Justiţie cu ceapă şi cu brînză

Adrian Porumboiu oferă o soluţie originală în cazul Gigi Becali. Smerenie la domiciliu

Lumea se împarte în oameni buni şi oameni răi. Oamenii buni sînt cei care deplîng condamnarea lui Gigi Becali. Oamenii buni sînt trişti. Oamenii răi sînt ceilalţi. […]

Adrian Porumboiu oferă o soluţie originală în cazul Gigi Becali. Smerenie la domiciliu

Lumea se împarte în oameni buni şi oameni răi. Oamenii buni sînt cei care deplîng condamnarea lui Gigi Becali. Oamenii buni sînt trişti. Oamenii răi sînt ceilalţi. Sînt cei care nu sînt nici trişti, nici bucuroşi. De exemplu. Cei 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care au dat verdictul împotriva finanţatorului stelist. Ori cei care gîndesc că pedeapsa aplicată lui Becali are un temei, fiindcă a lua un teren de la Armată, care valorează de aproape 60 de ori mai mult decît cel pe care l-ai dat tu la schimb, nu se cheamă o afacere curată.

În concluzie.

Oamenii răi sînt judecătorii (nu toţi), ziariştii (nu toţi) şi oamenii oameni (fără excepţie).

Astăzi vom vorbi despre oamenii buni. De ce? Pentru că merită. Oamenii buni sînt oamenii de fotbal. Cu foarte mici abateri. Bunăoară Ionuţ Negoiţă, acţionarul dinamovist, care spune că intrarea în puşcărie a lui Gigi Becali nu prea e treaba lui, deci nu comentează. Dar Ionuţ Negoiţă încă nu şi-a cîştigat statutul de om de fotbal 100%, deci nu poate fi un om cu adevărat bun. Bun în cel mai pur sens al cuvîntului este Adrian Porumboiu.

Vasluianul de origine buzoiană nu lasă loc de întors. „Trebuia să fie lăsat în libertate (el, Gigi Becali), aşa cum spune ţăranul, să fie lăsat să mănînce acasă o bucată de mămăligă cu o ceapă şi cu brînză”. Iată o idee luminoasă despre actul de Justiţie. Un gînd izvorît din ancestrala înţelepciune populară. Eternitatea s-a născut la sat (în România, bineînţeles, undeva între Frecăţei şi Vînju Mare). Dacă aşa stau lucrurile cu eternitatea, de ce nu am avea convingerea că şi dreapta judecată trebuie căutată tot pe acolo şi nu în sălile tribunalelor. Iar cînd tu, om cu stare ca Porumboiu, ai invocat ţăranul român, frate cu codrul şi cu Universul, nu mai poţi fi combătut. Adrian Porumboiu pledează pentru pocăinţă şi pentru smerenie. Să te eliberezi de păcatul lăcomiei prin penitenţă la domiciliu, ce lucru înălţător! Ce simplu, ce frumos! Ce nepractic. Că lîngă brînză şi ceapă merge şi o bucată de pastramă de oaie!

Cosmin Contra, Eugen Trică, Jean Pădureanu sînt trişti. Gică Hagi ar fi plîns în hohote. Lui Ousmane Vieira îi pare rău că nu-l va mai putea vedea la televizor. Este singurul dintre cele cîteva milioane de români care a recunoscut că se uita la el pentru că îl distra. Pe Mihai Stoica l-am păstrat pe final, fiindcă, la fel ca Adrian Porumboiu, vine cu o idee puternică. Managerul stelist a fost în casa şefului său în orele dinaintea arestării. A trăit pe viu drama familiei Becali.

Aici nu încap nuanţe. Aici se termină pamfletul. Doar că Meme cere Justiţiei să se gîndească de două ori înainte să se pronunţe. Să ia în calcul efectele devastatoare pe care sentinţa cu condamnare o poate avea asupra familiei. Nu a spus Mihai dacă se gîndea la toate familiile din lumea asta sau doar la familiile oamenilor de fotbal. Nu ne-a spus el nici altceva. Cînd încălcau legea, cîştigînd milioane de euro din învîrteli, bani la care „proştii” nici măcar nu visează, viitorii condamnaţi s-au gîndit de două ori? Altfel, orice condamnat are o familie care suferă pentru el. O mamă, un tată, un frate, o soră. O soţie, copii. Cum ar mai funcţiona actul de justiţie dacă judecătorii ar ţine cont de tragediile provocate rudelor? S-ar apela la soluţia Adrian Porumboiu&ţăranul român? O ceapă, o bucată de brînză, un codru de pîine?