Păcăleala de acum 19 ani

Îmi pun o dorinţă pentru derby-ul Steaua-Dinamo. N-o arunc în ocean într-o sticlă pe care s-o înghită balenele pe cale de dispariţie, o lansez în print şi online

O dorinţă. Sigur o s-o citească cineva. Trebuie să mai fie cineva […]

Îmi pun o dorinţă pentru derby-ul Steaua-Dinamo. N-o arunc în ocean într-o sticlă pe care s-o înghită balenele pe cale de dispariţie, o lansez în print şi online

O dorinţă. Sigur o s-o citească cineva. Trebuie să mai fie cineva care citeşte – în general, Doamne-ajută! – şi poate gîndeşte ca mine! Am o dorinţă, una singură. Acum, mai ales acum, după ce am văzut rezumatul meciului Arsenal-Reading din Cupa Angliei. Un tulburător 7-5 pentru tunarii londonezi care a înflăcărat suporterii şi presa insulară. O victorie a băieţilor lui Arsene Wenger care au fost conduşi cu 4-0, au revenit la 4-4 cu două goluri înscrise pe final de meci (Koscielny 89, Walcott 90 plus 5), pentru ca în prelungiri să facă 5-4, să fie egalaţi, iar într-un final de poveste să înscrie încă două goluri prin acelaşi Theo Walcott şi Chamakh în minutele 120 şi 120 plus 2, goluri care i-au smuls un clătinat din cap elegantului domn Wenger. Arsene nu celebra răsturnarea de scor, încerca să o digere.

Egalare în minutul al 5-lea al prelungirilor timpului regulamentar, victorie finală cu goluri în ultimul minut al prelungirilor şi în prelungirile prelungirilor. Lume, lume, goluri, goluri! Goluri care fiind înscrise atît de tîrziu ar trebui să ne scutească de suspiciuni, de malversaţiuni, de paranoia rezultatelor exacte jucate în paradisuri asiatice ale pariorilor sportivi şi amatorilor de masaj erotic, entităţi care nu sînt deloc disjuncte, dimpotrivă. Presa britanică celebrează frumuseţea fotbalului jucat pe Insula-mamă a sportului Rege, suporterii exultă, iar noi, nişte scîrţa-scîrţa pe net şi pe hîrtie, venim şi ne îndoim. Ne mirăm şi nu ne (mai) extaziem, aşa cum ni se întîmplă tot mai des, şi după acel 4-4 ca la Oktoberfest dintre Germania şi Suedia, şi după bătaia luată de Bayern de la BATE Borisov cu 3-1. Se întîmplă atîtea în jurul nostru, răsturnări de situaţie, de ierarhii, încît ne-am pierdut inocenţa. Bucuria de a nu ne gîndi că în spatele unei răsurnări de scor ori a unui scor-fluviu este şi altceva decît o întîmplare pur sportivă.

Au trecut 19 ani de cînd am scris prima cronică a unui derby Steaua-Dinamo. A fost un meci jucat în Ghencea, pe la început de decembrie ’93. Ninsese, terenul era acoperit cu zăpadă. Ignoram frigul. Lucram la Sportul Românesc şi eram foarte pătruns de importanţa misiunii mele, mai ales că din partea concurenţei, vechea Gazetă, venise nea Vanea Chirilă. M-am străduit să compun un text în rezonanţă cu evenimentele din teren, dar foarte îngrijit stilistic, care să satisfacă gusturile tuturor microbiştilor. După o partidă fadă, Steaua cîştigase cu 1-0, cu un gol înscris de Ilie Dumitrescu pe o respingere a lui Prunea după lovitura liberă executată de Gâlcă.

Am aflat recent că Steaua-Dinamo 1-0 ediţie decembrie ’93 fusese un meci pe care eternele rivale aranjaseră să-l termine cu un 0-0 care nu supăra pe nimeni. La pauză, steliştii se suciseră, datorită (din cauza?) Sfinxului Ion Alecsandrescu. Bineînţeles, dinamoviştii nu fuseseră preveniţi. Iar eu scrisesem, fără să am habar, cronica elogioasă a unui blat încălcat. Pentru că voi scrie din nou cronica de la Steaua-Dinamo, pe alt stadion, în alte timpuri, cu alţi conducători şi mai ales alţi fotbalişti, am o dorinţă fierbinte. Nu mă interesează neapărat spectacolul. Poate să fie o partidă săracă în faze de poartă, fără goluri multe sau fără goluri pur şi simplu. Poate să fie un meci meschin, dar să fie de-adevăratelea! Ceva palpabil, ceva real, nu o butaforie cu răsturnări de situaţie. Îmi doresc un meci cinstit. Atît. Ştiu că pare lipsit de sens să cer corectitudine de la Derby de România, care, nu-i aşa?, se joacă mereu pe viaţă şi pe moarte, dar am pretenţia minimă să nu mai trăiesc păcălit încă vreo 20 de ani. Vă cer imposibilul, dragii noştri actori?