrabalare, droguri, sex, alcool, plete, nespalati. Slava Domnului ca au fost doar 3-4mii de rataciti, care sa asculte acest gen de „muzica”. Cred ca Taraful Cleante ar fi adus un numar dublu de spectatori. De Fuego nu mai zic.
Gembasule, lasa-ne cu genul asta de „muzica”. Scrie despre sport, chiar daca nu ai talent prea mult.

MA MA (677 comentarii)  •  30 iulie 2014, 8:46

ma-i convins. Ii dau Balaurului sa citeasca, poate ne intelegem sa ma duca la culturalizat.

PS mai bine in picioare. La VIP poate dadeai de Sumudica.

Ionut M. (4 comentarii)  •  30 iulie 2014, 8:49

Subscriu aproape intrutotul la ce ati scris in articolul acesta, mai putin la ideea ca au lipsit slagarele. Care sunt alea? Doar „Pull Me Under” si „Metropolis Pt. 1”? Slagar este si „Space Dye West” sau „Lifting Shadows Off A Dream”. „Pull Me Under” a putut fi auzit acum 12 ani. Nu vad o problema in faptul ca trupa isi mai diversifica playlist-ul, dimpotriva.
Legat de partea cu numarul redus al asistentei, intr-adevar a fost putina lume, cam jumate fata de acum 12 ani, dar poate si pretul putin piperat a dus la asta. Ar fi trebuit ales un pret ceva mai scazut (poate 120 lei la Normal si 200 lei la Golden) pentru a fi un concert cu casa inchisa, ceea ce ar fi dus la o atmosfera mult mai incinsa. Eu ca fan al albumului „Awake” dau nota 10 concertului.

IRONMAIDEN (16 comentarii)  •  30 iulie 2014, 9:33

flg esti mai prost decat selfie-ul

dcc (2 comentarii)  •  30 iulie 2014, 10:46

este metal si nu vad de ce se adauga si denumirea de progress. e mai evoluat un pic insa asta nu-l apropie de genul caruia ii apartin altii prea mari ca sa constituie un termen de comparatie pt DT.
pe linga genesis, pink floyd , yes sau king crimson au mai fost si van der graaf , gentle giant, procol harum, caravan, zappa, focus, hartfield and the north, jethro tull etc. pe vremea respectiva o trupa ca atomic rooster era considerata de mina a 2-a! astazi avem cel mult o mina de epigoni care nu fac altceva decit sa remixeze teme de la cei vechi.
DT este intre scaune: nici prea mult metal si prea putin progress. salile unde vin cei vechi atunci cind o mai pot face sint pline pina la refuz. pina si unii ca britt floyd sint mult mai cautati decit numitul progress de astazi. cine a inceput cu cei enumerati mai sus nu se duce spre ceva gen DT niciodata ci spre jensen, barbieri, torn, karn, sylvian, brook, lanois, rypdal, darling, etc. cu alte cuvinte spre muzica din ce in ce mai multa.
o linie de demarcatie va fi intotdeuna intre bucurestenii vechi si flotantii care au tras orasul in jos din toate punctele de vedere lucru vizibil. cred ca este clar cine erau cei care cumparau ecm-uri in anii 70.

https://www.youtube.com/watch?v=JTVGiLYGOUk

flg (24 comentarii)  •  30 iulie 2014, 11:01

IRONMAIDEN
Trebuia sa ataci ideea, nu persoana. Oricum, unde nu e nici Dumnezeu nu cere. NU faci decat sa-mi confirmi ceea ce spuneam despre categoria de oameni care asculta acest gen de „muzica”.
Dau pariu ca ai plete, porti niste blugi ponositi si umbli cu geaca de piele in toiul verii!
ps: daca scriu iron maiden si droguri, google o sa-mi returneze multe „surprize”.

