Olimpiada întrebărilor convenţionale
Postul public a mai ratat o dată. L-a intervievat pe şeful COSR ca să nu afle nimic. Acesta a fost un „interviu neconvenţional”
Vine Interul lui Moratti peste noi şi Jocurile Olimpice au rămas undeva departe, dincolo de Canalul Mînecii, […]
Postul public a mai ratat o dată. L-a intervievat pe şeful COSR ca să nu afle nimic. Acesta a fost un „interviu neconvenţional”
Vine Interul lui Moratti peste noi şi Jocurile Olimpice au rămas undeva departe, dincolo de Canalul Mînecii, într-un ungher al memoriei. Ne-am întors grăbiţi la treburile zilnice, ceea ce nu e rău deloc. Sîntem oameni activi, nu ne hrănim cu melancolie, iar dacă se întîmplă să fim şi consumatori de sport calificaţi, despărţirea de Olimpiadă şi de spiritul ei aproape că nu s-a simţit. Fotbalul nostru cel de toate zile ne ocupă timp, emoţii şi energii şi, bun (cel de afară) sau prost (cel de acasă), s-a întors şi mai dominant din exilul de două săptămîni unde îl trimisese megacompetiţia londoneză.
Nu e bine că se întîmplă aşa. Nu e bine deloc şi nu doar din perspectiva etică: sporturile care pierd din nou bătălia cu nemilosul sport-rege. Nu e bine fiindcă uităm repede, iar pe rateurile româneşti de la Londra se aşterne pansamentul uitării. Sigur că inimile noastre vibrează încă de ecoul bucuriei pentru medaliile Sandrei şi Cătălinei, am rămas în admiraţia Roxanei Cocoş şi a lui Alin Moldoveanu. Dar dacă nu ne-am pierdut simţul critic, dacă încă mai avem puterea să fim şi lucizi, nu numai lirici şi romantici, am observa că eşecurile de la Londra sînt trimise în altă galaxie. Acolo unde nu mai ajunge nimeni la ele, nici măcar perspectiva instituţional pozitivistă a şefilor Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, care ne recită poezioare clasice despre lipsa de resurse, despre deprofesionalizare, elogiind însă – alt loc comun – talentul nativ al sportivilor noştri.
L-am văzut acum cîteva zile pe Octavian Morariu la TVR. Şeful olimpismului românesc a apărut la rubrica „Interviuri neconvenţionale” a Ramonei Avramescu şi m-am gîndit, ca să nu zic că m-am înfiorat pur şi simplu la gîndul neortodox că urmează un tir de întrebări incomode şi provocatoare, dacă nu chiar din sfera tabloidală. Aş! Zîmbitoare, dar nu mai mult decît era cazul, binevoitoare, atît cît nu stingherească personajul din faţă, doamna Avramescu a trimis către Octavian Morariu nişte întrebări cît se poate de banal-convenţionale. Întrebări cuminţi pentru un personaj elegant, cu discurs şlefuit, dar şi el cît se poate de convenţional. Rezultatul? O serie întreagă de locuri comune servite de preşedintele COSR unei realizatoare obişnuite să dialogheze cu Băsescu, Ponta şi Antonescu (e drept, la fel de neutru), dar prea puţin familiarizată cu intestinele sporturilor olimpice.
Aşa că nu ştim de ce canotajul, caiacul şi canoea au falimentat la Londra, de ce atletismul s-a acoperit de ruşine, de ce stăm atît de prost la sporturile de echipă, ce plan au, dacă au, cei de la COSR pentru păstrarea cuplului Belu-Bitang. Ce măsuri s-au luat sau se vor lua împotriva celor vinovaţi (totuşi) pentru răsunătoarele eşecuri de la Olimpiada la capătul căreia am încheiat pe a 27-a poziţie în clasamentul medaliilor. Dacă a întrebat-o cineva pe doamna chestor Lipă de ce a garantat pentru echipajul de dublu rame, de care apoi s-a dezis ca Pilat din Pontul Euxin.
Erau toate numai întrebări de pus. Erau întrebări pur şi simplu.