Poate prea mult

Răzvan Burleanu îşi face echipa din oameni tineri, ambiţioşi şi competenţi. Pepinierele predilecte? Gazeta şi Ajax.

Probabil că într-o bună zi Gazeta va da şi antrenorul echipei naţionale de fotbal. Pînă atunci, i l-am livrat preşedintelui nou ales al federaţiei […]

Răzvan Burleanu îşi face echipa din oameni tineri, ambiţioşi şi competenţi. Pepinierele predilecte? Gazeta şi Ajax.

Probabil că într-o bună zi Gazeta va da şi antrenorul echipei naţionale de fotbal. Pînă atunci, i l-am livrat preşedintelui nou ales al federaţiei pe directorul de comunicare. Colegul nostru Gabi Berceanu a semnat în timp record contractul cu FRF, iar Gazeta, ca orice club mare de pe lumea asta, nu a pretins daune ori clauze de reziliere. Răzvan Burleanu nu s-a mulţumit însă cu Berceanu, dorindu-l şi pe Răzvan Luţac în echipa lui, care creşte ca Făt Frumos plus Ileana Cosînzeana la un loc. Din perspectiva noastră, a celor de la Gazetă, ăsta era un dublu atentat la departamentul reporterilor speciali. Norocul ţine însă şi cu cei care se încăpăţînează cu printul. După o noapte în care a oscilat între borcanul cu miere al New FRF şi lingura cu fiere 7 zile din 7 a gazetăriei sportive, Răzvan a ales a doua variantă. De unde rezultă că există încă oameni care îi preferă ca şefi pe Ioaniţoaia şi pe Tolontan, şi nu pe Burleanu.

Am reţinut complimentele directorului de comunicare al FRF adresate fostei sale echipe. „Climatul profesionist şi aparte al Gazetei” de care vorbeşte Gabriel Berceanu este o realitate cît se poate de cotidiană. Şi de incomodă. Asta trebuie să reţină noul oficial pe probleme de comunicare al federaţiei. Îl cred pe cuvînt că îi pasă „poate prea mult” de fotbal, dar dacă el îşi închipuie că între FRF şi noi va creşte un pod de flori pe care vor dansa laolaltă reporterii cu funcţionarii de la Casa Fotbalului, înseamnă că ori este un naiv incurabil (şi nu este!), ori a intrat în retorica diplomaţiei de sorginte senepeapistă a recent înscăunatului prezident.

Gabi Berceanu ştie la ce s-a înhămat. Ştie la ce a renunţat, ştie şi mai bine ce a cîştigat alegînd să lucreze la comandă într-o meserie care îşi cere libertatea în fiecare secundă. Bănuiesc şi că a plecat spre un mai bine material care să compenseze constrîngerile funcţiei de instrument mediatic al preşedintelui FRF. Editorialele vor deveni literatură de sertar, anchetele, amintiri dintr-o viaţă anterioară. Iar poeziile, un refugiu virtual. Sînt convins că Gabi se va strădui să facă din federaţie un partener modern pentru presă. Ideea asta a parteneriatului sună frumos, dar este o utopie fiindcă nu funcţionează la reciprocitate. Aşa că noi nu îi putem promite mare lucru. Poate doar că va găsi în foştii lui colegi observatori obiectivi şi investigatori redutabili. Mă feresc să folosesc cuvinte definitive de genul „necruţători” sau „nemiloşi”. Sună imatur. Şi foarte caraghios.

Iar acum, după ce v-am demonstrat cum este să te răsfeţi în viaţă fiind ziarist şi cît de ingrat e să fii director de comunicare, o foarte scurtă privire spre alt posibil membru al echipei lui Burleanu. Care tinde să fie o Steaua în rezervă. Vorbim despre George Ogăraru, antrenor la formaţia secundă a lui Ajax Amsterdam. Nu-mi displace răgazul pe care şi l-a luat fostul internaţional înainte de a răspunde ofertei de la FRF. Şi nu voi dezvolta teoria Paradisului de la Amsterdam prin antiteză cu Iadul de la Bucureşti. Ogăraru are de ales între un proiect fotbalistic autentificat de performanţă şi încercarea de schimbare a unor oameni tineri care au avut abilitatea de a pune mîna pe putere. Ceva îmi spune că George va da lăncierii pe suliţele schimbării fluturate la Bucureşti.