Sloane şi pantofii fermecaţi

Openul australian confirmă că în tenisul de astăzi nu mai este loc pentru outsideri. Vom îmbătrîni alături de Federer?

Sloane Stephens venise la Australian Open cu gîndul să îşi cumpere o pereche de pantofi. Suma pe care americanca […]

Openul australian confirmă că în tenisul de astăzi nu mai este loc pentru outsideri. Vom îmbătrîni alături de Federer?

Sloane Stephens venise la Australian Open cu gîndul să îşi cumpere o pereche de pantofi. Suma pe care americanca de 19 ani urma să o încaseze din simpla prezenţă pe tabloul primului turneu de Mare Şlem al anului era cu totul acoperitoare. A 25-a în ierarhia WTA, deci nu o jucătoare venită de nicăieri în circuit, Sloane a dat la Melbourne peste cap multe pariuri şi păreri ale specialiştilor. Care de-aia sînt specialişti, ca să se înşele şi să nu recunoască un viitor campion. Dar va fi Sloane Stephens noua campioană a tenisului feminin? Va fi ea urmaşa Serenei Williams?

Calificată în sferturi de finală după ce în primul tur trecuse chiar de românca Simona Halep, Stephens a ajuns în studioul emisiunii de sinteză „Game, set and Mats”. Austriaca Barbara Schett, una dintre realizatoare, alături de Mats Wilander şi Annabel Croft, a întrebat-o pe tînăra de peste Ocean cum ţi se schimbă viaţa atunci cînd cîştigi 250.000 de dolari în doar o săptămînă. Răspunsul a venit cu o naturaleţe dezarmantă. Se gîndise să îşi cumpere nişte pantofi frumoşi, zice Sloane cu un zîmbet de puştoaică scăpată la shopping de sub supravegherea mamei. Acum şi-a dat seama că are bani pentru mult mai mult. O maşină?, a plusat Barbara Schett. Poate o maşină, de ce nu o casă?, a intrat în joc Sloane.

Mi-ar plăcea ca Sloane Stephens să cîştige premii din care să îşi poate cumpăra multe maşini şi multe case de acum încolo. Asta ar însemna că am cîştiga un chip nou printre feţele cunoscute. Printre titanii şi tităniţele tenisului, ar apărea cineva aproape necunoscut, cineva din afara cercului puterii. Cineva care ar alunga monotonia pogorîtă asupra circuitului. Fiindcă deja ştim totul. Djokovici, Federer şi Murray sînt de netrecut, Azarenka, Serena şi Şarapova la fel. Cu menţiunea că în absenţa lui Nadal, cel de-al patrulea loc al careului dominant al băieţilor este ocupat de David Ferrer. Spaniol şi el. Locotenentul lui Rafa. Ca şi comandantul lui, locotenentul aleargă cît zece şi oboseşte cît unu.

La băieţi lucrurile sînt mai simple şi încă mai previzibile decît la fete. Da, îi iubim şi îi admirăm pe Nole, pe Roger, pe Andy. Dar am cam început să ne plictisim. Parcă ne dorim şi altceva în afara şpagaturilor scrîşnite, ceva în afara strigătelor de luptă de esenţă sîrbească. Altceva în afara excelenţei cotidiene a lui Federer (prin repetiţie şi excepţionalul poate fi obositor, nu-i aşa?), posibil şi ceva dincolo de romantismul de tip britanic profesat cu farmec de Murray. Speram în creşterea lui Raonic, în explozia lui Tomic. Păreau să fie exponenţii noii generaţii. Jucătorii viitorului. Înalţi, deşiraţi, cu serviciu formidabil, rapizi. Tineri. Nesupuşi. Înalţi, deşiraţi, buni la serviciu, rapizi, tineri. Dar nesupuşi? Mai degrabă nu. Măturaţi din drum de un Federer imperturbabil, nu am citit nici un fel de revoltă în ochii lui Tomic şi ai lui Raonic. Era doar supunerea cuvenită suveranului pe care anii nu-l împiedică să fie la fel de bun. El dominator, ei resemnaţi înainte de vreme. Învinşi de propria tinereţe.

Update. Sloane Stephens a mai făcut un pas spre glorie azi noapte, cînd a învins-o după trei seturi dramatice pe Serena Williams, nimeni alta decît mentorul ei. Tînăra americancă a intrat în semifinale, unde o va întîlni pe lidera clasamentului WTA, Victoria Azarenka. Şi aventura continuă.