Cristian Geambaşu (301 comentarii)  •  30 iulie 2014, 12:07

flg

Sa-i tundem si sa-i trimitem in fabrica, la reeducare. Sa-i invatam sa traiasca sanatos, cu mici, bere si manele. Si sa iasa din ei, astfel, omul nou.
Acum pe bune, in general nu este bine sa vorbesti despre ceva din care nu stii decit niste clisee. Ramii la gusturile tale, nu te deranjeaza nimeni

dcc (2 comentarii)  •  30 iulie 2014, 12:46

si nemtii si englezii traiesc cu cirnati bere si tot un fel de manele

https://www.youtube.com/watch?v=X4oQkO2qya8

si de obicei iese cam ce vezi si spune aici:

https://www.youtube.com/watch?v=MXFj-aC-uuQ

omul nou a aparut deja de mult timp in vest si este introdus si in romania asa ca obisnuieste-te cu „civilizatia” c-ati vrut-o nestiind ce este cu adevarat. daca romania a ajuns lumea fostilor locuitori de la sate…..

Kendo (45 comentarii)  •  30 iulie 2014, 13:17

@flg – Dar tu ce asculti, maestre? Uimeste-ne cu gusturile tale elitiste. Pai tu cand spui ca rock=nespalati, alcool, plete, ce idee ataci? E ca si cum as spune eu ca toti cei care fac afirmatii ca ale tale sunt niste cretini limitati. Nu-i cunosc, nu ma intereseaza sa-i cunosc, dar cu siguranta sunt cretini, pentru ca asa zic eu. Pricepi cum vine treaba? Manea placuta! Ca doar n-oi asculta tu Wagner sau Beethoven, sunt prea apropiati de metal (crede-ma).

alin (1 comentarii)  •  30 iulie 2014, 14:01

Salut, Cristi,

Până la urmă tu descrii o problemă generală în România. Oamenii nu mai ies din case, nu mai ştiu să guste calitatea. E jenant că o trupă de mărimea DT a ajuns să concerteze în faţa a 4000 de oameni, când afară strânge 20.000 fără probleme, cu toate că vorbim de o nişă. Din păcate, în România mai prinde doar mainstreamul, iar când vine vorba de rock/metal (orice sub-gen) lucrurile sunt şi mai îngrijorătoare. Uite, Rammstein, o trupă extrem de promovată, a adus maxim 30.000 de oameni anul trecut, o asistenţă foarte redusă. Artmania, un festival excelent anii trecuţi, axat pe Gothic, Doom, Symphonic, a fost nevoit să-şi reducă amploarea. În plus, mai e şi (dez)avantajul festivalurilor de afară, uşor accesibile, excelent organizate, şi unde ai ocazia să vezi multe din trupele preferate la bani puţini.

Ca să închei postul lung, rock-ul şi metalul trebuie susţinut, până la urmă, de fani, de plătitorii de bilete, altfel vom avea din ce în ce mai multe nume mari concertând în faţa unei mulţimi restrânse. Iar de acolo până la lipsa concertelor e doar un pas. Din păcate.

Te salut! Rock on!

PS Haide „U”!!!:)

gica_contra (2 comentarii)  •  30 iulie 2014, 14:09

Eu n-am mai fost la acest concert, pentru ca i-am vazut la Arenele Romane in urma, cu 12 ani. Si bine am facut! Discutand cu prietenii mei, care din lipsa de bani si-au luat bilete la normal, mi-au spus ca sunetul a fost slab. Chiar nu gasim o alta locatie decat acest Rom-Expo?
Portnoy era liantul, creierul si argintul viu al echipei.

andi matahala (4 comentarii)  •  30 iulie 2014, 14:21

mergea un titlu clasic pentru un ziar de sport: ‘mai buni dupa pauza’.

Cristian Geambaşu (301 comentarii)  •  30 iulie 2014, 14:26

alin

Si eu am simtit la fel. Un fel de jena, desi incercam sa gasesc explicatii care sa ne scoata basma curata. Mergem inainte, asta e

andi matahala (4 comentarii)  •  30 iulie 2014, 14:28

n-a fost slab sunetul, poate oleaca prea puternic pentru urechile mele batrane, iar daca din trupa ar fi plecat myung sau petrucci acum ar fi fost destui care sa spuna ca ei erau sufletul, liantul etc

gica_contra (2 comentarii)  •  30 iulie 2014, 14:57

Am folosit termenul de „slab”, ca sa nu zic „s-a auzit prost” in zona „saraca”. Si am mai inteles ca la „bogati” s-a auzit mult mai bine. Asta este situatia in Romania. Nu avem o locatie de concert si ne „chinuim” mereu in betoanele de la Rom-Expo. Portnoy nu se poate compara cu Mangini. Unul e artist, celalalt baterist.

