Cadoul din Bulgaria

Prezența lui Dimitrov la București a fost un eveniment. Pentru cei care iubesc tenisul. Pentru toți cei care știu să recunoască întîlnirea cu un campion.

Grigor, un tînăr din Bulgaria. Merge ușor legănat. Sub tricoul cu dungi colorate ghicești mușchii […]

Prezența lui Dimitrov la București a fost un eveniment. Pentru cei care iubesc tenisul. Pentru toți cei care știu să recunoască întîlnirea cu un campion.

Grigor, un tînăr din Bulgaria. Merge ușor legănat. Sub tricoul cu dungi colorate ghicești mușchii supli, bine antrenați. Este înalt și longilin. Mai înalt și mai subțirel decît pare la televizor. Toți părem mai scunzi, mai grași și mai bătrîni pe sticla televizorului. 

Parantezele picioarelor te avertizează că s-a născut să fie sportiv. Să alerge natural. Dacă nu se apuca de tenis îndemnat de un tată care i-a pus racheta în mînă la 4 ani, putea să fie fotbalist. Sau hocheist, baschetbalist, voleibalist. Sau tot ce voia el. Are o elasticitate subînțeleasă în mișcări, de motan care își pîndește prada de sub ochii migdalați. Cu privirea asta șăgalnică a creat o breșă între numărul 1 și numărul doi din ierarhia WTA. Alta decît punctele din clasament.

Antidot împotriva plictisului
Grigor Dimitrov este, evident, mai mult decît actualul iubit al Mariei Șarapova și fostul iubit al Serenei Williams. Este mai mult decît locul 16 în ierarhia ATP a zilei. Dimitrov este promisiunea că tenisul nu se va cufunda în plictis de moarte după retragerea lui Federer. Promisiune la 23 de ani? Nu e prea tîrziu, nu a pierdut cam mult timp pe ruta afirmării și a escapadelor amoroase? 

Cunoscătorii ne asigură că nu, argumentînd că a trecut vremea copiilor minune. Așa cum s-a stratificat acum circuitul băieților, este greu de presupus că vreun Borg sau vreun Wilander vor erupe fără preaviz în anii care vin. Statistica seacă spune că toți cîștigătorii de Grand Slam din jucătorii aflați în activitate s-au născut înainte de 1990. Roger Federer însuși, cel pe care ar urma Grigor să-l moștenească, a început să cîștige cu adevărat cam pe la 22-23 de ani. 

Profil de campion 
Lumea, alta decît aceea anonimă și pasionată, care vine în tribune la mijloc de săptămînă să vadă tenis la Arenele BNR, se întreabă malițios. Și, în fond, ce mare vedetă și bulgarul ăsta care se crede și mare crai pe deasupra? De ce Grigor Dimitrov? De ce tocmai el? Să încercăm un răspuns. Pentru că, stimați tenismeni și tenismene, sub carcasa de fante din Balcani, băiatul acesta are rasă de mare jucător. Asta se simte de la prima lovitură, de la întîiul pas făcut pe teren.

Ușurința și fluiditatea loviturilor nu se antrenează. Grigor știe să facă de toate. Este imaginativ. Agresiv de pe fundul terenului, nu pregetă să vină la fileu cînd are ocazia. Rafinamentul voleurilor lui desfată priviri oricît de pretențioase. Forehandul inside-out pare un banal exercițiu de stretching, slice-ul o armă parșivă, pe care o folosește doar pentru a ieși din corzi, atunci cînd adversarul crede că îl are în mînă. Are un serviciu puternic, variat și mai ales constant. Reverul cu o mînă este bijuteria din panoplie, capitol la care se plasează, mi se pare, peste idolul Roger, dar puțin sub maestrul absolut, Stan Wawrinka. 

Goran înainte de Grigor
Prezența lui Grigor Dimitrov la București este un cadou și amintește cumva de povestea pe care a spus-o Goran Ivanisevici la începutul anilor ’90. La fel ca Grigor, Goran era un actor de alt calibru decît acela al “zguriștilor” muncitori și tenace veniți la București pentru agoniseală de puncte&bani. Amatori de clișee, mulți vedeau în Ivanisevici un foarte bun jucător de serviciu-voleu. Și cam atît. La o privire mai atentă, dincolo de dum-dum-urile serviciului, descopereai stofa neșifonabilă a marelui jucător. Ușurința, imaginația, plăcerea. Și o formă de risipă proprie oamenilor care nu trăiesc numai din transpirație. De aceea, cred că ar trebui să ne bucurăm cînd întîlnim astfel de sportivi. Îi găsești tot mai rar pe bulevardele strident luminate ale marii performanțe. 

Frumusețea ca miză
Acum, la sfîrșit de aprilie 2014, nu știm cît de sus va urca în clasament Dimitrov. Oricum, nu sîntem calificați să facem profeții. Poate că amicul nostru chiar va călca pe urmele lui Federer, deși bulgarul nu are tenacitatea cinică a elvețianului în vis-a-vis-ul cu propria carieră. Poate că Dimitrov va rămîne un jucător redutabil, care dă culoare circuitului. Un cui în talpa greilor care nu știu de glumă. 

Succesul este o noțiune volatilă. Iar drumul spre vîrf, o aventură. Frumusețea tenisului pe care îl propune Dimitrov este miza reală. Pentru că nu mi-ar plăcea deloc ca în viitor să fiu doar contemporanul lui Milos Raonic, Kevin Anderson sau Marin Cilici.