De ce îl susţine Burleanu pe Alin Petrache

Există o legătură specială între şeful fotbalului şi cel al rugbyului. Dincolo de stindardul politic pe care îl flutură. Este apartenenţa la sistem. Sistemul puterii transpartinice

Răzvan Burleanu este preşedintele Federaţiei Române de Fotbal. Alin Petrache este preşedintele Federaţiei […]

Există o legătură specială între şeful fotbalului şi cel al rugbyului. Dincolo de stindardul politic pe care îl flutură. Este apartenenţa la sistem. Sistemul puterii transpartinice

Răzvan Burleanu este preşedintele Federaţiei Române de Fotbal. Alin Petrache este preşedintele Federaţiei Române de Rugby.

Dacă s-ar fi născut acum două secole, peste Canalul Mînecii, Răzvan Burleanu şi Alin Petrache s-ar fi bătut pe funcţia de preşedinte al RFU (Rugby Football Union). Pe atunci, fotbalul şi rugbyul erau unul şi acelaşi sport. Se juca şi cu mîna, şi cu piciorul.

Dar Răzvan Burleanu şi Alin Petrache nu s-au născut acum 200 de ani. Burleanu are 29 de ani, iar Petrache, 37. La 34 era ales şef la rugby şi vicepreşedinte în COSR. Doi oameni tineri care conduc două federaţii sportive-cheie din România.

Preşedinte şi redactor-şef
Răzvan Burleanu susţine candidatura lui Alin Petrache la şefia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Noul şef al FRF şi-a precizat candidatul preferat la ultima conferinţă de presă. Fără să fie întrebat. Cînd fusese întrebat despre felul în care conduce Alexandru Deaconu Comisia Centrală a Arbitrilor, Burleanu i-a băgat în şedinţă de sumar pe reporterii Gazetei prezenţi la Casa Fotbalului. „Ar fi cazul să publicaţi interviul cu Deaconu, fiindcă aveţi acolo toate răspunsurile”. Interviul a fost publicat între timp. Totuşi, răspunsurile lui Deaconu nu ne lămuresc deloc de ce un arbitru de 39 de ani, ca George Rădulescu, este promovat în eşalonul de elită, ca mare certitudine. Nici din ce cauză Horia Mladinovici a făcut saltul de la Liga 3 la Liga 1  în 6 luni, pentru ca după alte 6 luni promovatul la excepţional să fie în topul greşelilor comise.

Neamul Burlenilor şi Petrăcheştilor
Răzvan Burleanu şi Alin Petrache. O poveste emoţionantă despre succesul timpuriu. Despre doi tineri care au ars etapele. Doi bărbaţi ambiţioşi care cunosc afirmarea în carieră la vîrsta la care alţii încă îşi finalizează studiile. Burleanu şi Petrache par candidaţii ideali pentru un film american ai cărui eroi ajung conducătorii unei multinaţionale la un an după angajarea ca paznici. Viaţa bate însă filmul dacă sînt îndeplinite nişte condiţii. Ce îi leagă, de fapt, pe cei doi? Carierismul, ambiţia? Gustul pentru putere? Inteligenţa dublată de oportunism şi viclenie? O formă de curaj interpretată de ceilalţi ca inconştienţă? Cu siguranţă că da. Dar mai trebuie ceva, fiindcă sute de mii de tineri şi tinere au ambiţii şi visuri la fel de îndrăzneţe. Şi nu reuşesc. Sau, în cel mai fericit caz, reuşesc să fie subalternii Burlenilor şi Petrăcheştilor care funcţionează în zonele puterii indiferent de chipul acesteia.

La înalte şcoli, ai noştri tineri absolvă
Ce este acest ceva care ţine loc de paşaport universal? Hai să-l numim apartenenţa la sistem. Sistemul puterii. Cercul în care odată recrutat/intrat/îndrumat/educat, beneficiezi de porţi deschise. De pîrtie curată acolo unde alţii nu întîlnesc decît obstacole. Înainte de a fi ales preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu a făcut parte din Administraţia Prezidenţială, la departamentul pentru minorităţi. Absolvent al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Burleanu mai fusese angajat al Comisiei Juridice a Parlamentului României. Într-un articol anterior („Ce vrei să fii cînd vei fi mare, Răzvan Burleanu?”) observam o serie de similitudini izbitoare între ascensiunea şi cariera politică a preşedintelui Republicii Franceze, Francois Hollande, şi traseul de pînă acum al lui Burleanu. Hollande e şi el un produs sută la sută al sistemului puterii din Hexagon. La bază, celebra şcoală ENA, echivalentul francez al SNSPA.

În recuperarea timpului pierdut
Petrache a pierdut ceva timp faţă de Burleanu fiindcă a avut şi o carieră semnificativă de rugbyst. Coincidenţă sau nu, exact ca Octavian Morariu, pe care vrea (trebuie?) să îl înlocuiască la conducerea COSR. Dar Petrache a recuperat spectaculos. Triunghiul Petrache (tatăl)-Bittner-Cocoş, vector important în lumea afacerilor care a baleiat între PDL-ul băsist şi PSD-ul lui Năstase moştenit de Ponta, i-a asigurat o ascensiune la fel de rapidă ca a colegului de la FRF. Lector universitar doctor în 2005, la doar 31 de ani. Apoi, secretar general adjunct la COSR între 2005 şi 2008, iar din 2009, şef peste FRR şi vice al ANST. Ce tur de forţă!

Puterea de dincolo de putere
Teoretic, Burleanu şi Petrache aparţin unor grupuri rivale din sfera puterii. Primul este perceput ca apropiat al fidelilor preşedintelui României, al doilea ca PSD-ist, fiind chiar deţinătorul unui mandat de deputat al principalului partid de la guvernare. În practică, ei sînt membrii aceleiaşi echipe. Una extrem de exclusivistă. Sistemul căruia îi aparţin – cît de ocult sau cît de prozaic e riscant de spus – este transpartinic. Asta trebuie să reţinem! Asemenea personaje, inclusiv oameni de altă dimensiune cultural-intelectuală, gen Mihai Răzvan Ungureanu, nu ţin de un partid sau de o ideologie. Ei sînt soldaţii unei cauze mai înalte. Puterea de dincolo de putere. De dincolo de alegeri democratice.

Teoria vremurilor grele
Un bun prieten are o vorbă mare. „Am trăit vremuri grele”. Vorba asta ne-a însoţit în prin Europa, peste tot pe unde ne-au purtat paşii pe drumurile fotbalului. Cuvintele amicului meu vor să spună că am văzut, am trăit şi am înghiţit atîtea înainte şi după Decembrie ’89 că puţine lucruri, fapte sau evenimente ne mai pot lua prin surprindere. „Am trăit vremuri grele” rezolva în cheia umorului mucalit o mulţime de situaţii absurde de care te loveai pînă şi în inima Europei civilizate. Fiind foarte tineri, Răzvan Burleanu şi Alin Petrache nu au trăit vremuri grele, ceea ce nu-i deloc o lipsă. Nu te califică în vreun fel dacă ai mîncat salam cu soia şi conserve de fasole cu vagi urme de ciolan. Dimpotrivă, este un avantaj. Noi, supravieţuitorii vremurilor grele, trăim cu senzaţia că urmează tot vremuri grele. Cu ei la conducere.