IRONMAIDEN (16 comentarii)  •  30 iulie 2014, 15:17

flg pupa tu femurul sau alte oase sfinte in timp ce impodobesc cei dragi bradul. iron maiden is my religion!

maximuspqr (58 comentarii)  •  30 iulie 2014, 16:13

Maxima scrierea, maxime si comentariile!
@flg-nespalati baiete? Sterge-ti mustarul de pe degete, da salam si gusca mai incet si gindeste. Peste vreo cinci ani sper sa iti dai seama ca ai lasat un comentariu mirlanesc.

Pif (1 comentarii)  •  30 iulie 2014, 23:26

Finuț scris aricolul, fără a vrea să deranjeze și totuși o provocare la comentarii. Îi dau dreptate lu’ Paul Jr. și afirm ca Mangini e un tobar excelent, a se vedea/asculta și cu cine a mai prestat anterior. Însă, a veni și a cânta partiturile lui Portnoy, e destul de nasol și mă refer aici la nivel de imagine. Portnoy era din filmul ăla, avea și un mare plus de carismă. Dar la fel cum l-am acceptat pe Sherinian in locul lui Moore, apoi pe shaolinul de Rudess in locul lor, l-am acceptat și pe Mangini. În altă ordine de idei, faptul că ei in ultimul timp merg mai mult pe conceptual și au ales și un setlist mai puțin „bogat în șlagăre” mai cerne un pic din auditoriu. E ca și cum te-ai duce să vezi Metallica pentru Enter Sandman, sau la Maiden pentru Fear of the Dark. Să fim serioși. Faza cu publicul limitat ca număr e deja fumată de mult, nu are (sau nu cred) legatură cu vara-concediu sau nevastă/concert. Cunosc persoane care mi-au zis (la alte concerte la care i-am întrebat dacă vin): Nu vin frate, ca i-am mai văzut o dată… Iar despre pulifrici care comentează pe teme care nu îi coafează, le-am mai zis, și-ar da-o și la caca doar ca să fie băgați în seamă.

Sorin Camner (4 comentarii)  •  31 iulie 2014, 12:58

Absolut de acord, Cristian. Am stat la 3 metri de tine. Aveam bilete VIP dar bine am facut c-am renuntat la a sta in tribuna aia. Oamenii de acolo pareau c-au venit in alta parte. Mangini e meserias, la batut toba, insa n-are sclipirile lui Portnoy. Numai sa-l fi vazut acum aproape 2 ani, cu Sheenan, MacAlpine si Sherenian, in T4, si iti dai seama despre ce vorbesc. Am fost si acum 12 ani. Sunt fan DT, dupa DP, in copilarie, si IM in adolescenta. Muzica lor este prea elaborata pentru metalisti si, poate, prea heavy pentru cei care asculta prog in general.
Cat despre amatorii di progressive, tot ce-ti pot spune este c-am fost primul abonat din Romania la Prog magazine. Stiu asta pentru ca a trebuit sa ma cert cu compania furnizoare de abonamente timp de 1 ora la telefon sa-i conving sa trimita un abonament in Romania. Asta era in toamna lui 2011. Dupa mine s-a abonat si un prieten de-al meu. Astazi progress-ul este altceva. Si sunt o multime de trupe care canta. Nu le enumar. Ce vreau sa spun este ca, spre diferenta de altcineva care spunea, mai sus, ca-n 10-15 ani o sa moara, eu spun ca progress-ul va continua sa existe. Asa cum, Marillion, prin neo-prog-ul din anii 80, a dovedit ca progress-ul nu murise nici atunci, asa cum sustineau multi. Cat despre DT… Sper ca ultimul album a fost o exceptie si ca, in viitor, vor reveni la nivelul pe care l-am cunoscut in trecut. Ca limbaj muzical. Ca virtuozitate nu-i intrece nimeni.

ionescu (26 comentarii)  •  31 iulie 2014, 13:33

pai cica cea mai numeroasa audienta pe care au avut-o a fost de 20000. poate ca la 3-4 mii nu am fost chiar asa putini

Cristian Geambaşu (301 comentarii)  •  31 iulie 2014, 15:44

Sorin Camner

Asta este, ne ramine speranta ca urmatorul album ne va contrazice temerile. Si ne mai ramine muzica lor de pina acum, evident

Comentează