Gică, puţină diplomaţie!
Anul care vine vom asista la lupta pentru putere în federaţie. Vom asista, nu vom participa
În lumea fotbalului, dacă spui ce gîndeşti nu eşti diplomat. Nu ai experienţă. Mai pe româneşte, eşti fraier. Cum să anunţi tu cu glas […]
Anul care vine vom asista la lupta pentru putere în federaţie. Vom asista, nu vom participa
În lumea fotbalului, dacă spui ce gîndeşti nu eşti diplomat. Nu ai experienţă. Mai pe româneşte, eşti fraier. Cum să anunţi tu cu glas tare că Iordănescu va fi numărul unu pe partea tehnică în noua echipă federală? Că va fi mîna ta dreaptă! Ai cîştigat alegerile deja, măi Gică? Ai stabilit tu că Piţi nu califică naţionala la Mondialul brazilian? Cam asta spune Ioan Becali atunci cînd îl ceartă pe Gică Popescu. Totuşi, de unde pînă unde această ieşire a patriarhului impresarilor români? Că noi ştiam despre o prietenie de granit între fraţii Becali şi candidatul la preşedinţia Federaţiei de fotbal. Asta dacă nu cumva… Dacă nu cumva…
… este un alt joc de-al lor? Jocul de-a războiul, jocul de-a împăcarea. Încă o dată, cu noi pe post de spectatori care urmăresc cu sufletul la gură deznodămîntul partidei. Noi, publicul credul al unui serial fără sfîrşit produs, scris şi regizat de ei, „diplomaţii”. Dar uite că şi noi ne mai săturăm să fim proşti. Şi devenim bănuitori. Poate şi paranoici, poate şi nevricoşi. Iar în acest punct bine definit de maxim al neîncrederii noastre renunţăm a interpreta rolul de blajin-contemplativi. Şi gîndim cu voce tare.
Dacă Ioan Becali îl ceartă pe Gică Popescu doar aşa, ca să ne arunce puţin praf butaforic în ochi? Dacă este o strategie doar ca să ne mai închidă gura aia proastă care îl dă pe Popescu drept unealta lor? Nu vedeţi că ne luptăm dacă este cazul? Pentru principii, pentru adevăr lăsăm la o parte şi prietenie, şi interese. Puţin ostenit, patriarhul iese de pe post şi le face cu ochiul apropiaţilor. Vedeţi că nu mi-am pierdut aplombul? Dicţia, frazarea, modularea vocii, toate au rămas acolo. Tot eu sînt cel mai bun. Sînt cel mai mare actor în viaţă. Le-am stors lacrimi lui Nunez, Lopera şi Lotito, cum să nu am succes acasă, cu românii mei?
Vi se pare un scenariu absurd? Nu, nici vorbă. Tocmai de aceea vin cu o propunere pacifistă. Trăim vremuri grele, deci nu-i cazul a ne mai otrăvi viaţa şi cu grija luptei pentru putere în fotbal. Nu depinde de noi cine va cîştiga alegerile, căci nu noi votăm, ci ei. Las’ că nu prea a depins de noi şi cînd am băgat votul în urnă pentru mai binele ţării. În concluzie, hai să luăm lucrurile aşa cum sînt. Cu bune şi cu rele. Pentru că este susţinut de Mircea Sandu, Gică Popescu a devenit favorit la funcţia de preşedinte al FRF. Influenţa lui Mircea Sandu în lumea fotbalului de la noi şi de afară este în măsură a-i crea un avantaj decisiv lui Popescu. Este Popescu un personaj imaculat? Probabil că nu, dar cîţi dintre noi sîntem?
Va fi Popescu omul care va putea aduce fotbalului un suflu nou? Posibil, în măsura în care îşi va fi cîştigat şi gradele de libertate necesare. Apropo de diplomaţie, cea reală, Popescu înseamnă mai mult decît Sandu pe piaţa fotbalului european şi mondial. Are un trecut de mare fotbalist. Dacă va cîştiga, Popescu va fi şeful unei federaţii afiliate unei federaţii mai mari guvernate de oameni cu fel şi fel de interese. Nu trebuie să fim reprezentaţi la UEFA şi la FIFA de un înger, fiindcă UEFA şi FIFA nu sînt conduse de îngeri. Aş zice că dimpotrivă. Sună cinic, aşa e. Dacă e să fim spectatori, măcar să fim spectatori lucizi.