Monsieur Roland

A dispărut unul dintre cei mai buni comentatori ai fotbalului. Unul care l-a iubit pînă la sfîrşitul vieţii.

Gael Clichy nu are dreptate. Thierry Roland nu semăna deloc cu tizul lui din teren, Thierry Henry. Roland mai făcea şi alegeri […]

A dispărut unul dintre cei mai buni comentatori ai fotbalului. Unul care l-a iubit pînă la sfîrşitul vieţii.

Gael Clichy nu are dreptate. Thierry Roland nu semăna deloc cu tizul lui din teren, Thierry Henry. Roland mai făcea şi alegeri greşite. Nu ştia chiar totul, aşa cum îşi închipuia Laurent Blanc, care îl considera o enciclopedie ambulantă. Lui Stoicikov nu i-a zis decît Stoikov. Nu era comentatorul perfect, era comentatorul fermecător. Proaspăt şi pasionat de meseria lui. Thierry Roland nu trişa, nu dădea gol cu mîna ca să se califice. Pe el îl califica dragostea pentru profesie. Frenezia care îl îndemna să descopere mereu ceva nou de spus, ceva demn de interes. Nu era plictisit niciodată şi nu plictisea. Se documenta, dar nu obosea cu statistici stufoase. Ştia să laude un jucător, se pricepea să dezvăluie lucruri grave cu aerul că povesteşte o anecdotă. Avea umor, spontaneitate şi spirit de observaţie. Iubea fotbalul, îi iubea pe fotbalişti. Nu se ferea să rostească adevărul. Pe domnişorul Samir Nasri nu a apucat să-l comenteze, cine ştie ce mai ieşea la duelul dintre mitocănia fotbalistului şi sarcasmul bătrînului crainic.

Thierry Roland a murit în noaptea de vineri spre sîmbătă, la cîteva ore după victoria Franţei împotriva Ucrainei. Verdictul medicilor a fost „accident vascular cerebral”. Roland avea 74 de ani şi o carieră de 42 de ani în spate, dintre care 25 petrecuţi alături de Jean-Michel Larque, fost mare fotbalist în echipa Franţei şi la Saint-Etienne. I-am întîlnit în centrul de presă la Coupe du Monde ’98 şi la Euro 2000 din Belgia şi Olanda. Se purtau ca nişte vedete, se îmbrăcau elegant, ca nişte staruri de televiziune. Ştiau că sînt o instituţie şi se purtau ca atare. Politicoşi, amabili, rezervaţi. Abonaţi mereu la cele mai bune locuri de comentatori de la masa presei. Înconjuraţi cu admiraţie şi invidie.

Thierry Roland a fost un Cristian Ţopescu al francezilor. Spre deosebire de marele nostru comentator, francezul nu s-a despărţit de fotbal pînă la sfîrşitul vieţii. În locul dezgustului, Roland a găsit alte motive de iubire. Nu întîmplător l-am pomenit pe Ţopescu. Leg amintirea Mondialului american din ’94 mai ales de comentariile lui Thierry Roland şi Jean-Michel Larque de la meciurile noastre cu Columbia şi cu Argentina. Le-am descoperit cu o bucurie de nedescris, fiindcă în loc de clişee prăfuite şi pilde obosite ei ofereau observaţii fine şi laude sincere. Ne citiseră perfect, anticipau că vom fi una dintre revelaţiile competiţiei. În epoca în care ni se lipiseră etichetele de viorişti virtuozi şi ţigani cu darul dansului, Roland şi Larque produceau cele mai bune comentarii de care cred că a avut parte naţionala României. Momentul nostru de graţie se întîlnea cu excelenţa a doi crainici fermecători.

Adieu, monsieur Roland! Et merci beaucoup!