Piţurcă, un scriitor

Raportul de activitate prezentat de selecţioner este o operă literară în toată puterea cuvîntului

A văzut de curînd lumina imprimantei o lucrare aşteptată de mulţi români. Opera intitulată neutru „Analiza echipei naţionale pe perioada 01.07.2011-19.11.2013” (data ultimului joc din barajul […]

Raportul de activitate prezentat de selecţioner este o operă literară în toată puterea cuvîntului

A văzut de curînd lumina imprimantei o lucrare aşteptată de mulţi români. Opera intitulată neutru „Analiza echipei naţionale pe perioada 01.07.2011-19.11.2013” (data ultimului joc din barajul cu Grecia) este de o importanţă fundamentală. Atît pentru soarta fotbalului românesc, cît şi pentru destinul limbii române. Autorul, Victor Piţurcă, a avut încercări anterioare, sublimate însă în nuvele sau povestiri de o pagină, o pagină şi jumătate sub titluri timide gen „Raport de activitate”.

Eliberat de complexele inerente ale debutului, selecţionerul-scriitor şi-a dat însă acum adevărata măsură a forţei verbului, adverbului şi proverbului într-un miniroman de 31 de pagini. Şi dacă o editură serioasă va pune mîna pe drepturile de autor, aflate vremelnic la FRF, va da lovitura. „Analiza” lui V. Piţurcă este un produs literar peste „Castelul, biblioteca, puşcăria. Trei vămi ale feminităţii exemplare”, cartea lui Dan C. Mihăilescu atît de prizată în mediile intelectuale româneşti. Prin forţa argumentelor, dar mai ales prin umorul devastator (şi involuntar), „Analiza'” lui Piţurcă bate poveştile uneori siropoase şi alcovoase cu doamne celebre din istoria României. Fiindcă la nea Piţi e vorba despre povestea unor bărbaţi care au străbătut Golgota necalificării la un baraj de Cupă Mondială.

Şi pentru că nimic nu pledează mai bine decît cuvintele/rîndurile autorului însuşi, iată în premieră cîteva citate revelatoare, extrase în special din partea finală a operei. Acolo unde tensiunea, intriga şi prospeţimea stilistică ating apogeul.

„Deşi toată lumea a considerat că adversarul pentru baraj este unul accesibil, rezultatele acestora din ultimii ani ne arătau o echipă a Greciei extrem de altruistă (s-a calificat la ultimul Campionat European şi la ultimul CM după meciuri de baraj”. Simţiţi cum jonglează autorul cu singularul şi cu pluralul, cum se ciocnesc şi se sărută ele ludic pe parcursul unei singure fraze? Şi ce sensuri emoţionale noi oferă scriitorul banalului altruism? Nu generozitate dezinteresată, ci sacrificiu, valoare, spirit de luptă.

„Lipsa lui Chiricheş a fost extrem de importantă datorită faptului că a trebuit să jucăm pe zonă centrală în apărare cu doi jucători de gabarit lenţi – Gardoş, Goian”. Folosită cu măiestrie în locul locuţiunii prepoziţionale «din cauza», prepoziţia «datorită» luminează textul şi măreşte contrastul între personajul pozitiv Chiricheş şi personajele negative Gardoş, Goian. Ce antiteză, ce forţă! Aproape ca în Baltagul. Dar ce zic eu „Baltagul”, „Un veac de singurătate”!

Am lăsat pentru final capodopera din capodoperă, fiindcă aşa este drept.

„Faptul că am fost privaţi de absenţele lui Tătăruşanu, Chiricheş şi Pintilii la Atena (…) ne-a costat calificarea”. Jos pălăria, maestre! Prin negarea negaţiei, Piţurcă ne spune ceva cutremurător. Tulburător. Devastator. Ei, Tătă, Chiri şi Pinti, au fost pe teren, dar nu i-am văzut. Nu am ştiut să-i vedem. Nu am avut ochi pentru ei. Înţelegeţi ce întorsătură de situaţie, printr-un singur artificiu lingvistic?

Celor nu puţini care contestă calitatea tehnico-tactică a materialului prezentat de Victor Piţurcă, acuzîndu-l de prolix – „Acest meci l-am dominat în totalitate, obţinînd o victorie muncită”, „Acest lucru îmi dovedea faptul că aveam în faţă o echipă experimentată”, „Jocul retur de la Bucureşti ne-a dat mari speranţe în a obţine o victorie la două goluri diferenţă” – le răspund publicînd citatele cu pricina pe riscul meu, fiindcă nu am avut consimţămîntul autorului. Arta bate tactica, domnilor! Cît despre zvonul că în spatele lucrării se află un colectiv de scriitori de substanţă, precum Apolzan şi Florin Marin, iar Victor Piţurcă nu a făcut decît să semneze, atrag atenţia că s-a întîmplat ceva similar şi cu Salvador Dali şi cu miile lui de tablouri de la miile de muzee prin care sînt expuse. Ruşine! Daţi în pomul cu roade! Sau da-ţi?