Putere prin muncă

Istoria titlului cu numărul 24 trebuie scrisă cu grijă. La cotitură pîndeşte festivismul. Alături îşi împart coate hegemonia şi eternitatea. Ba, dă tîrcoale şi vulpea care nu ajunge la struguri. În fond, ce mare brînză să iei campionatul în România? […]

Istoria titlului cu numărul 24 trebuie scrisă cu grijă. La cotitură pîndeşte festivismul. Alături îşi împart coate hegemonia şi eternitatea. Ba, dă tîrcoale şi vulpea care nu ajunge la struguri. În fond, ce mare brînză să iei campionatul în România? Dincolo de aceste capcane se află o echipă de fotbal care merită respect. Steaua a cîştigat pentru că a fost puternică, echilibrată, matură. Mai puternică, mai echilibrată, mai matură decît adversarele.

Steaua a luat campionatul sufocîndu-şi adversarii. Uneori la propriu. Titlul 24 înseamnă victoria unor oameni care au muncit împreună după un plan bine croit, pus apoi în aplicare pas cu pas. Sună simplu. Pare accesibil tuturor. Aşa şi este, doar că planul de pe hîrtie prinde viaţă prin acţiunea unor oameni. Fotbaliştii în primul rînd, apoi antrenorul. Reghecampf nu este cel mai simpatic personaj, are gusturi muzicale discutabile, dar este o persoană realistă.

Aici se face diferenţa. Reghe a evitat să devină un personaj, i-a convenit să fie o persoană puternică în vestiar. Acolo a găsit fotbalişti care şi-au luat meseria în serios. Latovlevici, Chiricheş, Adi Popa, Chipciu. Cu Ajax şi cu Chelsea şi-au obţinut certificatul de jucători cu valoare de întrebuinţare internaţională. La următorul nivel se află grupele Champions League. Odată ajunşi acolo, ar fi permis şi ceva festivism asezonat cu discursuri despre hegemonie.