Alejandro

Un copil i-a pus la punct pe oamenii mari. Oamenii mari care sînt uneori atît de mici

Atunci cînd oamenii mari îşi pierd minţile trebuie să intervină copiii. În destule cazuri, oamenii mari sînt mari doar pentru că sînt […]

Un copil i-a pus la punct pe oamenii mari. Oamenii mari care sînt uneori atît de mici

Atunci cînd oamenii mari îşi pierd minţile trebuie să intervină copiii. În destule cazuri, oamenii mari sînt mari doar pentru că sînt mai înalţi decît copiii. Iar mulţi copii sînt cu adevărat nişte oameni mari. Prin inocenţa lor, mărunţeii ajung cu o uşurinţă dezarmantă la adevărurile fundamentale. Este şi cazul lui Alejandro. Alejandro Rodriguez Macias. Are 5 ani şi este fotbalist la piticii lui Union Viera. Poate peste 10-15 ani nu vom mai şti nimic despre Alejandro. Poate că nu va ajunge mare fotbalist. Dar Alejandro este deja un om mare.

Meciul echipelor de copii ale formaţiilor Las Palmas şi Union Viera s-a întrerupt după ce antrenorul oaspeţilor, al lui Alejandro, a intrat pe teren şi a avut o altercaţie cu arbitrul. Moda recentă este că nu doar antrenorul îşi pune poalele-n cap, ci şi arbitrul. Omul cu fluierul de pretutindeni ne anunţă că s-a săturat să fie sac de box. Atunci cînd conflictul partidei de pitici stătea să explodeze, copilul Alejandro a intrat în acţiune. Imaginea cu micuţul de 5 ani care le pune mîna în piept (de fapt, în stomac) combatanţilor face toţi banii din lume. Copiii detestă natural violenţa de orice fel. De aceea, în faţa puştiului hotărît care îi desparte pe cei doi adulţi înfierbîntaţi, apelurile la fair-play se transformă în încercări stîngace de a spune ceva evident. Sportul e o activitate care nu ar trebui să ne trimită înapoi în peşteri. Acolo unde totuşi foarte puţini dintre stră-stră-strămoşii noştri mai şi pictau în timp ce ceilalţi îşi cărau ghioage în cap.

La o zi distanţă de gestul pacificator al micuţului spaniol, mii de suporteri parizieni au sărbătorit cîştigarea campionatului de către PSG după o întrerupere de 19 ani. Celebrarea celui de-al treilea titlu din istoria celor de la Paris Saint-Germain a fost stricată chiar de suporterii campionilor. Ceva greu de identificat i-a supărat pe ultraşii parizieni, aşa că întunericul luptelor de stradă a pogorît timp de ore în şir peste Oraşul Luminilor. Esplanada de la Trocadero semăna cu o baricadă a revoluţiei conduse de Robespierre şi Danton. Doar că nu monarhia Regelui Fotbal urma să fie decapitată, ci ordinea publică. Drăgălaşii noştri de suporteri francezi, fraţi de arme cu huliganii de pretutindeni, y compris şi ai noştri ca brazii, au devastat şi au incendiat maşini. Au spart geamurile unor cafenele -ironia supremă era să fi vandalizat şi Cafe de la Paix – şi s-au luptat cu forţele de ordine care au avut prostul gust să riposteze neînţelegînd deviza universală „Dreptate pentru suporteri”.

Copilul Tochtli, personajul central al unei cărţi scrise de mexicanul Juan Pablo Villalobos, seamănă izbitor cu Alejandro Rodriguez Macias. Fiu al unui vestit traficant de droguri, Tochtli începe să înţeleagă răul care se petrece în jurul lui. Tochtli are o inteligenţă aparte şi cunoaşte o mulţime de cuvinte inaccesibile chiar adulţilor, precum fulminant, nefast, sordid, jalnic, misterios. Tochtli pricepe pas cu pas că este minţit de adulţii din jur. În primul rînd de tatăl său. Şi se revoltă intrînd într-o stare de muţenie.

Fotbalul ar fi fulminant, iar cîteodată misterios, dacă jalnicele galerii nu ar apela la sordidele lor bătăi cu efecte atît de nefaste. Aceasta ar fi versiunea lui Tochtli despre fotbal. Personaj real, Alejandro a trecut la fapte.