Mama Dolores și presa

A venit rîndul mamei lui Cristiano Ronaldo să iasă la rampă. Bineînțeles că nu cu un gol galactic precum fiul, ci cu o apariție editorială.

Promit că voi citi pe nerăsuflate cartea doamnei Dolores Aveiro, despre care criticii literari cred […]

A venit rîndul mamei lui Cristiano Ronaldo să iasă la rampă. Bineînțeles că nu cu un gol galactic precum fiul, ci cu o apariție editorială.

Promit că voi citi pe nerăsuflate cartea doamnei Dolores Aveiro, despre care criticii literari cred pripit că este încă un sirop romanțios. Invidia unor tipi lipsiți de talent. Scrisă (totuși) de Paulo Sousa Costa și publicată pentru început doar în Portugalia, “Mama curajoasă”, spune pe înțelesul maselor largi, populare povestea vieții celei care i-a dat naștere lui Cristiano Ronaldo, fotbalist emblematic al începutului de secol 21. 

Printre lacrimile vărsate de coautoare la lansarea cărții s-a înțeles că punctul central al operei este episodul “Avortul”. Orfană, săracă, gravidă și cu încă trei copilași în bătătură, Dolores Aveiro mărturisește că se gîndise să renunțe la sarcină. Doctorul care o avea sub supraveghere s-a opus, așa că Dolores, în pofida terapiei cu bere neagră, a devenit mama Dolores pentru a patra oară. Fără să știe nici măcar Sepp Blatter, fotbalul mondial cîștiga o stea. Din China, unde se află pentru interese publicitare, Cristiano a trimis următorul mesaj: „Vezi, mamă, voiai să faci avort, iar eu sînt cel care întreține toată casa acum”. Bună! 

O lăsăm pentru moment pe Dolores Aveiro să semneze autografe și mergem în Franța. Dăm timpul înapoi două săptămîni și ajungem pe binecuvîntatul pămînt al Hexagonului, chiar în ziua sfertului de finală Franța- Germania. În ajun, partida fusese prefațată cu multe amintiri despre un alt Franța- Germania, dramatica și cu adevărat istorica semifinală a Cupei Mondiale din 1982. Pe ecran apăruseră și vorbiseră nostalgic Tresor, Tigana, Giresse, Battiston. Battiston, victima agresiunii lui Harald Schumacher, portarul de atunci al nemților. Cu trimiși speciali în Brazilia, printre care Luis Fernandez, canalul de știri BFMTV dedicase sumedenie de știri și reportaje evenimentului. Drepturile de difuzare ale meciurilor naționalei Cocoșului Galic erau totuși proprietatea faimosului TF1, care urma să și transmită pomenitul sfert de finală. Ca unul care se desfătase în ‘98 cu comentariile lui Patrick Poivre D’Arvor, Bernard Pivot sau Guy Roux, așteptam un regal al opiniilor înaintea partidei și după sfîrșitul acesteia. 

Ei aș, pune-ți așteptarea-n cui, francofonule! Transformat într-un canal comercial, axat pe emisiuni de divertisment, care seamănă izbitor cu bine cunoscutele formate ale emisiunilor de superaudiență ale celor mai importante canale românești, TF1 a difuzat pînă cu 10 minute înainte de începerea meciului un program în genul „Nevastă pentru fiul meu” plus “Happy hour”. Legătura cu stadionul a fost direct la imnuri, iar comentariul s-a plasat în trena sălcie a jocului băieților lui Deschamps. Apocalipsa a venit însă după ultimul fluier al arbitrului, care consfințea eliminarea Franței după o înfrîngere la limită, 1-0 pentru germani. Fusese un meci plicticos, iar francezii nu arătaseră urmă de revoltă fotbalistică timp de mai bine de 77 de minute, atîtea cîte rămăseseră după golul înscris în poarta lui Lloris de Hummels. Începînd cu veșnica prezentatoare Claire Chazal și mergînd pînă la reporterii frenetici din Brazilia sau din Place de la Concorde, cei care vorbeau la microfonul TF1 mulțumeau fotbaliștilor pentru formidabila performanță. Ton pozitiv, elogii, emoție. Glas tremurat. Dacă nu știai rezultatul, puteai pricepe că ei s-au calificat și că triumful în semifinale, apoi în finală, este iminent. Pe canalul TV al L’Equipe, aceeași șansonetă, în ziarul de a doua zi editoriale elogioase. Singurul loc în care vorbele frumos meșteșugite erau contrazise, caseta tehnică a cotidianului la care (încă) ne uităm ca la o icoană. Note cuprinse în intervalul închis 2-5. Precizare necesară: francezii practică sistemul de notare de la 1 la 10. 

Ne întoarcem spășiți la mama Dolores, căreia îi prevăd un succes literar comparabil cu acela al Mihaelei Rădulescu. Acesta este viitorul media. Îl vom numi generic „divertisment”, deși ar merge la fel de bine „tîmpisment”. Ofilirea spiritului critic al presei sportive (dar nu numai) franceze, care altădată făcea gloria acesteia, vine în prelungire. Și este un semn important despre destinația finală. Este locul în care se plînge din nimic și se rîde la fel. Este mai ales locul în care Opinia și Ideea sînt oaspeți nepoftiți. Știu că mulți se bucură că se întîmplă așa. Și dacă noi, cei puțini care credem că se poate și altfel, nu ne vom revolta, procedînd ca Deschamps și ai lui, ne merităm clickurile și libertățile, și kanaldeurile. Și selfiurile pentru Facebook.