Insula pe care se beau carbogazoase

Ajaccio este ultimul ţărm al carierei lui Mutu. Un fotbalist dăruit, dar care nu a ştiut să dăruiască

Imagine neorealistă din vestiarul lui Ajaccio, noua echipă a lui Adrian Mutu. Cîţiva dintre viitorii colegi ai românului, printre care şi căpitanul […]

Ajaccio este ultimul ţărm al carierei lui Mutu. Un fotbalist dăruit, dar care nu a ştiut să dăruiască

Imagine neorealistă din vestiarul lui Ajaccio, noua echipă a lui Adrian Mutu. Cîţiva dintre viitorii colegi ai românului, printre care şi căpitanul Pierazzi, îşi îmbracă hainele de stradă. Oamenii zîmbesc, sînt relaxaţi. Camera în care se desfăşoară acţiunea este luminată cu două neoane ieftine, pe jos zac pungi de plastic şi ghete de fotbal. Pe masa din mijlocul vestiarului îşi expun formele supraponderale două sticle de Fanta la doi litri, cîteva cutii de suc „natural” şi mai multe pahare din plastic, de unică folosinţă. Unul dintre fotbalişti chiar ţine în mînă un pahar pe jumătate gol care conţine una din amintitele licori.

Aşa arată o parte a noului loc de muncă al lui Mutu. Fotografia are viaţa ei şi nu poate fi suspectată de exagerările gazetăreşti la îndemîna celui care mînuieşte literele şi cuvîntul. Vestiarul modest, în care băuturile carbogazoase fac parte din recuperarea de după antrenament, descrie sec lumea în care a ajuns Mutu. Totuşi, Ajaccio nu este un club chiar atît de sărac de vreme ce îşi permite să-i plătească românului un salariu anual de aproape un milion de euro. Locul 16 din Ligue 1 în sezonul trecut este însă o grupare din Corsica, provincie rebelă care nu s-a împăcat niciodată cu alipirea la Franţa mumă vitregă. Corsicanii vorbesc în continuare dialectul corsican şi au rămas refractari la toate sofisticărelile care vin din Hexagon. Rigiditatea lor a păstrat intacte cele mai multe dintre frumuseţile insulei şi obiceiurile care se pierd în timp, undeva mult înainte de naşterea celui mai faimos fiu al locului, Napoleon Bonaparte.

Va reuşi Mutu la Ajaccio? De fapt, ce aşteptăm să (mai) reuşească Mutu la 33 de ani? Urmărit încă de procesul pierdut cu Chelsea, ultimii 3-4 ani ai carierei lui s-au topit în fel şi fel de scandaluri. Care au completat o colecţie impresionantă de alte scandaluri anterioare şi de mondenităţi contondente. Cesena a fost o experienţă cenuşie, iar Ajaccio pare ultimul ţărm pentru un fotbalist dăruit, dar care nu a ştiut niciodată să dăruiască. Hagi a avut un talent unic şi a dăruit, Mutu a avut un talent considerabil pe care l-a risipit. Hagi şi-a însuşit, cu timpul, rolul de erou pozitiv, Mutu l-a jucat pe cel de rebel de la un capăt la altul. Din vestiarul adolescenţei de la FC Argeş pînă în cel al lui Ajaccio. Aici trebuie căutat secretul ratării lui Mutu. Suporterii lui, nu puţini, se vor revolta. Cum adică, dom’le, să vorbeşti de ratare în cazul unui jucător care a depăşit 100 de goluri marcate în Serie A? Care a jucat peste 70 de partide pentru naţională, unde a înscris de 34 de ori? Da, pentru că Mutu nu a rămas în conştiinţa nici unei echipe la care a jucat ca fotbalist emblematic. La Florenţa era un om important, dar nu un simbol. La naţională a jucat mult, a dat goluri, dar nu a contribuit esenţial la nici o performanţă a unei echipe fără performanţe.

Ajaccio poate fi un purgatoriu necesar pentru Mutu. Nu, nu ca preambul pentru intrarea în infern, ci înainte de intrarea în viaţa de după fotbal. Corsica este un loc bun pentru o viaţă mai adevărată, cu mai puţine fiţe.