Oltchim, ultimul hit

Sorin Oprescu îi anunţă pe bucureşteni că vor deveni sponsori ai echipei din Vîlcea. Cei care se opun nu vor să fie mîndri că sînt români?

Lume, lume! Sorin Oprescu vrea să dea un milion de euro Oltchimului. Lume, […]

Sorin Oprescu îi anunţă pe bucureşteni că vor deveni sponsori ai echipei din Vîlcea. Cei care se opun nu vor să fie mîndri că sînt români?

Lume, lume! Sorin Oprescu vrea să dea un milion de euro Oltchimului. Lume, lume! Ei, aici lumea se împarte în două. În cei care vor şi cei care nu vor. În cei care se simt furaţi şi cei care se simt reprezentaţi. Suporteri şi adversari ai ideii. Sorin Oprescu vrea să dea un milion de euro Oltchimului. Echipei de handbal Oltchim, nu Combinatului Chimic cu acelaşi nume. Sorin Oprescu nu va oferi acest cadou celei mai bune echipe de handbal din România din salariul lui de primar al Bucureştiului ori din vreo afacere personală, ci din banii municipalităţii. Ai Primăriei Bucureştiului. Ai bucureştenilor. În general, ai românilor.

Mulţi români vor ca Oltchim să fie în continuare una dintre cele mai puternice formaţii ale continentului. Poate cea mai puternică. Alţi români, destui, sînt reticenţi. Nu îi interesează subiectul, nu îi pasionează sportul şi le-ar păsa mai tare dacă şcolile, spitalele şi străzile Bucureştiului ar arăta ca în Germania. Sau măcar ca în Austria.

Subiect delicat. Dacă vrei să nu te pricopseşti cu un potop de înjurături, e mai comod să te acoperi cu o umbrelă mare de alibiuri. Dacă propui dezbatere, a nu se confunda cu scandal, spui lucrurilor pe nume. Merg instinctiv pe a doua cale, fără să pretind vreo medalie pentru curaj. În fond, libertatea de exprimare e un bun care trebuie folosit, altfel rugineşte. În plus, nu apelăm la ea pentru a denigra sfinţenia Profetului Mahomed. Aţi văzut cum şi-au motivat barbariile o parte a pelerinilor lui Allah după apariţia filmuleţului „Inocenţa musulmanilor”: libertate de expresie, dar nici chiar aşa!

Filmuleţul cu Oltchim Rîmnicu Vîlcea nu va provoca tulburări de stradă, iar atentate nici atît. Din fericire. Pelicula cu fetele antrenate de Jakob Vestergaard a fost mai întîi un thriller cu accente horror. Faliment, dezagregare, dispariţie. Apoi, producţia made în Vîlcea s-a transformat într-o telenovelă pe cale a fi sponsorizată de Sorin Opescu din banii Primăriei Bucureştiului. Propunerea primarului general a venit la scurt timp după un apel pentru sprijin popular din partea conducerii Oltchim. Practic, un strigăt de ajutor, o formă de a implora mila cetăţenilor. S-a invocat modelul Viborg.

Un strigăt de ajutor. Şi o formă subtilă de şantaj sentimental. Vreţi în continuare să vă simţiţi mîndri că sînteţi români, să lăcrimaţi la victoriile Oanei Manea şi Katarinei Bulatovici? Scoateţi un ban din buzunar, fiecare după puterile lui! Pe urmă a venit iniţiativa lui Oprescu. Sinucidere electorală sau mişcare de mare maestru? Nu ştiu, vom vedea. Vom vedea şi ce va putea face statul. Instituţia Oltchim produce performanţă, dar şi toacă bani publici. Mulţi. Poate că ar fi potrivit un contract. Cu obligaţii şi drepturi de ambele părţi. E păcat ca Pineau şi Barbosa să plece care încotro, dar parcă şi prin Bucureşti ar mai fi cîte ceva de făcut. O sală de sport adevărată, de exemplu.

Apropo de contract între public şi furnizorul de performanţă sau de spectacol. Marillion, o celebră trupă britanică de rock progresiv, trăieşte de ani de zile mai ales din banii obţinuţi prin precomenzi. Preorder. Ei anunţă proiectul, conţinutul noului album, şi fanii şi-l comandă înainte de a-l asculta. Funcţionează principiul încrederii, niciodată înşelate, fiindcă Steve Hogarth şi compania şlefuiesc exclusiv produse de calitate premium. Poate clubul din Vîlcea să promită cel mai frumos şi cel mai competitiv handbal? Dacă da, comandaţi noul album, care se va intitula: „Oltchim în al nouălea cer”. Peace men!