Jucăriile domnului preşedinte

Răzvan Burleanu a început să lucreze la propria discreditare. Iar „disidenţii” îşi freacă mîinile satisfăcuţi.

Aparatul funcţionează. Maşina merge cu motoarele duduind şi, într-un fel foarte ecologic, se alimentează cu combustibil furnizat chiar de cei care constituie obiectul discreditării. Noua […]

Răzvan Burleanu a început să lucreze la propria discreditare. Iar „disidenţii” îşi freacă mîinile satisfăcuţi.

Aparatul funcţionează. Maşina merge cu motoarele duduind şi, într-un fel foarte ecologic, se alimentează cu combustibil furnizat chiar de cei care constituie obiectul discreditării. Noua conducere a Federaţiei de fotbal, care începe să nu mai fie atît de nouă, lucrează involuntar la campania ţintită împotriva ei de camarila rămasă fidelă lui Mircea Sandu. Interesant, în operaţiunea „Curăţaţi-l pe Burleanu!” (a curăţa nu în sens igienic, ci agricol), preşedintele însuşi Răzvan Burleanu s-a implicat activ. Să vedem cînd şi cum.

Burleanu nu a greşit cînd a interzis accesul în Casa Fotbalului a disponibilizaţilor Dumitru Meche Mihalache, fostă eminenţă a protocoalelor (a se traduce ospeţe, nu precepte) sau Didi Prodan, disident al diurnelor federale. Orice nouă putere, indiferent că a fost aleasă sau numită, îşi alege colaboratorii din oamenii de încredere. Ceilalţi pleacă, asta e regula, chit că vorbim despre fotbal, antrepriză de construcţii sau fermă apicolă. Viziunea asta ecumenică pe care încearcă acum să o transmită cei care înainte încingeau grătarul în curtea Federaţiei poate totuşi să prindă la un segment al publicului. Mai ales la cel nostalgic – după tacîmurile de pui, după concediile sindicaliste, după activiştii care dădeau butelii peste rînd cetăţenilor cuminţi. Şi după şefii cu experienţă.

Conceptul de experienţă merită o traducere din română în română. Experienţa de a nu mişca lucrurile, de a le a lăsa să băltească şi de a organiza din cînd în cînd o sindrofie, prin care să le reamintească fidelilor din teritoriu că ei sînt şi vor rămîne baroni acolo. Ce uită Didi Prodan să spună sau poate că nu ştie este faptul că nicăieri în lumea asta foştii angajaţi ai unei societăţi nu bîntuie prin birourile pe care le-au ocupat pînă deunăzi. Eventual să şi conspire împotriva „nevalidaţilor”, care joacă rolul pinguinilor de pe banchiza care tocmai stă să se rupă.

Burleanu începe să lucreze în contul contestatarilor – un termen cumva prea pretenţios pentru nişte inşi deposedaţi de privilegii şi care luptă acum disperaţi să şi le recupereze – atunci cînd se comportă precum copilul rămas singur în magazinul cu jucării. Supraexpunerea la evenimentele internaţionale, continuată cu apariţia în trening la cantonamentul tricolorilor, la masă, la antrenamente, la jocuri. Se simte în acţiunile acestea de socializare şi un apetit pentru putere care creşte zilnic. Aici se vede adevărata lipsă de experienţă. Cînd vrei în 3 luni să recuperezi un avantaj pe care celălalt şi l-a construit în 25 de ani. Dar poate că politica paşilor mărunţi este demodată şi unul dintre principiile fundamentale învăţate de preşedintele Burleanu la Colegiul Naţional de Apărare este să nu dai adversarului timp să respire. Vom vedea.

Povestea celor 3 mandate pe care noul statut le prevede pentru preşedintele FRF este o modificare cu dedicaţie a regulamentului. Dacă a fost sfătuit, a fost sfătuit prost. Dacă a procedat aşa de capul lui, e de rău. Şi uite că am greşit mai devreme: poţi să recuperezi în 3 luni ce a făcut altul în două decenii şi jumătate! Iar aici nu-i loc de explicaţii, ci doar de noi plimbări. Răzvan Burleanu tocmai a plecat în Brazilia, la Congresul FIFA.