Laşul şi stăpînul
Astra ne prezintă ultimul model de succes în fotbal şi în afaceri. Luaţi aminte, fiindcă ăsta e viitorul care bate la uşă!
Valerică Găman este un laş. Asta spune patronul lui, dar nu trebuie neapărat să-l credem. Patronii sînt oamenii […]
Astra ne prezintă ultimul model de succes în fotbal şi în afaceri. Luaţi aminte, fiindcă ăsta e viitorul care bate la uşă!
Valerică Găman este un laş. Asta spune patronul lui, dar nu trebuie neapărat să-l credem. Patronii sînt oamenii cu bani, nu deţinătorii din oficiu ai valorilor morale. După cum nu e obligatoriu că nefiind un laş, Valerică este musai vreun erou. Valerică Găman este doar un jucător de fotbal aşa şi-aşa sub contract cu Astra Giurgiu.
Fundaş central de meserie, Găman a făcut şi obiectul mai multor convocări la echipa naţională. Asta datorită faptului că se bucură de protecţia şi de simpatia lui Victor Piţurcă încă din vremea în care actualul selecţioner antrena la Craiova lui Mititelu. Răscumpărat de nea Piţi în contul unor datorii neonorate de nea Adrian, Valerică este şi acum în aria de interes a lui Piţurcă. Ceea ce explică nepotrivirea dintre ce vedem pe teren la fundaşul Găman şi ce ni se spune că ar reprezenta el în realitate.
Valerică Găman este un fundaş central mediocru, pe care îl recomandă fizicul, dar îl trădează lipsa însuşirilor specifice postului. Nu are nici forţă, nici tackling, nici detentă, nici viteză. Nici răutatea naturală în lupta cu adversarul direct. Doar plasamentul bun îl mai scoate din încurcătură. Toate defectele astea au ieşit la lumină în timpul derbyului Steaua-Astra. De unde şi reproşurile antrenorului. Şi ale patronului Ioan Niculae. Care nu s-a sfiit să îi lege jucătorului şi o tinichea de picior. „Laş”. Patronul care este mai mult decît patronul unei echipe de fotbal. Ioan Niculae este stăpînul acesteia.
Dacă ar trebui să ne sperie ceva în toată povestea, asta este atitudinea de stăpîn absolut a acestui domn foarte bogat. Poate cel mai bogat dintre români. Atît de bogat încît îşi tratează salariaţii cu generozitatea destinată servitorilor. Salariaţi-servitori plimbaţi la nevoie cu vaporul şi aduşi la meci fără să fie nevoiţi să-şi plătească biletul, care bilet fusese tipărit la preţul de 100 RON bucata doar pentru „golanii” de la Steaua. Fiecare zi nouă de capitalism românesc ne mai învaţă ceva. Lucruri pe care nu le înveţi la şcoală. Cinismul, dispreţul, trufia.
Ştim sau ştiam ce fel de echipe sînt Steaua, Dinamo, CFR, Vaslui. Cum se finanţează, cum îşi tratează angajaţii. Probleme, tensiuni interne, promisiuni, vorbe mari. Dar acum gata cu amatorismul! Acum, începem să descoperim cum funcţionează treburile şi la un club ca Astra, acolo unde patronul i-a luat locul lui Dumnezeu şi împarte prime de Crăciun în locul improbabilei nemuriri. Pare să fie o întreprindere pe profit. Mai contează altceva?